Legea care face referire la ordinea judecării proceselor în materie civilă, sesizată la Curtea Constituțională

Preşedintele României, Klaus Iohannis, a trimis Curţii Constituţionale miercuri, 24 mai 2023, o sesizare de neconstituţionalitate asupra Legii pentru modificarea art. 215 alin. (1) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă. 

Legea la care se face referire are ca obiect de reglementare completarea Codului de procedură civilă cu dispoziţii referitoare la ordinea judecării proceselor în materie civilă.

Mai exact, conform actului normativ, pentru fiecare şedinţă de judecată se va întocmi o listă cu procesele ce se dezbat în acea zi, care va fi afişată pe portalul instanţei şi la uşa sălii de şedinţă cu cel puţin o oră înainte de începerea acesteia. Lista va cuprinde şi intervalele orare orientative fixate pentru strigarea cauzelor, fiind obligatorie stabilirea unor intervale orare diferite pe grupe de cauze, respectiv fixarea cauzelor în care se administrează probaţiune extinsă de regulă în intervalele finale ale şedinţei de judecată. Dispoziţiile art. 220 sunt aplicabile.

În data de 8 mai 2023, Parlamentul României a transmis Preşedintelui României, în vederea promulgării, Legea pentru modificarea art. 215 alin. (1) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă (PL-x nr. 14/2022).

Legea supusă controlului de neconstituţionalitate are ca obiect de reglementare completarea Codului de procedură civilă cu dispoziţii referitoare la ordinea judecării proceselor în materie civilă.

Fără a pune în discuţie necesitatea unei mai bune organizări a administrării actului de justiţie, ca serviciu public oferit justiţiabililor, în deplin respect pentru aceştia şi toţi participanţii la actul de justiţie, în forma transmisă la promulgare, Legea pentru modificarea art. 215 alin. (1) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 1 alin. (5) în componenta sa referitoare la calitatea legii, ale art. 61 alin. (2) coroborat cu art. 75 alin. (1) care consacră principiul bicameralismului, ale art. 124 alin. (3) referitor la independenţa judecătorilor şi supunerea acestora numai legii, precum şi ale art. 133 alin. (1) şi 134 alin. (2) şi (4) cu privire la rolul şi atribuţiile Consiliului Superior al Magistraturii, prin raportare la art. 75 alin. (1), (4) şi (5), coroborat cu art. 73 alin. (3) lit. l).

1. Încălcarea principiului bicameralismului prevăzut de art. 61 alin. (2) şi art. 75 alin. (1) din Constituţie

Legea criticată a fost respinsă de Senat în data de 20.12.2021, fiind adoptată de Camera Deputaţilor cu amendamente în data de 25.04.2023.

Potrivit formei iniţiatorului, articolul unic prevedea modificarea art. 215 alin. (1) din Codul de procedură civilă în sensul instituirii obligativităţii stabilirii unor intervale orare diferite pe grupe de cauze şi a fixării cauzelor în care este necesară administrarea unei probaţiuni extinse în intervalele finale ale şedinţei de judecată. Totodată, propunerea legislativă completa cu un nou punct, pct. 5, cuprinsul art. 522 alin. (2) din acelaşi act normativ, în sensul introducerii unui nou caz în care poate fi introdusă o contestaţie privind tergiversarea procesului, respectiv când instanţa şi-a nesocotit obligaţiile prevăzute la art. 215 alin. (1).

Forma trimisă la promulgare, în urma amendamentelor introduse de Camera Deputaţilor, Cameră decizională, elimină completarea adusă art. 522 alin. (2) din Codul de procedură civilă şi adaugă legii criticate alte două articole, art. II, care instituie în sarcina CSM obligaţia creării unei secţiuni speciale pe pagina sa de internet în vederea sesizărilor, chiar şi anonime, cu privire la nerespectarea dispoziţiilor art. 215 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, respectiv art. III, care instituie în sarcina Secţiei pentru judecători a CSM obligaţii precum cea de a verifica o dată pe lună sesizările înregistrate cu privire la nerespectarea dispoziţiilor art. 215 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă şi cea de a informa preşedinţii instanţelor în cazul cărora au fost primite sesizări, pentru a efectua verificări şi informări în vederea respectării acestor dispoziţii legale.

