Laureatii Galei Hop 2002

Ultima seara de gala

Juriul i-a desemnat, luni, pe Mirela Oprisor si Marian Popescu drept castigatori ai sectiunii Individual, iar pe cei trei protagonisti ai spectacolului "Deseuri" drept laureati ai sectiunii Grup * Pentru a doua oara in acest an, Asociatia Master Class, patronata de Horatiu Malaele, a decernat Premiul Timica in cadrul galei * Acesta i-a revenit lui Dragos Bucur, protagonist al spectacolului "Trilogie belgradeana" * "Exista roluri pe care le faci singur si roluri pe care nu le poti face decat cu parteneri, precum cel din "Trilogie belgradeana". Nu e o falsa modestie, nici nu vreau sa sfidez pe nimeni. Sunt sigur ca oamenii de teatru inteleg. Daca acest premiu se poate imparti cu ceilalti doi colegi, bine, daca nu, nu", a afirmat Dragos Bucur

Cea de-a X-a editie a Galei Tanarului Actor, care s-a desfasurat timp de trei zile la Centrul Cultural din Mangalia, s-a incheiat luni seara cu decernarea premiilor. Manifestarea a fost organizat=E3 de Uniunea Teatrala din Romania, Ministerul Culturii si Cultelor si Primaria municipiului Mangalia. Juriul Galei Tanarului Actor de la Mangalia i-a desemnat, luni, pe Mirela Oprisor si Marian Popescu drept castigatori ai sectiunii Individual, iar pe cei trei protagonisti ai spectacolului "Deseuri" drept laureati ai sectiunii Grup.Mirela Oprisor a absolvit Universitatea Nationala de Arta Teatrala si Cinematografica (UNATC) in urma doi ani si a jucat de atunci in "Diabolic 4" si "Promo", doua filme premiate la Festivalul CineMAIubit, si in "Help Romania", in regia lui Hanno Hoffer. In concursul de la Mangalia a prezentat "Doamna cu catelul" de Eugen Ionescu si un colaj bazat pe exercitiul "Tema si variatiuni" de I.L. Caragiale. A interpretat textul despre un incendiu relatat diferit de presa in varianta monoton plata a unui lider de opinie, in cea grav afectata a ziaristului cu bretele, cravata si mana proptita in masa si in cea raspicat reportericeasca a jurnalistului de televiziune care face un stand up. Mirela Oprisor a uimit pe unii participanti la gala prin privirea lucida asupra statutului de tanar actor care trebuie sa isi croiasca un drum. "Sunt o marfa. Am venit la un targ. Daca sunt de calitate, vreau sa fiu cumparata. La Bucuresti, dau 5-6 castinguri pe saptamana pentru spoturi, reclame si scurtmetraje. Sunt refuzata. Fac unul pe luna sau unul la sase luni", a spus ea la o masa rotunda. Marian Popescu, in schimb, practica ingineria. A absolvit Facultatea de Actorie a Universitatii Ecologice din Bucuresti anul acesta, iar in fata spectatorilor si a juriului de la Mangalia a prezentat, pe langa "Tema si variatiuni", un alt moment Caragiale: "1 Aprilie". Ciprian Nicolaiasa, Isabela Neamtu si Cosmin Ovidiu Selesi au castigat premiul la sectiunea Grup, cu spectacolul "Deseuri" dupa "Teatru descompus" de Matei Visniec, in regia Anei Margineanu. Spectacolul se joaca in Bucuresti la Teatrul Luni. Cei trei actori au absolvit UNATC in promotiile 2000 si 2001. Ciprian Nicolaiasa a afirmat ca: "Gala tanarului actor reprezinta o ocazie de a intalni numerosi oameni din lumea teatrului romanesc". El a obtinut numeroase roluri in piese precum: "D`ale carnavalului" de I.L. Caragiale, "Cei din urma" de Maxim Gorki, "Hamlet" de W. Shakespeare, "Chira Chiralina" dupa Panait Istrati, "Romeo si Julieta" de Shakespeare, "Mediterana", in scenariul si regia Catalinei Buzoianu, si "Deseuri". El a participat la festivaluri de teatru precum cel de la Marsilia din Franta in 2000 si la cel de la Butrini, Albania, in acelasi an. Juriul care a stabilit castigatorii a fost format din Emilia Popescu, Cristina Modreanu, Stefan Iordache, Felix Alexa si Cornel Todea. Ei au acordat, in premiera, Premiul Sica Alexandrescu - un premiu pentru "sinceritate si liniste in interpretare" - lui Adrian Dumitru. Pentru a doua oara in acest an, Asociatia Master Class, patronata de Horatiu Malaele, a decernat Premiul Timica in cadrul galei. Acesta i-a revenit lui Dragos Bucur, protagonist al spectacolului "Trilogie belgradeana". "Exista roluri pe care le faci singur si roluri pe care nu le poti face decat cu parteneri, precum cel din "Trilogie belgradeana". Nu e o falsa modestie, nici nu vreau sa sfidez pe nimeni. Sunt sigur ca oamenii de teatru inteleg. Daca acest premiu se poate imparti cu ceilalti doi colegi, bine, daca nu, nu", a spus Dragos Bucur, cunoscut din doua spectacole ale Teatrului Nottara si din filmul lui Cristi Puiu, "Marfa si banii". Potrivit lui Cornel Todea, directorul galei, valoarea unui premiu este de cinci milioane de lei.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Legendarul actor Robert De Niro deschide două hoteluri pe malul Mării Negre

