Legea privind carantinarea şi izolarea se dezbate azi la Senat

  • ​Comisia juridică a Senatului reia astăzi dezbaterile asupra proiectului de lege privind carantinarea şi izolarea.

Sâmbătă, Senatul României a decis, la solicitarea reprezentanţilor PSD, amânarea până luni a dezbaterilor asupra proiectului de lege privind carantinarea şi izolarea, informează agerpres.

Senatorul PSD Robert Cazanciuc a solicitat în Comisia juridică amânarea până luni a dezbaterilor, pentru a studia practicile Uniunii Europene în domeniu, menţionând că actul normativ venit de la Guvern nu este coerent şi "cetăţenii au dreptul la o lege care să-i protejeze".

Senatorul PNL Iulia Scântei a spus că această propunere înseamnă nerespectarea deciziei de convocare a plenului Senatului pentru sâmbătă şi a avertizat că va avea implicaţii asupra sănătăţii cetăţenilor.

Duminică, Robert Cazanciuc a criticat din nou proiectul de lege elaborat de Guvern privind carantinarea şi izolarea, susţinând că este un "dezastru" şi, ca urmare, actul normativ va fi votat când va corespunde "nevoii românilor", după dezbateri cu toţi cei implicaţi în aplicarea lui.

El a amintit că au fost solicitate puncte de vedere din partea Ministerului Justiţiei şi Consiliului Superior al Magistraturii, iar Guvernul trebuie să prezinte o fundamentare din practica europeană în privinţa internării obligatorii şi detaşării obligatorii a medicilor.

"Când vom fi convinşi că legea corespunde nevoii românilor, o să votăm această lege, că o să votăm luni, că o să votăm marţi, miercuri o să vedem în funcţie de cum vor fi dezbaterile în comisie. Am invitat nu numai Ministerul Justiţiei şi CSM să vină la dezbateri, am invitat organizaţii neguvernamentale, asociaţii profesionale, toţi care sunt implicaţi într-un fel sau altul în aplicarea acestei legi trebuie să spună un punct de vedere, pentru că altfel dacă legea nu este clară, uşor de înţeles, uşor de aplicat doar îi păcălim pe români că vom avea o lege care îi protejează. Toate mecanismele din lege trebuie să fie foarte, foarte clare şi conforme cu nevoile noastre de astăzi", a adăugat social-democratul.

El a arătat că, până luni, Guvernul trebuie să prezinte o fundamentare din practica europeană privind internarea obligatorie şi detaşarea obligatorie a medicilor.

"Am rugat Guvernul ca până luni să ne ofere o fundamentare din practica europeană, cum se întâmplă în Germania, în Austria, în Spania, în Italia, pe internarea obligatorie şi pe detaşarea obligatorie a medicilor. De asemenea, am cerut Ministerului Justiţiei să avizeze acest proiect pentru a arăta foarte clar dacă actul normativ corespunde legii fundamentale din România şi practicii CEDO în această materie. Am cerut un aviz şi de la CSM pentru că în mod cert proiectul elaborat de Guvernul Orban nu are avizul CSM, deşi pentru a respecta decizia CCR este nevoie de o procedură detaliată de contestare la un judecător", a explicat senatorul PSD.


Joi seara, Camera Deputaţilor a adoptat proiectul, în calitate de prim for sesizat, acceptând mai multe amendamente convenite şi în urma unei discuţii cu secretarul de stat în MAI Raed Arafat.

Preşedintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, a solicitat vineri prezenţa în Senat a premierului Ludovic Orban şi a ministrului Justiţiei, Cătălin Predoiu, la dezbaterea proiectului. 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Se schimbă regulile pentru reparațiile auto? Iată ce înseamnă pentru șoferi

25 Mar 2024 2631

Senat Paşaportul simplu temporar se eliberează doar în situaţii de urgenţă

18 Mar 2024 601

Senatul a adoptat instituirea anului 2027 drept Anul "Ion I.C. Brătianu"

12 Mar 2024 464

Proiect aprobat de Senat Spațiile comerciale mai mari de 2.000 metri pătraţi ar putea fi obligate să dispună de centre de prim ajutor

11 Mar 2024 924

Oficial de la MAE despre votul prin corespondență la alegerile pentru Președintele României și cele parlamentare

11 Mar 2024 496

Rezultate referendum Viitorul rector al Universității „Ovidius” din Constanţa va fi ales prin votul tuturor cadrelor didactice titulare și al cercetătorilor

07 Mar 2024 890

Modificări importante în Codul Rutier! Proiectul, adoptat tacit de Senat! Amplasarea radarelor, semnalată conducătorilor auto

05 Mar 2024 710

Proiect inițiat de Guvern privind energia eoliană offshore, adoptat de Senat

04 Mar 2024 593

Diane Vancea, realeasă președinte al Senatului Universității „Ovidius“ din Constanţa. Iată cine sunt cei doi vicepreședinți

29 Feb 2024 878

Senat A fost adoptat proiectul referitor la modificarea datei alegerilor președintelui României

26 Feb 2024 654

Alegerile au fost validate Iată componența noului Senat al Universității Ovidius din Constanța pentru mandatul 2024-2029

26 Feb 2024 1196

Azi vor fi validate candidaturile depuse Alegeri la Universitatea Ovidius din Constanța pentru Senat

20 Feb 2024 1070

Proiect de lege. Băuturile energizante ar putea fi interzise minorilor

19 Feb 2024 626

Remus Zăgan, ales președinte al Senatului Universității Maritime din Constanța. Averea și interesele (DOCUMENTE)

19 Feb 2024 1330

Comunitatea Elenă „Elpis” Constanța, eveniment ce va marca Ziua Mondială a Limbii Elene

05 Feb 2024 797