Leul, vlogging-ul, lenea și zgârie-norii, celebrate astăzi. Ce alte evenimente au marcat ziua de 10 august

 Leu, foto: Pexels
Ziua de 10 august marcheză Ziua Internaţională leului, vloggingului, lenei și de apreciere a zgârie-norilor.

Ziua de 10 august 1951 a rămas în istoria recentă din cauza caniculei nemaiîntâlnite până atunci nici măcar de cei mai bătrâni.La data de 10 august 1951 s-a înregistrat cea mai ridicată temperatură din România: +44,5 °C în județul Brăila, la Ion Sion.

Cu toții am învățat la școală că temperatura maximă înregistrată pe teritoriul României a fost de 44,5 grade Celsius, la stația meteo Ion Sion, din regiunea Bărăganului, zona aceea din estul Câmpiei Române.

Ziua de 10 august 1951 a rămas în istoria recentă din cauza caniculei nemaiîntâlnite până atunci nici măcar de cei mai bătrâni. Temperaturi foarte ridicate au fost înregistrate la stația Ion Sion, la 35 km de Brăila, încă de dimineață.

La ora 8.00, erau deja 28 de grade Celsius, la ora prânzului, cel mai probabil, a fost resimțită maxima absolută, de 44,5 grade, apoi, de pe la ora 14.00, temperatura a început să mai scadă, dar la ora 20.00 încă erau 31,4 grade Celsius.

 


Ziua de 10 august în istorie 

1500:
 Ștefan cel Mare, domnul Moldovei (1457–1504), a dăruit Mănăstirii Putna marea dveră a Răstignirii, broderie monumentală de o valoare deosebită.
1519: Cele cinci corăbii aflate sub comanda lui Fernando Magellan pornesc din Sevilla, în prima călătorie în jurul lumii. Subcomandantul basc Juan Sebastián Elcano va finaliza expediția după moartea lui Magellan în Filipine.
1534: A început înălțarea Bisericii „Sf. Dumitru” din Suceava, ctitorie a domnitorului Petru Rareș.

1793: Muzeul Luvru este deschis oficial la Paris, Franța.
1809: Proclamarea independenței statului Ecuador. Sărbătoare națională.
1856: Un uragan a făcut în Louisiana circa 400 de victime omenești.
1875: Este pusă piatra de temelie a castelului Peleș din Sinaia (10/22 august), sub care sunt îngropate câteva zeci de monede de aur de 20 de lei, primele monede românești cu chipul lui Carol I.
1897: Chimistul german Felix Hoffmann descoperă un mod îmbunătățit de sinteză a acidului acetilsalicilic (aspirina).
1919: În cadrul adunării de la Timișoara a șvabilor din Banat, aceștia își dau acordul pentru unirea proclamată la Alba Iulia.
1951: S-a înregistrat cea mai ridicată temperatură din România: +44,5 °C în județul Brăila la Ion Sion.
1974: Este inaugurată Sala Polivalentă din București.

Nașteri

1864: Nicolae Filip, medic veterinar și agronom, conducător al primului institut zootehnic din România (d. 1922)
1884: Panait Istrati (Gherasim Istrate), scriitor român (d. 1953)
1960: Antonio Banderas, actor spaniol
1969: Ioana Drăgan, prozatoare română
1969: Lucian Ifrim, actor român
1973: Ioan Viorel Ganea, fotbalist român


Decese 

1963: Corneliu Micloși, inginer român, membru al Academiei Române (n. 1887)
1984: Virgil Mazilescu, poet și traducător român (n. 1942)
1988: Dan Giușcă, geolog român, membru al Academiei Române (n. 1904)


Sărbători

Sf. Laurențiu (calendar romano-catolic, ortodox, greco-catolic, evanghelic, anglican)
Ecuador: - Ziua națională - începutul independenței față de Spania (1808)


Ziua mondială a leului- Această zi dedicată celei mai frumoase şi mai temute creaturi din regnul animal a fost fondată în 2013 de Big Cat Rescue, cel mai mare sanctuar acreditat din lume dedicat felinelor mari. 10 august este o zi în care i se aduce un omagiu regelui animalelor şi, deşi este o ocazie distractivă, fundamentele sale se bazează pe o chestiune foarte serioasă: numărul leilor a scăzut dramatic până în punctul în care riscă să fie puşi pe lista speciilor pe cale de dispariţie, la fel ca şi verii lor, tigrii., scrie agerpres.ro. 

Ziua lenei- Este o zi absolut specială pe care o putem sărbători fără să ne ridicăm de pe canapea. Ziua lenei (#LazyDay), al cărei iniţiator nu este cunoscut, este o scuză ideală pentru a lua o pauză şi a ne bucura de un timp preţios pentru noi înşine, fără a ne simţiţi vinovaţi pentru asta.

Ziua vloggingului- Vlogging-ul a devenit o modalitate nouă şi populară de conectare a oamenilor pe internet. Vloggerii încarcă videoclipuri cu ei înşişi şi vorbesc despre experienţele lor, care atrag telespectatori şi fani. Există o zi întreagă dedicată vloggingului şi construirii de comunităţi şi aceasta este sărbătorită pe 10 august. 

Ziua de apreciere a zgârie-norilor- Ziua de apreciere a zgârie-norilor (#SkyscraperAppreciationDay) comemorează data naşterii celebrului arhitect american William Van Alen, geniul din spatele construcţiei Chrysler Building, unul dintre cele mai emblematice repere din New York.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Calendar ortodox. Ce sfinți sunt celebrați la data de 24 aprilie?

24 Apr 2024 298

Calendar Ortodox! 23 aprilie - Sărbătoare mare pentru creștinii ortodocși! Ce sfânt este sărbătorit astăzi

23 Apr 2024 2524

Ce sărbătoare este astăzi în calendarul ortodox, din 22 aprilie 2024?

22 Apr 2024 1600

Calendar ortodox 21 aprilie 2024. Ce sfinți sunt celebrați duminică?

21 Apr 2024 3861

Calendar săptămânal plin pentru CSM Constanța Handbaliștii, meci decisiv pentru câștigarea medaliilor de argint în Liga Zimbrilor!

20 Apr 2024 568

Calendar-Ortodox 20 aprilie - Ce sfinți sunt sărbătoriți astăzi

20 Apr 2024 562

Calendar ortodox, 19 aprilie 2024. Iată ce sărbătoare este astăzi

19 Apr 2024 1185

Calendar-ortodox 17 aprilie - Ce sfinți sunt sărbătoriți astăzi

17 Apr 2024 500

Ce sărbătoare este trecută astăzi, în calendarul ortodox din 16 aprilie 2024

16 Apr 2024 1179

Ce sărbătoare este în Calendarul ortodox pe 15 aprilie 2024?

15 Apr 2024 1393

Calendar-Ortodox 14 aprilie - Ce sfinți sunt sărbătoriți astăzi

14 Apr 2024 618

Calendar săptămânal CSM Constanța Handbaliștii, meci în Sala Sporturilor „Simona Amânar“, cu CSU din Suceava. Sâmbătă, 13 aprilie 2024

13 Apr 2024 638

Calendar ortodox, 13 aprilie 2024. Iată ce sărbătoare este astăzi

13 Apr 2024 2694

Calendar ortodox 12 aprilie 2024. Ce mare sfânt este pomenit vineri

12 Apr 2024 935

Ce mare sărbătoare este astăzi în calendarul ortodox, în data de 11 aprilie 2024

11 Apr 2024 3450