14 Apr 2024 1194

Doliu în cinematografia mondială Un actor cunoscut pentru rolul său dintr-un serial pe Netflix s-a stins din viață la doar 27 de ani

31 Mar 2024 1805

Actor al Teatrului de Stat Constanța La mulți ani, Mihai Sorin Vasilescu!

29 Mar 2024 597

Teatrul pentru Copii și Tineret Constanța „Căluțul de Mare” Constanța face angajări!

22 Mar 2024 908

„Take, Ianke și Cadîr”, în interpretarea artiștilor de la Teatrul Jean Bart Tulcea

14 Mar 2024 610

Originar din Constanța George Stancu și cele peste două decenii în care s-a dovedit a fi „un actor de echipă” la Teatrul de Stat Constanța

07 Mar 2024 639

In memoriam Toma Caragiu, fostul actor al Teatrului de Stat Constanța, plecat prea repede din această lume

03 Mar 2024 1018

Pentru al patrulea an la rând Actorii Ramona Niculae și Ștefan Mihai, nominalizații Teatrului de Stat Constanța la Gala Premiilor UNITER

28 Feb 2024 850

Spectacol estival pentru copii Firma lui Gabriel Soare bate palma cu Organizația de Management al Destinației Mamaia-Constanța

22 Feb 2024 751

Născut la Tulcea Carol Feldman, actorul cu o reputație construită în Israel

09 Feb 2024 793

Teatrul de Stat Constanța Emilian Oprea, actor de la Teatrul Național București, cooptat în spectacolul „A douăsprezecea noapte”

09 Feb 2024 890

Erwin Șimșensohn, directorul Teatrului de Stat Constanța, desemnat de Senatul UNITER să preia direcția artistică a Galei Tânărului Actor HOP

08 Feb 2024 1666

„Take, Ianke și Cadîr”, fermecătoarea poveste despre toleranță și prietenie se joacă la Teatrul Jean Bart din Tulcea

07 Feb 2024 885

„Un actor cerebral de mare sensibilitate” Lucian Iancu, fost actor și director al Teatrului Dramatic Constanța, la ceas aniversar

02 Feb 2024 3404

Averea și interesele Cosmin Piersic, nepotul lui Florin Piersic, împuternicit șef în IPJ Constanța! Iată ce serviciu va conduce (DOCUMENTE)

26 Jan 2024 8788