Legea, adoptată tacit de senatori. Se modifică vârsta de pensionare pentru militari și polițiști

Angajații Ministerului Apărării Naționale (MApN) și cei ai Ministerului Afacerilor Interne (MAI) ar putea avea posibilitatea de a lucra și după împlinirea vârstei standard de pensionare. Propunerea a fost adoptată tacit de Senat, miercuri.
 
În actul de proiect sunt mai multe aspecte ce vizează pensiile militarilor și polițiștilor, fiind vorba de propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr.223 din 24 iulie 2015 privind pensiile militare de stat, cu modificările și completările ulterioare.
 
Adoptarea tacită va fi formalizată în ședința de săptămâna viitoare a senatorilor, ceea ce înseamnă că proiectul va trece în curând de Senat și se va îndrepta către votul Camerei Deputaților. Pe lângă majorarea vârstei minime de la care se pot pensiona aceste două categorii de salariați, propunerea legislativă mai prevede și acordarea posibilității angajaților MAI și MApN de a lucra și după ce împlinesc vârsta la care pot ieși la pensie. Astfel, dacă măsurile conținute de acest document vor ajunge să se aplice, salariații MAI și MapN vor putea solicita rămânerea în activitate și după împlinirea vârstei standard de pensionare.
 
Perioada maximă pe care o vor putea lucra militarii și polițiștii după ce împlinesc vârsta de pensionare nu este stabilită în forma ce urmează să fie adoptată de senatori, iar pentru fiecare an lucrat în aceste condiții vor primi un spor de 2% la salariul lunar brut.
 
Vârsta standard de pensionare pentru limită de vârstă prevăzută în legislația în vigoare este de 60 de ani, ceea ce înseamnă că polițiștii și militarii vor putea face cererea de rămânere în activitate doar după împlinirea acestei vârste.
 
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Gabriel Was

30 Jun, 2019 20:31

pe bune la 60 de ani luptatori in carja,oricum la actuala lege a pensiilor militare e ciuciu 2 % nu exista , orice faci doar 85% si atat restul gargara pt prosti

Articole asemanatoare

LIVE Conferință de presă a CLM. Chițac vrea să construiască un sediu nou pentru Primărie, dacă va câștiga un nou mandat. Unde va fi acesta? (FOTO+VIDEO)

28 Mar 2024 642

IGSUBilanțul misiunilor zilnice

28 Mar 2024 219

Academia Navală Mircea cel Bătrân Constanța Echipa de volei, medaliată la Campionatul Militar (GALERIE FOTO)

28 Mar 2024 484

ISU Harghita4 mesaje de avertizare prin intermediul sistemului RO-ALERT în localitățile Sândominic și Cristuru Secuiesc

27 Mar 2024 247

IGSUBilanțul misiunilor

27 Mar 2024 234

ISU Iași2 misiuni pentru transportul persoanelor supraponderale

27 Mar 2024 259

ISU IașiMuniție rămasă neexplodată sau nedezactivată din cel de-Al Doilea Război Mondial, în localitățile Horlești și Sodomeni

26 Mar 2024 298

ISU HarghitaArderi necontrolate de vegetație uscată, în localitățile Miercurea Ciuc, Gheorgheni, Gălăuțaș și Racu

25 Mar 2024 261

ISU Iași1 misiune de asanare a muniției rămase neexplodate

25 Mar 2024 274

La final de săptămână 187 misiuni ale pompierilor din Constanța

25 Mar 2024 347

Vești bune pentru militari! Guvernul majorează salariile personalului din MApN

21 Mar 2024 5300

Începe judecata militarilor de la Baza Aeriană „Mihail Kogălniceanu” suspectați de furt de motorină. Decizia nu este definitivă

21 Mar 2024 584

IGSU3 persoane aflate în situații critice au fost salvate

21 Mar 2024 264

CSM a decis! Iată cine va conduce Serviciul pentru militari din DNA

20 Mar 2024 711

IGSUActivitatea pompierilor din ultimele 24 de ore

19 Mar 2024 293