Apreciem că, în forma transmisă la promulgare, legea criticată nesocoteşte principiul constituţional al bicameralismului, în virtutea căruia o lege nu poate fi adoptată de o singură Cameră, legea fiind, cu aportul specific al fiecărei Camere, opera întregului Parlament.

Principiul bicameralismului izvorăşte din art. 61 alin. (2) şi art. 75 din Constituţie. Art. 75 din Legea fundamentală stabileşte competenţe de legiferare potrivit cărora fiecare dintre cele două Camere are, în cazurile expres definite, fie calitatea de primă Cameră sesizată, fie pe cea de Cameră decizională. Ţinând seama de indivizibilitatea Parlamentului ca organ reprezentativ suprem al poporului român, Constituţia nu permite adoptarea unei legi de către o singură Cameră, fără ca proiectul de lege să fi fost dezbătut şi de cealaltă Cameră. Acest articol a introdus, după revizuirea şi republicarea Constituţiei României în octombrie 2003, soluţia obligativităţii sesizării, în anumite materii, ca primă Cameră, de reflecţie, a Senatului sau, după caz, a Camerei Deputaţilor şi, pe cale de consecinţă, reglementarea rolului de Cameră decizională, pentru anumite materii, a Senatului şi, pentru alte materii, a Camerei Deputaţilor, tocmai pentru a nu exclude o Cameră sau alta din mecanismul legiferării.

În jurisprudenţa constituţională au fost stabilite criteriile esenţiale (cumulative) pentru a se determina cazurile în care în procedura legislativă se încalcă principiul bicameralismului: pe de o parte, existenţa unor deosebiri majore de conţinut juridic între formele adoptate de cele două Camere ale Parlamentului şi, pe de altă parte, existenţa unei configuraţii semnificativ diferite între formele adoptate de cele două Camere ale Parlamentului. Chiar dacă aplicarea acestui principiu nu poate deturna rolul de Cameră de reflecţie a primei Camere sesizate (Decizia nr. 1/2012), legiuitorul trebuie să ţină cont de limitele impuse de principiul bicameralismului. În Decizia nr. 624/2016, Curtea Constituţională a arătat că în Camera decizională se pot aduce modificări şi completări propunerii legislative, dar Camera decizională "nu poate însă modifica substanţial obiectul de reglementare şi configuraţia iniţiativei legislative, cu consecinţa deturnării de la finalitatea urmărită de iniţiator". Mai mult, prin Decizia nr. 62/2018, Curtea Constituţională a statuat că în analiza respectării acestui principiu "trebuie avut în vedere (a) scopul iniţial al legii, în sensul de voinţă politică a autorilor propunerii legislative sau de filosofie, de concepţie originară a actului normativ; (b) dacă există deosebiri majore, substanţiale, de conţinut juridic între formele adoptate de cele două Camere ale Parlamentului; (c) dacă există o configuraţie semnificativ diferită între formele adoptate de cele două Camere ale Parlamentului".

De asemenea, Curtea Constituţională a stabilit, prin Decizia nr. 472/2008, că: "Dezbaterea parlamentară a unui proiect de lege sau a unei propuneri legislative nu poate face abstracţie de evaluarea acesteia în plenul celor două Camere ale Parlamentului nostru bicameral. Aşadar, modificările şi completările pe care Camera decizională le aduce asupra proiectului de lege adoptat de prima Cameră sesizată trebuie să se raporteze la materia avută în vedere de iniţiator şi la forma în care a fost reglementată de prima Cameră. Altfel, se ajunge la situaţia ca o singură Cameră, şi anume Camera decizională, să legifereze, ceea ce contravine principiului bicameralismului (...) şi a competenţelor stabilite pentru cele două Camere, potrivit art. 75 alin. (1) din Legea fundamentală".

Totodată, prin Decizia nr. 624/2016, Curtea Constituţională a statuat că art. 75 alin. (3) din Constituţie, prin folosirea sintagmei "decide definitiv" cu privire la Camera decizională, nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune ca proiectul sau propunerea legislativă adoptată de prima Cameră sesizată să fie dezbătută în Camera decizională, unde i se pot aduce modificări şi completări. Curtea a subliniat că, în acest caz, Camera decizională nu poate însă modifica substanţial obiectul de reglementare şi configuraţia iniţiativei legislative, cu consecinţa deturnării de la finalitatea urmărită de iniţiator. Dreptul fiecărei Camere de a decide cu privire la iniţiativele legislative cu care este sesizată decurge din dreptul parlamentarilor la iniţiativă legislativă.

