06 Jun, 2018 18:19
1765
”Precizăm că raportarea stocurilor de vaccinuri existente în cabinetele medicilor de familie se realizează lunar către Direcțiile de Sănătate Publică Județene și a Municipiului București, astfel încât până la data de 15 a fiecărei luni, Centrul Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile are situația stocurilor la nivel național pentru luna anterioară, conform prevederilor OMS nr. 377/2017” - au transmis reprezentanții Ministerului Sănătății.
”De asemenea, precizăm că, la nivelul Ministerului Sănătății, direcțiile de sănătate publică au la dispoziție o platformă online unde raportează săptămânal stocurile de vaccinuri aflate în depozitele DSP județene. Această raportare nu cuprinde numărul de doze de vaccin aflate la medicii de familie și este utilizată de către reprezentanții direcțiilor de sănătate publică pentru a identifica posibilitatea de relocare a stocurilor, atunci când este necesară” - au transmis reprezentanții Ministerului Sănătății.
”Menționăm că, în medie, în fiecare lună sunt vaccinați ROR aproximativ 30 000 de copii, astfel încât din cele 56.413 doze de vaccin existente în stoc la data de 30 aprilie 2018, estimăm că astăzi mai există în cabinetele medicilor de familie aproximativ 20 000 de doze, la care se adauga cele 2241 de doze raportate de DSP-uri pe platforma online” - au transmis reprezentanții Ministerului Sănătății.
„Voi lua toate măsurile necesare astfel încât să asigurăm continuitate în aprovizionarea cu vaccinuri în viitor. Sunt necesare proceduri mai clare și clauze care să permită derularea contractelor –cadru astfel încât să nu ne mai confruntăm cu situații limită într-o problemă atât de importantă precum respectarea Calendarului Național de Vaccinare”, a declarat Sorina Pintea, ministrul Sănătății.
Ti-a placut articolul?
Adauga un comentariu
Nume:
Email:
Comentariu*: