Liceeni din Constanţa, instruiţi de către poliţişti

La data de 11 septembrie a.c., poliţiştii Biroului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii au desfăşurat activități informativ - preventive la Colegiul Național ,,Mircea cel Bătrân” și Liceul Sportiv ,,Nicolae Rotaru” din municipiul Constanța.
 
În acest context, polițiștii le-au prezentat elevilor informațiile necesare referitoare la prevenirea bullyingului, delincvenței juvenile și a traficului de persoane.
 
 Astfel, polițiștii le-au reamintit tinerilor pericolele la care s-ar putea expune prin furnizarea datelor personale către persoane cunoscute doar pe rețelele de socializare și cui ar trebui să ceară ajutor ori de câte ori se simt în pericol.
 
Totodată, adolescenților le-au fost semnalate cauzele, riscurile și efectele nocive ale consumului de alcool și tutun, iar pentru o mai ușoară transmitere a mesajului, polițiștii le-au oferit acestora materiale educative cu sfaturi preventive.
 
Activităţile desfăşurate fac parte din Programul de prevenire a delincvenţei juvenile şi victimizării minorilor - prioritate naţională şi locală şi proiectul „Pregătiți pentru viață”.
 
În cadrul activităților au participat și reprezentanți ai A.N.I.T.P. Constanța.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Constanța. Minorii acuzați că ar fi agresat sexual o copilă în curtea unui liceu, internați într-un centru educativ

26 Mar 2024 628

Astăzi, 4 martie 2024, începe prima probă a simulării naționale a examenului de bacalaureat. 5604 de elevi din județul Constanța sunt înscriși

04 Mar 2024 553

Liceul tehnologic „Jean Dinu" din Adamclisi, județul Constanța, renovat cu fonduri prin PNRR (DOCUMENT)

03 Mar 2024 645

Consilerii locali vor apoba documentaţia de avizare a lucrărilor de intervenţie Liceul Tehnologic „Dimitrie Leonida” din Constanța, reabilitat energetic (DOCUMENT)

29 Feb 2024 530

Ședința CLM Constanța Se discută despre creșterea eficienței energetice a Liceului Teoretic „George Călinescu” din Constanța (DOCUMENT)

29 Feb 2024 465

Constanța. Fostul profesor acuzat că și-ar fi atins elevii în zonele intime, menținut sub control judiciar!

18 Feb 2024 894

Administratora Liceului Dimitrie Cantemir, din Tulcea, condamnată pentru delapidare! A recunoscut tot în fața procurorilor din Constanța (DOCUMENT)

16 Feb 2024 1504

Cazul tinerei de 16 ani, accidentată mortal în fața liceului Navrom, a ajuns la Curtea de Apel Constanța (FOTO+VIDEO)

22 Jan 2024 1775

Știri Constanța Polițiștii prezenți la mai multe licee și școli din Constanța!

10 Jan 2024 765

Închisoare cu suspendare! Prima condamnare în cazul tragediei de pe Șoseaua Mangaliei! Victima, elevă la Liceul Tehnologic „Gheorghe Miron Costin” (GALERIE FOTO+VIDEO)

02 Jan 2024 2630

Primarul municipiului Constanța, Vergil Chițac despre stadiul proiectelor aflate în desfășurare în oraș (VIDEO)

12 Dec 2023 1201

Licitații Constanța Reabilitare energetică la Liceul Tehnologic Crucea. Ce firme au câștigat contractul (DOCUMENT)

06 Dec 2023 1017

Anchetă la Constanța după ce un bărbat ar fi comis gesturi obscene în curtea unei instituții de învățământ

06 Dec 2023 816

Premiul I pentru 2 licee din județul Constanța la Conferința Națională eTwinning 2023

24 Nov 2023 1195

UPDATE Șocant! Un elev de la un liceu din Constanța, depistat cu cuțitul asupra sa în sala de clasă

21 Nov 2023 1109