La moartea compozitorului Dumitru Lupu Mesaje triste, mesaje emoționante, pe Facebook Ileana Șipoteanu. Acesta le întrece pe toate


Decesul compozitorului Dumitru Lupu a șocat întreaga Românie.

Noi, care am scris primiii, am făcut zeci de verificări.

Am stat cu pagina deschisă pentru a posta știrea circa o oră și jumătate până am primit confirmările de care aveam nevoie, mai ales că era, și foarte devreme, într-o zi în care lumea se odihnea.

Numai că totul a fost așa cum aflasem: Mitică-Dumitru Lupu, unul dintre cei mai cunoscuți compozitori ai României nu mai era printre noi. Murise pe la ora 5 și ceva.

De atunci mesajele de condoleanțe nu mai contenesc.

 

Întâmplarea, poate Dumnezeu a vrut să fie așa, a făcut ca Dumitru Lupu să moară, chiar de ziua soției sale Ilena Șipoteanu.


Și așa cum spuneamde atunci au curs mii de mesaje.

Cel care le întrece pe toate este scris de o prietenă, care asemenea tuturor celorlați nu a știut cum să reacționeze la o așa veste, într-o zi aniversară.

Ziua care ar fi trebuit să fie una foarte veselă, cu tort, șampanie, flori, felicitări s-a transformat una de doliu.


De doliu național nedeclarat oficial. Deși ar fi trebuit zicem noi.


Cât privește mesajul la care facem referire iată despre ce este vorba:

La mulți ani! Dumnezeu să vă dea multă putere să treceți peste această tristă zi. Sincere condoleanțe!

 

Citește și


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Anăstase Caraiola, acord de recunoaștere a vinovăției cu procurorii DNA Constanța! Condamnare

28 Mar 2024 867

Firme Constanța Scorpions Miky SRL și-a închis punctul de lucru din complexul Marvimex

23 Feb 2024 754

Primăria Lumina cere insolvența Alboram SRL, firmă controlată de Constructii Hidrotehnice SA, unde acționar este Mihai Lupu, președintele CJ Constanța!

06 Feb 2024 2555

Numărul creditorilor a ajuns la 34 Se cere insolvența GSP Offshore SRL! Tribunalul Constanța amână cauza pentru o eventuală solutionare pe cale amiabilă

04 Feb 2024 9005

LIVE VIDEO+TEXT Primăria Lumina a finalizat proiectul „Parc tematic pescăresc sat Sibioara, comuna Lumina, județul Constanța” (GALERIE FOTO+VIDEO)

14 Dec 2023 2135

Evenimente în Constanța Teatrul Căluțul de Mare din Constanța pregătește un spectacol captivant pentru cei mici

15 Sep 2023 1423

In memoriam Dumitru Lupu Compozitorul imnului Dobrogei a murit chiar de ziua soției sale, Ileana Șipoteanu

21 Jul 2023 1465

Ileana Șipoteanu, în prag de aniversare Cariera artistei s-a intersectat cu teatrele din Constanța

21 Jul 2023 1816

In memoriam Dumitru Lupu, distins dirijor ce a contribuit la imaginea culturală a Constanței

25 May 2023 1707

LIVE VIDEO-TEXT Voucherele de vacanță pentru salariații din mediul privat sunt dezbătute la Constanța (FOTO+VIDEO)

11 May 2023 2072

Festivalul „Primăvara Artelor“ Concertul „Constanța, oraș de poveste“ audiție în premieră a musicalului românesc „Adio Chiustenge”, a regretatului compozitor Dumitru Lupu

09 Mar 2023 1351

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 02 martie 2023

03 Mar 2023 1526

Surprize pentru cei mici la Teatrul „Căluţul de Mare”. Programul evenimentelor

24 Feb 2023 1224

Astăzi se împlinesc cinci ani de la plecarea la Domnul a maestrului Dumitru Lupu (1952-2017)

22 Jul 2022 1651

In memoriam. Maestrul Dumitru Lupu ar fi împlinit 70 de ani

25 May 2022 3937