Legea privind regimul armelor, promulgată de președinte. Modificările aduse de Parlament

  • Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, astăzi, modificările aduse Legii 295/2004 privind regimul armelor şi al muniţiilor.
  • Parlamentul a modificat proiectul respectiv, în conformitate cu observaţiile formulate în cererea de reexaminare.

În noiembrie 2020, preşedintele Klaus Iohannis solicita Parlamentului reexaminarea legii privind regimul armelor şi al muniţiilor, conform Agerpres.

El arăta că aceasta instituie reglementări care asigură transpunerea în legislaţia internă a dispoziţiilor Directivei de punere în aplicare (UE) 2019/69 de stabilire a specificaţiilor tehnice pentru armele de alarmă şi de semnalizare în temeiul Directivei 91/477/CEE a Consiliului privind controlul achiziţionării şi deţinerii de arme, precum şi prevederi care stabilesc cadrul legal naţional pentru punerea în aplicare a Regulamentului delegat UE 2019/686.

Şeful statului menţiona că modificarea dispoziţiilor alin. 1 art. 14 din Legea nr. 295/2004, în sensul relaxării condiţiilor de acordare a autorizaţiei de procurare a armelor letale pentru persoanele condamnate definitiv sau care au calitatea de inculpaţi, "nu este oportună, îndepărtându-se de la scopul urmărit" de legislaţia europeană în materie.
 
Pe 25 mai, Senatul a reexaminat proiectul de lege, iar din actul normativ a fost eliminată prevederea potrivit căreia autorizaţia de procurare a armelor letale se acordă persoanelor care "nu au fost condamnate, prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă, pentru infracţiuni săvârşite cu violenţă, pentru infracţiuni privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, traficului de persoane, infracţiuni de furt, cămătărie, ameninţare, şantaj, braconaj, contrabandă, infracţiuni prevăzute de legea privind protecţia animalelor şi infracţiuni privind regimul armelor şi al muniţiilor".

De asemenea, a fost eliminată prevederea conform căreia autorizaţia de procurare a armelor letale "se acordă persoanelor care nu sunt inculpate în cauze penale pentru fapte săvârşite cu violenţă, pentru infracţiuni privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, traficului de persoane, infracţiuni de furt, cămătărie, braconaj, ameninţare, şantaj, contrabandă, infracţiuni prevăzute de legea privind protecţia animalelor şi infracţiuni privind regimul armelor şi al muniţiilor".

Pe 13 octombrie, proiectul a fost adoptat în aceeaşi formă şi de către Camera Deputaţilor, for decizional.

Sursă foto: Pixabay.com
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Airsoft Un hobby plin de acțiune și strategie

19 Apr 2024 302

Poliția RomânăPercheziţiile se desfășoară în baza mandatelor emise de Judecătoria Râmnicu Sărat

11 Apr 2024 255

Poliția RomânăReținut pentru braconaj cinegetic

10 Apr 2024 279

Dosare penale pentru nerespectarea regimului armelor și munițiilor. Constatările polițiștilor din județul Constanța (FOTO)

07 Apr 2024 470

IPJ Constanța Sancțiuni aplicate de polițiști pentru nerespectarea regimului armelor

23 Mar 2024 658

Ilfov Bărbat depistat în timp ce încerca să vândă un pistol-mitralieră unei persoane din comuna Jilava

21 Mar 2024 575

IPJ GalațiPercheziții

19 Mar 2024 355

A intervenit și IPJ Constanța Bărbați reținuți pentru braconaj (Galerie FOTO)

16 Mar 2024 642

Poliția Română Peste 200 de percheziții astăzi, pentru combaterea infracționalității (VIDEO)

06 Mar 2024 703

Dosare penale întocmite de polițiști în Constanța pentru nerespectarea regimului armelor și munițiilor (Galerie FOTO)

02 Mar 2024 838

În Constanța O femeie de 44 ani s-a ales cu dosar penal pentru nerespectarea regimului armelor și munițiilor

25 Feb 2024 738

Percheziții în județul Constanța la Mangalia și Negru Vodă! Bărbați suspectați că ar fi adus ilegal arme din Bulgaria

23 Feb 2024 762

IPJ ArgeșPolițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Argeș au finalizat cercetările într-un dosar penal

20 Feb 2024 386

Dosar penal pentru deținerea ilegală a unei arme, în Constanța

18 Feb 2024 758

Victor Micula, condamnat la 2 ani de închisoare cu executare. Sentința nu este definitivă, iar fapta se prescrie în august

14 Feb 2024 823