La Comandamentul Marinei Militare se lucrează. Şantierul se va termina în octombrie 2018! (galerie foto)

Sediul Comandamentului Marinei Militare a intrat într-un amplu proces de reabilitare şi consolidare. Zilele trecute, pe gardul care împrejmuieşte sediul instituţiei a fost amplasat un panou informativ care informează cu privire la faptul că lucrările de reabilitare au început la 12 septembrie, urmând să fie finalizate pe data de 31 octombrie 2018. De executarea lucrărilor de reabilitare se va ocupa Opal Construct SRL.
  
Reamintim că Unitatea Militară 02542 Focşani a obţinut de la Primăria Constanţa, pe data de 18 august, Autorizaţia de construire nr. 1218 pentru reabilitarea Cazărmii 477 de pe strada Remus Opreanu nr. 9 din Constanţa, adică fostul sediu al Statului Major al Forţelor Navale UM 02150, acum Comandamentul Flotei. Obiectul actului emis de autoritatea publică locală constă în „Lucrări de intervenţie la Pavilionul A (C1) din Cazarma 477 Constanţa - consolidare şi reabilitare pavilion A, reparaţii capitale pavilion B (C2), refacere suprafeţe betonate, alei, parcări“.
 
De asemenea, readucem în atenţie faptul că Primăria municipiului Constanţa a eliberat, pe data de 27 februarie 2015, şi certificatul de urbanism pentru „Lucrări de intervenţie la Pavilionul A din Cazarma 477 Constanţa - consolidare şi reabilitare Pavilion A, reparaţii capitale Pavilion B, reabilitare branşament termoficare punct termic RADET, reabilitare reţea alimentare cu apă, reabilitare reţea canalizare, grup electrogen şi platformă betonată, racord electric subteran de joasă tensiune, refacere suprafeţe betonate, alei, parcări“.

Despre Opal Construct SRL

Potrivit datelor de la Registrul Comerţului, firma Opal Construct a fost înfiinţată în anul 2005, unic asociat fiind încă de la început şi figurând şi în prezent Niculai Munteanu, născut în 1929, la Saligny, cel care figurează şi ca administrator al firmei. Societatea funcţionează în prezent într-un sediu de pe strada Pescarilor. SC Opal Construct SRL are ca activitate principală „comerţul cu ridicata al materialului lemnos şi al materialelor de construcţii şi echipamentelor sanitare“. La sfârşitul anului 2015, firma cu 81 de salariaţi a declarat o cifră de afaceri de 41.520.875 de lei şi un profit net 4.135.479 de lei. SC Opal Construct are numeroase colaborări cu autoritățile publice locale și județene, atât din Constanța, cât şi din împrejurimi.

Monument istoric

Sediul Comandamentului Marinei Militare (cunoscut şi ca Sediul Amiralităţii sau Comandamentul Flotei) este un monument istoric aflat pe teritoriul municipiului Constanţa. Impozanta clădire a fost realizată de compania engleză „Danube and Black Sea Railway”, condusă de John Trevor Barkley, companie care a construit şi linia ferată Constanţa - Cernavodă (1858 - 1860). Construcţia s-a realizat după planurile arhitectului Alexandru Hristea Orăscu, între anii 1879 şi 1881, în stil neoclasic, cu frontoane, capiteluri şi statui decorative. A fost folosită vreme îndelungată ca hotel, iniţial numit „Terminus”, apoi „Carol”.
 
Prima denumire se datorează faptului că aici era capătul liniei ferate care ducea „La vii”, plaja oraşului de la sfârşitul secolului trecut.
După Primul Război Mondial, imobilul a fost preluat de Liga Navală „Yacht Club”, apoi de Cercul Militar, iar între anii 1925 şi 1927 devine cămin ofiţeresc. În anul 1958 este sediul unor întreprinderi locale, iar din 1978 devine sediul Comandamentului Marinei Militare. Între anii 1924 şi 1927, clădirea este supraetajată, iar intre anii 1982 şi 1983 se restaurează, păstrându-se stilul neoclasic.

Citeşte şi

Comandamentul Flotei s-a mutat. Ce se întâmplă cu sediul instituţiei declarat monument istoric (video)
 
Primăria Constanţa a emis un document important
Încă un pas pentru reabilitarea Comandamentului Flotei

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Ziua Marinei Române 2023 Corveta turcească TCG „Kinaliada” participă la eveniment

09 Aug 2023 1058

Primăria Constanța 4 clădiri emblematice din Constanța vor fi iluminate arhitectural timp de o lună (GALERIE FOTO)

23 May 2022 1763

Concert incendiar în Piața Ovidiu din Constanța (GALERIE FOTO+VIDEO)

21 May 2022 5170

Clădiri emblematice ale Constanței iluminate architectural (GALERIE FOTO+VIDEO)

21 May 2022 2417

#citeșteDobrogea Cazinoul este amplasat pe latura dinspre mare a bulevardului Elisabeta

26 Sep 2020 4818

Şase comandanţi care au făcut istorie la Centrul 110 Comunicaţii şi Informatică din Mamaia Sat. Cine sunt aceştia (galerie foto)

14 Jun 2019 4499

Locuința lui Kogalniceanu de pe bd. Elisabeta pe locul unde acum se află Comandamentul Marinei Militare

19 Nov 2017 1802

Hotel Carol in 1905

19 Nov 2017 1346

Ziua Marinei se încheie cu o parada militară pe acorduri de fanfară (video)

15 Aug 2017 2855

A murit unul dintre marii specialişti ai Marinei Militare (galerie foto)

09 Jul 2017 10041

Toate structurile din Forțele Navale vor arbora drapelul României în bernă, în memoria Reginei Ana

04 Aug 2016 2027

Traficul de la Poarta 2 la Poarta 1 este dificil...

15 Aug 2015 2095

Comandamentul Flotei Spectacole şi demonstraţii în săptămâna dedicată Zilei Marinei

07 Aug 2015 1951

Lupişor, Temerar, Explorator, Senior, Lider, Voluntar Cercetaşii marini din Constanţa au adus un omagiu înaintaşilor lor (galerie foto)

28 Jul 2014 7583