Referitor la marja în care Camera decizională poate interveni cu modificări asupra obiectului şi configuraţiei propunerii legislative, Curtea a precizat că pot exista abateri inerente de la forma adoptată de Camera de reflecţie, fără schimbarea obiectului esenţial al proiectului de lege şi atât timp cât aspectele principale pe care le-a avut în vedere proiectul de lege se regăsesc în forma sa însuşită de Camera de reflecţie (Decizia nr. 429/2017, Decizia nr. 298/2018).

În analiza respectării principiului bicameralismului, aplicarea criteriilor dezvoltate pe cale jurisprudenţială trebuie să se raporteze la specificul, conţinutul şi configuraţia legii deduse controlului de constituţionalitate.

În situaţia de faţă, adoptând în calitate de Cameră decizională legea dedusă controlului de constituţionalitate, Camera Deputaţilor a sustras dezbaterii şi adoptării primei Camere, respectiv Senatului, modificări şi completări ce vizează aspecte importante ale legii, precum introducerea de obligaţii şi atribuţii în sarcina Consiliului Superior al Magistraturii, respectiv Secţiei pentru judecători a acestuia.

Totodată, analizând comparativ forma iniţiatorului, forma respinsă de prima Cameră şi cea adoptată de Camera decizională, şi ţinând cont de considerentele cu caracter de principiu stabilite prin deciziile mai sus indicate, forma finală a legii se îndepărtează în mod substanţial şi fără o justificare obiectivă de la scopul şi filosofia iniţiale ale legii. Astfel, dacă scopul iniţial al legii a fost cel de îmbunătăţire a unor practici ce ţin de buna gestionare a aglomeraţiei din sala de judecată, în forma adoptată de Camera decizională a fost instituit un mecanism neclar de verificare a realizării acestei noi obligaţii, contrar rolului şi atribuţiilor CSM. Având în vedere efectele unui astfel de mecanism neavut în vedere de iniţiator, importanţa unor reguli clare în materia respectării normelor de procedură civilă, garanţiile instituite de cadrul normativ în vigoare în privinţa derulării procesului civil, apreciem că prevederile introduse trebuiau să fie adoptate de ambele Camere ale Parlamentului.

De asemenea, există o configuraţie semnificativ diferită între formele adoptate de cele două Camere ale Parlamentului. În forma iniţiatorului, formă respinsă de prima Cameră, legea avea doar un articol, care modifica alin. (1) al art. 215 din Codul de procedură civilă şi introducea un nou punct, pct. 5, în cuprinsul art. 522 alin. (2) din acelaşi act normativ, iar forma trimisă la promulgare elimină completarea adusă art. 522 alin. (2) din Codul de procedură civilă şi adaugă legii criticate alte două articole, art. II, care instituie în sarcina CSM obligaţia creării unei secţiuni speciale pe pagina sa de internet în vederea sesizărilor, chiar şi anonime, cu privire la nerespectarea dispoziţiilor art. 215 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, respectiv art. III, care instituie în sarcina Secţiei pentru judecători a CSM, obligaţii, precum cea de a verifica o dată pe lună sesizările înregistrate cu privire la nerespectarea dispoziţiilor art. 215 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă şi cea de a informa preşedinţii instanţelor în cazul cărora au fost primite sesizări, pentru a efectua verificări şi informări în vederea respectării acestor dispoziţii legale. Astfel, textul legii în forma adoptată de Camera Deputaţilor reprezintă o schimbare de esenţă şi se îndepărtează în mod fundamental atât de la voinţa iniţiatorilor, cât şi de la voinţa primei Camere sesizate, dispoziţiile art. II şi III nefiind avute în vedere de Senat, care a respins legea în forma depusă de iniţiatori.

Prin urmare, modificările realizate de Camera Deputaţilor, Cameră decizională, sub aspect cantitativ şi calitativ sunt de natură să contravină exigenţelor principiului bicameralismului instituit de art. 61 alin. (2) şi art. 75 din Constituţie, aspect ce atrage neconstituţionalitatea Legii pentru modificarea art. 215 alin. (1) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, în ansamblul său.

