Legea stării de alertă va intra în vigoare săptămâna viitoare. A fost aprobată de deputați


Deputații au aprobat legea care prevede măsurile dispuse în perioada stării de alertă. După ore întregi de dezbateri și dispute, scrie digi24.ro.

Parlamentarii au adus mai multe modificări.

 Legea a fost adoptată de Camera Deputaților, care este for decizional. Au fost 258 de voturi pentru, 26 împotrivă, 4 abțineri, iar 3 parlamentari nu au votat.

În legea care reglementează starea de alertă, au fost introduse toate măsurile prin care autoritățile pot institui carantina, izolarea sau măsuri de restricționare a circulației. Sunt prevăzute și amenzi cuprinse între 500 și 2.500 de lei pentru nerespectarea măsurilor. De asemenea, autoritățile pot, în baza legii, restricționa organizărea și desfășurărarea unor mitinguri, demonstrații, procesiuni, concerte sau a altor tipuri de întruniri, în spații deschise, precum și a unor întruniri de natura activităților culturale, științifice, artistice, religioase, sportive sau de divertisment, în spații închise.

Se poate restrânge sau interzice circulația persoanelor și vehiculelor în locurile și, după caz, în intervalele orare stabilite.

Pot fi făcute achiziții prin negociere directă, fără publicarea în prealabil a anunțului.

Parlamentul lasă posibilitatea ca după starea de alertă, dacă situația o impune, să se revină la starea de urgență. „Măsurile aplicate pe durata stării de alertă se reevaluează în cazul instituirii stării de urgență potrivit art. 93 din Constituția României, republicată, în baza analizei factorilor de risc”, se precizează în lege.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

UPDATE Intervenție de urgență la Colegiul Tehnic Dimitrie Leonida din București! Mai mulți elevi, evaluați de cadrele medicale (GALERIE FOTO+VIDEO)

13 Feb 2024 802

MAE Alertă de călătorie în Islanda. Stare de urgență din cauza erupției vulcanice

20 Dec 2023 731

Tulcea Mai mulți muncitori nepalezi de la o unitate militară din Sulina, în stare gravă în urma unei intoxicații cu monoxid de carbon

28 Nov 2023 885

Atenție, călători! Alertă de călătorie în Italia

24 Nov 2023 685

MAE Atenționare de călătorie pentru Portugalia - prelungirea stării de alertă privind riscul de producere a incendiilor de vegetație

09 Aug 2023 756

Stare de alertă la nivelul județului Vrancea din cauza vremii nefavorabile (DOCUMENT)

28 Jan 2023 1478

ZIUA LIVE Prefectul Silviu Coșa, precizări importante despre primul caz de flurona de la Constanța (VIDEO)

12 Jan 2023 1627

ZIUA LIVE. Stare de alertă epidemică. Există presiune pe sistemul sanitar constănțean?

11 Jan 2023 2028

CNSU a aprobat declararea stării de alertă la nivelul unui județ! Care este motivul (DOCUMENT)

27 Oct 2022 1313

Proiect în transparență Activitatea Comitetului Național de Coordonare a activităților de vaccinare va înceta (DOCUMENT)

11 May 2022 1415

Personalul sanitar încadrat fără concurs pe perioada stării de alertă poate rămâne pe post. Legea a fost promulgată de Klaus Iohannis

28 Mar 2022 1373

Purtătorul de cuvânt al Guvernului Persoanele care intră pe teritoriul României nu mai au obligaţia să prezinte la intrarea în ţară certificatul verde COVID (VIDEO)

09 Mar 2022 1586

Covid Masca nu mai este obligatorie. Începând de astăzi încetează TOATE restricțiile impuse în starea de alertă!

09 Mar 2022 1496

Ministrul Muncii, Marius Budăi anunț de ultimă oră după ridicarea stării de alertă. Ce se va întâmpla cu programul de muncă și cu șomajul tehnic

08 Mar 2022 1748

Ministrul Sorin Cîmpeanu „Începând cu 09.03.2022, instituțiile de învățământ superior vor reveni la activități didactice cu prezență fizică“

08 Mar 2022 1415