Lacrimi, pe mormânt, la aniversare. Azi ar fi fost ziua de naștere a tinerei care a murit după ce a născut într-o clinică privată din Constanța (galerie foto)

Astăzi, Teodora Mocanu, femeia care a născut la spitalul privat Isis din Constanţa, în noaptea dintre 23 şi 24 ianuarie, ar fi împlinit 35 de ani.

Reamintim că după naşterea, pe cale naturală, Teodora a intrat în stop cardio-respirator, a fost resuscitată şi transferată la Spitalul Judeţean Constanţa.

Aici a fost, din nou, resuscitată de cinci ori, însă, pe data de 24 ianuarie, în jurul orei 11.00, a pierdut lupta pentru viaţă.

Este , efectiv, tragedia care a făcut înconjurul României.

Femeia se afla la a doua naştere, iar copilul născut a supravieţuit.

În ultima duminică din ianuarie, anul acesta, zeci de rude, prieteni şi cunoscuţi au condus-o pe ultimul drum pe Teodora, care îşi va dormi somnul de veci în comuna Gheorghe Lazăr din judeţul Ialomiţa.

Anterior procesiunii de înmormântare trupul neînsufleţit al tinerei fusese depus la capela Bisericii „Sfântul Prooroc Ilie“ -Slobozia (biserica de lemn din cartierul Cărămidari), după care cortegiul funerar s-a deplasat la Biserica „Sfinţii Mihail şi Gavril“ din comuna Gheorghe Lazar, judeţul Ialomiţa.
 

„Soţia mea a născut pe cale naturală cu doi medici. După ce medicii au scos copilul, Teodora l-a ţinut în braţe şi l-a pupat. Eu am asistat la naştere şi am mers cu copilul în camera de alături. Am auzit trei ţipete şi, când m-am întors la soţia mea, am văzut ca are hemoragie. Am înţeles că placenta se lipise de cicatricea rămasă de la operaţia de cezariană“, a relatat, atunci, pentru ZIUA de Constanța, Gheorghiţă Mocanu, soţul tinerei decedate.

 
Teodora a avut din start o sarcină cu probleme, spune soţul.

Desigur, si Spitalul Isis a avut o reacție, pe care o redăm, mai jos:

„Referitor la cazul pacientei M.R.T., vă facem cunoscute următoarele: în data de 24.01.2018, la ora 00.26, a avut loc naşterea pe cale naturală a unui făt viu, de sex masculin, cu greutate 2.600 gr, Apgar 8-9, cu adaptare neonatală bună. Nou-născutul are stare generală bună şi se află sub supravegherea specialiştilor secţiei de Neonatologie din spitalul nostru. Referitor la evoluţia travaliului şi a naşterii, acestea au decurs normal, sub atenta monitorizare a parametrilor vitali materni şi fetali de către echipa medicală.

 
În situaţia dată, vorbim despre un sindrom hemoragic supra-acut post-partum, determinat de o anomalie placentară rară, complicaţie ce nu poate fi decelabilă ante-partum, cu pronostic foarte grav. Sindromul hemoragic este principala cauză de mortalitate maternă, conform ghidurilor clinice de Obstetrică-Ginecologie şi statisticilor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii. Hemoragia post-partum este o complicaţie care poate să apară atât în cazul femeilor care nasc natural, cât şi prin operaţie cezariană.
 
Urmare a apariţiei acestei complicaţii severe, echipa medicală a efectuat toate manevrele şi procedurile impuse în acest caz şi s-a decis transferarea pacientei la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa din cauza complexităţii şi gravităţii cazului şi nevoii de implicare a unei echipe multidisciplinare. Pe parcursul monitorizărilor prenatale, inclusiv în cadrul episodului de spitalizare actual, au fost discutate cu pacienta modalităţile de naştere, cu prezentarea beneficiilor şi a riscurilor aferente fiecăreia, pacienta alegând informat o naştere naturală pe uter cicatricial post-cezariană.
 
Menţionăm că, din punct de vedere medical, pacienta a îndeplinit condiţiile pentru travaliul de naştere post-cezariană, aşa cum sunt enunţate în literatura de specialitate. Transferul s-a realizat conform procedurii de transfer interclinic, s-a luat legătura cu echipa secţiilor ATI şi Obstetrică-Ginecologie ale SCJU Constanţa, fiind comunicate toate informaţiile şi datele relevante pentru caz, în vederea pregătirii intervenţiei chirurgicale de urgenţă. Echipa Isis Hospital va continua să încurajeze naşterea naturală, considerând că este dreptul oricărei femei să cunoască şi să decidă informat modalitatea de a naşte. Suntem alături de familie şi vom oferi întregul nostru sprijin şi suport acesteia“, a transmis, printr-un comunicat de presă, echipa Isis Hospital.

Sursa foto: ZIUA de Constanta

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Doi cunoscuți doctori din Constanța, proces împotriva Colegiului Medicilor. A fost primul termen!

10 Jun 2022 4818

Doi cunoscuți medici ginecologi din Constanța, la judecată cu Colegiul Medicilor din România. Când începe procesul!

29 Apr 2022 7189

Lacrimi şi durere! Zeci de oameni au condus-o pe ultimul drum pe Teodora, tânăra decedată după ce a născut la o clinică privată din Constanţa (galerie foto)

29 Jan 2018 12068

Imagini de la eveniment. Live text Teodora, care a decedat, săptămâna trecută, după ce a născut la o clinică privată din Constanța, condusă pe ultimul drum (galerie foto + video)

28 Jan 2018 22165

A lăsat în urmă doi copii şi o familie îndoliată Teodora, tânăra care a decedat după ce a născut la o maternitate privată din Constanţa, ar fi împlinit pe 7 februarie 35 de ani. Mărturisirile soţului (galerie foto+video)

26 Jan 2018 39056

CumplitCine este femeia care şi-a pierdut viaţa după ce a născut la un spital privat din Constanţa

25 Jan 2018 21335