2. Încălcarea art. 1 alin. (5) în dimensiunea referitoare la calitatea legii şi respectarea normelor de tehnică legislativă privind integrarea modificărilor în ansamblul legislaţiei

Potrivit art. I din legea criticată: " La articolul 215 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 247 din 10 aprilie 2015, cu modificările şi completările ulterioare, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins: ÂŤ (1) Pentru fiecare şedinţă de judecată se va întocmi o listă cu procesele ce se dezbat în acea zi, care va fi afişată pe portalul instanţei şi la uşa sălii de şedinţă cu cel puţin o oră înainte de începerea acesteia. Lista va cuprinde şi intervalele orare orientative fixate pentru strigarea cauzelor, fiind obligatorie stabilirea unor intervale orare diferite pe grupe de cauze, respectiv fixarea cauzelor în care se administrează probaţiune extinsă de regulă în intervalele finale ale şedinţei de judecată. Dispoziţiile art. 220 sunt aplicabileť".

Punerea în aplicare a acestei noi dispoziţii a legii va fi în sarcina completului de judecată care este competent să organizeze desfăşurarea şedinţei de judecată, complet ce va fi obligat să stabilească intervale orare diferite pe grupe de cauze cu fixarea cauzelor în care se administrează probaţiune extinsă, de regulă, în intervalele finale ale şedinţei de judecată.

Apreciem însă că această soluţie legislativă nu este susceptibilă de a contribui, în toate cazurile la realizarea cu promptitudine a interesului înfăptuirii justiţiei, contrar scopului ei declarat. Astfel, în funcţie de complexitatea probatoriului administrat şi chiar de riscul pieirii unor probe, aspecte ce în mod obligatoriu trebuie să rămână la aprecierea exclusivă a judecătorului/completului de judecată, o cauză poate fi fixată chiar la începutul şedinţei de judecată tocmai pentru a se răspunde cu promptitudine realizării interesului înfăptuirii justiţiei.

Or, instituirea obligaţiei de a striga o anumită cauză, de regulă, la sfârşitul şedinţei de judecată poate fi de natură să împiedice administrarea eficientă a procesului, iar fixarea ordinii cauzelor în funcţie de criteriul administrării probaţiunii extinse poate reprezenta un impediment, ar putea conduce la disfuncţionalităţi, nu la soluţionarea problemelor de ordin administrativ a căror rezolvare se urmăreşte prin soluţia legislativă criticată. Aceasta întrucât, nu de fiecare dată este posibil să se anticipeze timpul alocat unei cauze, natura probelor, ori durata de administrare a acestora ce poate varia în funcţie de diverse incidente procesuale ce pot interveni cu ocazia administrării acestora.

Mai mult, în forma actuală, Codul de procedură civilă prevede la art. 215 alin. (2) - (4) o serie de criterii referitoare la întocmirea listei de şedinţă, respectiv că procesele declarate urgente, cele rămase în divergenţă şi cele care au primit termen în continuare se dezbat înaintea celorlalte; se dezbat cu prioritate procesele în care părţile sunt reprezentate/asistate de avocat/consilier juridic; schimbarea ordinii de pe listă de către judecător la cererea părţii interesate, pentru motive temeinice.
Toate aceste criterii permit o anumită flexibilitate judecătorului sau completului de judecată în stabilirea ordinii cauzelor. Această flexibilitate este înlăturată de legiuitor ca efect al legii criticate prin impunerea obligaţiei de a striga o anumită cauză sau anumite cauze la sfârşitul şedinţei de judecată, corelat cu perspectiva unei sancţiuni viitoare dacă această obligaţie nu este respectată (potrivit art. II şi art. III din legea criticată).

Orice lege trebuie să asigure pentru destinatarii lor - justiţiabili, participanţi la actul de justiţie şi judecători - un cadru normativ stabil şi predictibil, în caz contrar fiind afectată nu doar calitatea legii, prin naşterea unei situaţii de incertitudine juridică şi a unei aplicări neunitare, ci chiar înfăptuirea justiţiei realizată de judecători, cărora le va incumba obligaţia de a aplica norme cu dispoziţii contradictorii.

Considerăm că noua soluţie legislativă avută în vedere prin modificarea alin. (1) al art. 215 din Codul de procedură civilă este de natură să afecteze desfăşurarea activităţii instanţelor, nefiind corelată cu dispoziţiile deja existente la alin. (2) - (4) ale aceluiaşi articol şi contravenind chiar dispoziţiilor art. 124 alin. (3) din Constituţie ce consacră două principii: independenţa judecătorilor şi supunerea lor numai legii. În acest sens, subliniem că principiul supunerii judecătorului numai legii trebuie privit întotdeauna în acord cu dispoziţiile art. 1 alin. (5), dar şi cu art. 124 alin. (4) din Constituţie.

