La Histria s-a deschis Tantar Park

Un nou experiment marca TBOD

O idee istorica pentru un sit istoric: Teatrul de Balet Oleg Danovski propune in fiecare vineri si sambata, de la ora 20.00, spectacolul "Histria" in cetatea Histria * Istorice sunt doar ideea si situl: proiectul propus e sub nivelul de excelenta la care ne-am fi asteptat * Daca s-ar mai umbla pe ici pe colo, adica, vorba carcotasului national, prin partile esentiale (de pilda la scenografie si coregrafie), proiectul s-ar putea dovedi o adevarata lana de aur pentru ceea ce argonautii contemporani ar numi "turism cultural" * Dar cum povestea cu turismul e abordata, deocamdata, din cu totul alte perspective, proiectul ar putea fi, cel mult, transformat astfel incat sa fure crema controversatului Dracula Park: autoritatile locale ar putea specula foarte bine cele doua mine de aur ale asezarii: ruinele si escadroanele de tantari - excelenta oferta pentru strainii zurlii, amatori, cum se stie, de senzatii tari

Inainte de 1914, cand Vasile Parvan incepea sapaturile de la Histria, peninsula dintre lacurile Sinoe si Duingi era o simpla tarla acoperita de balarii. Totusi aici fusese, odinioara, una din cele mai dezvoltate orase ale Pontului Euxin: cetatea Histria, intemeiata de colonistii milesieni in anul 657 i.e.n. Cand viforosul Darius porni razboiul cu scitii, aici era deja o civilizatie infloritoare. La inceputul secolului IV i.e.n., Histria avea deja moneda proprie, de argint. Alaturi de celelalte cetati pontice, ea avea sa intre sub stapanire dacica, fiind inglobata in puternicul regat al lui Burebista. Primul secol al erei noastre avea sa o aduca sub stapanire romana: cetatea va cunoaste o noua perioada de dezvoltare, care se va incheia in anul 248, cand navala gotilor o va pustii pana in temelii. Desi refacut, orasul nu va mai cunoaste aceeasi stralucire. Din secolul II i.e.n., Histria incepuse sa fie si izolata de mare: depunerile acesteia de nisip au inchis, treptat, golful in care se afla orasul. In secolul VII, urmare a invaziilor avaro-slave, cetatea va cadea in paragina. Lucrarile arheologice continua si astazi. Prima colonie greceasca de pe coasta de vest a Marii Negre si cel mai vechi oras de pe teritoriul Romaniei a cunoscut, de curand, un alt nivel de atentie din partea publicului.

Potpuriul - sau ghiveciul minune

La finele saptamanii trecute s-a consumat premiera unui eveniment care parea nascut sub augurii excelentei. Teatrul de Balet Oleg Danovski si-a propus sa sustina de doua ori pe saptamana (vinerea si sambata), in amurgul vechii cetati de la Histria, spectacole de balet. E vorba, de fapt, de un "potpuriu" (in sensul hazliu al termenului) compus din temele "Les Sylphides" (coregrafia de M.Fokin), "Diana & Acteon" (c. Vaganova), "The Tempest" (c. S. Anghel), "My soul is dying..." (c. C. Hantiu), "Swan Lake" (c. O. Danovski), "Romeo & Juliet" (pas de deux; c. D. Meja), "Too much reality can be too much" (c. C. Hantiu), "Flower Festival" (pas de deux). Adica o varza. Sau, ca sa fiu o tara mai elevat, un super-ghiveci facut de super-esteti. Nu este prima oara cand am senzatia ca Ana Maria Munteanu, directorul TBOD, se ambitioneaza sa aglomereze cat mai multe nume frumos sunatoare ca si cum ar dori sa umple, cu rezonanta sau clocotul lor concentrat, anumite goluri, numai de ea stiute. Ma asteptam la mult mai mult de la un proiect care, cel putin pe drum, in autocar, imi "suna bine": ideea unui spectacol intr-o locatie atat de grozava mi se parea riscanta si, tocmai de aceea, epocala. Riscanta pentru ca spectacolul trebuia, obligatoriu, sa treaca de un anumit nivel de excelenta. Stiu eu, ceva in genul concertului Pink Floyd, de la Pompei. In orice caz, ceva dedicat. In loc ca proiectul sa aduca o aura noua celebrei cetatii, s-a intamplat lucrul de care ma temeam cel mai mult: isi insusi el, nemeritat, aura Histriei. Dupa ce am parcurs drumul prin cetate pana in locul in care erau asezate scaunele, am trait primul soc: o oribila cosmelie de metal era protapita in chip de scena, dominand, sugrumand, ofilind (uite ca ma balbai) fara nici o jena aura milenara a ruinelor din jur. Am inteles ca schelaria era necesara pentru zecile de reflectoare care maturau scena dar n-am nici o indoiala ca se puteau gasi solutii ingenioase, discrete sau macar de bun gust. Scenografia a fost atat de sublima incat mai bine lipsea cu desavarsire: desi inspirata, ideea unei panze suspendate in fundal (miscata alene de vant, pentru a sublinia cadrul natural) se dovedi rezolvata in cel mai stupid mod cu putinta: un nod baban in mijloc si doua caderi (mai degraba umflari) pedante in partile laterale. Imaginati-va: un fel de fundita de-aia alba, de care purta pe cap Mihaela, eroina desenelor animate din vremea lui Pingelica! Oricum ai fi trantit panza aia -chiar si daca o aruncai din elicopter - iesea mai bine. In fine, pentru ca scenografia sa fie demna de a purta o semnatura (si pentru ca semnatura sa fie demna de-a fi uitata), mai erau protapite, ca "pentru cunoscatori", doua panouri albe, trantite "suchi" in stanga si-n dreapta scenei - care marturiseau, cel mult, despre bezna mentala a autorului lor: reuseau sa taie vizibilitatea publicului care era asezat altfel decat in spatiul central. Pentru ca preferasem sa stau in picioare, in stanga, mi-am lungit gatul ca strutul, alaturi de ceilalti spectatori, pentru a compensa asimetria indusa de panoul minune. Poate tocmai de aceea si impresia proasta despre anumite momente coregrafice, pe care as fi tentat sa le numesc deplorabile: nu numai ca balerinele nu se sincronizau in momentele in care era evidenta stradania lor de-a face asta, dar dadeau impresia ca evolueaza pe o scena mai mica decat aveau nevoie. Am apreciat, totusi, generozitatea publicului, care, vrajit si de cadrul fenomenal, a aplaudat indelung spectacolul. Am auzit, chiar, strigate de "bravo"! Apoi AMM ne-a induiosat elogiind, intr-un discurs emotionant, stocismul balerinelor care-au fost literalmente devorate de tantarime. Ca noi toti, de altfel. Pana la urma, zice romanul, bine ca s-a pornit. Daca s-ar mai umbla pe ici pe colo, adica, vorba carcotasului national, prin partile esentiale, spectacolul s-ar putea dovedi o adevarata lana de aur pentru ceea ce argonautii contemporani ar numi "turism cultural". Dar cum povestea cu turismul e abordata, deocamdata, din cu totul alte perspective, proiectul ar putea fi, cel mult, transformat astfel incat sa fure crema controversatului Dracula Park: autoritatile locale ar putea specula foarte bine cele doua mine de aur ale asezarii: ruinele si escadroanele de tantari - excelenta oferta pentru strainii zurlii, amatori, cum se stie, de senzatii tari.