În plus, o asemenea reglementare care să conţină norme ce prevăd în detaliu administrarea desfăşurării şedinţei de judecată nu impune instituirea lor prin lege ca act al Parlamentului, ci ţine, mai degrabă, de domeniul legislaţiei secundare. În plus, în exercitarea competenţelor sale, Consiliul Superior al Magistraturii deja a adoptat acte infralegale în acest sens. Astfel, amintim Hotărârea Secţiei pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii nr. 734/15.05.2020, modificată prin Hotărârea nr. 1095 din 20.08.2020, ambele publicate pe pagina de internet a Consiliului Superior al Magistraturii, care prevede mai multe reguli de desfăşurare a activităţii administrativ-judiciare a instanţelor judecătoreşti, oferind suficiente criterii care să asigure desfăşurarea corespunzătoare a şedinţelor de judecată, având avantajul normelor flexibile, ce pot fi modificate cu celeritate, în funcţie de cerinţele apărute în practică, cu respectarea independenţei judecătorului/completului de judecată căruia cauzele i-au fost repartizate în mod aleatoriu.

Dintr-o altă perspectivă, potrivit art. 7 alin. (31) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, propunerile legislative, proiectele de legi şi celelalte proiecte de acte normative vor fi însoţite, în mod obligatoriu, de o evaluare preliminară a impactului noilor reglementări asupra drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. Intervenind asupra Codului de procedură civilă cu dispoziţii privind modificarea regulilor referitoare la desfăşurarea proceselor, nu se poate susţine că legea dedusă controlului de constituţionalitate nu are implicaţii asupra dreptului la un proces echitabil şi, implicit, asupra unui drept fundamental al omului consacrat de art. 21 alin. (3) din Constituţie. Din această perspectivă, considerăm că soluţia legislativă ar fi trebuit să fie însoţită de o evaluare preliminară a impactului asupra dreptului la un proces echitabil, în acord cu dispoziţiile art. 7 alin. (31) din Legea nr. 24/2000, norme cu valoare constituţională prin raportare la art. 21 alin. (3) din Constituţie.

În plus, dispoziţiile art. II din legea criticată cu privire la luarea în considerare a sesizărilor anonime vin în contradicţie cu prevederile art. 7 din O.G. nr. 27/2002 privind reglementarea activităţii de soluţionare a petiţiilor, potrivit cărora petiţiile anonime sau cele în care nu sunt trecute datele de identificare a petiţionarului nu se iau în considerare şi se clasează. Prin urmare, şi sub acest aspect, legea criticată contravine dispoziţiilor art. 1 alin. (5) din Constituţie.

Prin urmare, considerăm că legea criticată, în forma transmisă la promulgare, nu răspunde cerinţelor de predictibilitate, previzibilitate şi claritate specifice calităţii legii, astfel cum este stabilită prin art. 1 alin. (5) din Constituţie şi nici principiului independenţei judecătorilor şi supunerii lor numai legii, consacrat de art. 124 alin. (3) din Constituţie.

3. Încălcarea art. 133 şi art. 134 din Constituţie referitoare la rolul şi atribuţiile Consiliului Superior al Magistraturii, prin raportare la art. 75 alin. (1), (4) şi (5), coroborat cu art. 73 alin. (3) lit. l) din Constituţie

Potrivit art. II şi art. III din legea criticată: "Art. II. - În termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, Consiliul Superior al Magistraturii are obligaţia creării unei secţiuni speciale pe pagina sa de internet în vederea sesizărilor, chiar şi anonime, cu privire la nerespectarea dispoziţiilor art. 215 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. Art. III. - Secţia pentru judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii verifică o dată pe lună sesizările înregistrate cu privire la nerespectarea dispoziţiilor art. 215 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi informează preşedinţii instanţelor în cazul cărora au fost primite sesizări, pentru a efectua verificări şi informări în vederea respectării acestor dispoziţii legale".

Altfel spus, legiuitorul nu se limitează doar la a institui în sarcina judecătorului/completului de judecată obligaţiile prevăzute la art. I, ci instituie şi un mecanism privind sancţionarea eventualelor încălcări, prin intermediul Consiliului Superior al Magistraturii şi al preşedinţilor de instanţă.

Rolul Consiliului Superior al Magistraturii este consacrat în art. 133 din Constituţie, iar potrivit alin. (1) al acestui text: "Consiliul Superior al Magistraturii este garantul independenţei justiţiei". Totodată, potrivit art. 134 alin. (2) teza I din Legea fundamentală, Consiliul Superior al Magistraturii îndeplineşte rolul de instanţă de judecată, prin secţiile sale, în domeniul răspunderii disciplinare a judecătorilor şi a procurorilor, potrivit procedurii stabilite prin legea sa organică.

Prin raportare la rolul constituţional al Consiliului Superior al Magistraturii, derularea procedurii de sancţionare în cazul nerespectării unor obligaţii legale susceptibile a afecta independenţa judecătorilor, prin intermediul Secţiei pentru judecători, pentru motivele descrise la punctul anterior, depăşeşte rolul acestei instituţii prevăzut de Constituţie şi dezvoltat de cadrul normativ special în vigoare.

Potrivit Legii nr. 305/2022, Consiliul Superior al Magistraturii nu are stabilite atribuţii cu privire la soluţionarea sesizărilor privind nerespectarea normelor Codului de procedură civilă, astfel de sarcini situându-se în afara cadrului normativ privind competenţele în materie disciplinară ale Secţiilor Consiliului. Aşadar, înfiinţarea unei secţiuni speciale pe pagina proprie de internet în vederea sesizărilor cu privire la nerespectarea dispoziţiilor nou-introduse în cuprinsul Codului de procedură civilă şi informarea ulterioară a preşedinţilor de instanţă depăşeşte atribuţiile fixate de legiuitor în sarcina CSM.

Dintr-o altă perspectivă, informarea preşedinţilor instanţelor din care fac parte judecătorii în cazul cărora au fost primite sesizări de către Secţia pentru judecători a CSM, în vederea efectuării de către aceştia a propriilor verificări şi informări, poate fi interpretată, la rândul său, ca o afectare a principiului independenţei judecărilor. Sintagma "pentru a efectua verificări şi informări" din conţinutul art. III din lege este una neclară, iar din cuprinsul său nu se deduce în ce constau verificările şi care sunt consecinţele juridice ale acestor nerespectări ale normelor nou introduse.

Acest aspect este susţinut şi de faptul că legea criticată nu instituie în mod expres un caz de abatere disciplinară în situaţia nerespectării dispoziţiilor art. I din lege. Totodată, normele nu sunt corelate cu rolul şi atribuţiile prevăzute de lege pentru Inspecţia Judiciară şi este neclar dacă informările realizate de preşedinţii instanţelor se transmit Consiliului Superior al Magistraturii, Inspecţiei Judiciare sau rezultatele sunt publicate pe pagina Consiliului în secţiunea dedicată.

În viziunea Legii nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, a Legii nr. 304/2022 privind organizarea judiciară şi a Legii nr. 305/2022 privind Consiliul Superior al Magistraturii, fiecare dintre atribuţiile Consiliului Superior al Magistraturii prin Secţiile sale, ale Inspecţiei Judiciare şi ale preşedinţilor de instanţe este clar definită. De altfel, introducerea unei noi atribuţii pentru Consiliul Superior al Magistraturii ar fi trebuit, potrivit art. 134 alin. (4) din Constituţie, inclusă în legea specială mai sus menţionată, ceea ce ar fi determinat şi schimbarea competenţei Camerelor, în acord cu dispoziţiile art. 75 alin. (1), (4) şi (5), coroborat cu art. 73 alin. (3) lit. l).

Astfel, în condiţiile în care Camera Deputaţilor, Cameră decizională, a adoptat o prevedere referitoare la organizarea şi funcţionarea Consiliului Superior al Magistraturii şi a instanţelor judecătoreşti, aceasta ar fi trebuit să procedeze la întoarcerea legii la Senat pentru art. II şi III, pentru care aceasta era Cameră decizională şi avea competenţa de a decide definitiv.

În considerarea argumentelor expuse, vă solicit să admiteţi sesizarea de neconstituţionalitate şi să constataţi că Legea pentru modificarea art. 215 alin. (1) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă este neconstituţională în ansamblul său.

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI
KLAUS-WERNER IOHANNIS