Licitația a intrat în prelungiri dar echipa de proiect primește prime ! Modularul de la Infecțioase este încă în verificare la Agenția Națională pentru Achiziții Publice (DOCUMENT)

  • ANAP verifică etapa fazei de evaluare DUAE a procedurii de achiziție
  • Contractul de finanțare pentru construirea unui nou spital modular cu o capacitate de 100 de paturi spitalizare de zi, a fost semnat de primarul Vergil Chițac în noiembrie 2021
  • Ulterior, proiectul a fost schimbat și au fost adăugate și 42 de paturi spitalizare continuă
  • Procedura de achiziție a demarat în septembrie 2022
  • Potrivit www.licitatiapublica.ro, licitația privind proiectare (PT+DTAC+DDE), execuție lucrări, furnizare aparatură medicală și dotări pentru Creare spital modular pentru consolidarea capacitații medicale a Spitalului Clinic de Boli Infecțioase Constanța, în contextul COVID-19 - SMIS 148271 se află încă în desfășurare cu termen de finalizare a evaluării financiare până la data de 28 februarie 2023
  • Modularul ar fi trebuit să fie deja funcțional de anul trecut, însă procedura de achiziție înregistrează întârzieri
  • După încheierea fazei de evaluare financiară, urmează deliberarea și în final atribuirea. Dacă luăm în calcul și posibile contestații, lucrările la modular abia dacă vor putea începe în a doua jumătate a anului
  • Teoretic, din momentul în care se termină licitațiile, a căror durată nu poate fi anticipată, în termen de 40 de zile modularul trebuie instalat. A spus-o primarul Chițac și a confirmat-o și managerul de la Boli Infecțioase, dr. Claudia Cambrea
 

Contractul de finanțare pentru construirea unui nou spital modular cu o capacitate de 100 de paturi, spitalizare de zi, a fost semnat de primarul Vergil Chițac în noiembrie 2021.

Ulterior, proiectul a fost schimbat și au fost adăugate și 42 de paturi spitalizare continuă. Procedura de achiziție a demarat în septembrie 2022.

Caietul de sarcini și consultanța de specialitate (experți cooptați), pentru procedura de atribuire având ca obiect „Creare spital modular pentru consolidarea capacității medicale a Spitalului Clinic de Boli Infecțioase Constanța, în contextul COVID-19" a fost realizat de SC Smart Mind Solution SRL cu sediul în Bucureşti, pentru 25.000 lei, vezi secțiunea „documente”.

Potrivit www.licitatiapublica.ro, licitația privind proiectare (PT+DTAC+DDE), execuție lucrări, furnizare aparatură medicală și dotări pentru Creare spital modular pentru consolidarea capacitații medicale a Spitalului Clinic de Boli Infecțioase Constanța, în contextul COVID-19 - SMIS 148271 se află încă în desfășurare cu termen de finalizare a evaluării financiare până la data de 28 februarie 2023.

Modularul ar fi trebuit să fie deja funcțional de anul trecut, însă procedura de achiziție înregistrează întârzieri.

După încheierea fazei de evaluare financiară, urmează deliberarea și în final atribuirea. Dacă luăm în calcul și posibile contestații, lucrările la modular abia dacă vor putea începe în a doua jumătate a anului. Teoretic din momentul în care se termină licitațiile, a căror durată nu poate fi anticipată, în termen de 40 de zile modularul trebuie instalat. A spus- o primarul Chițac și a confirmat-o și managerul de la Boli Infecțioase, dr. Claudia Cambrea.
 
În acest moment, se așteptată un aviz din partea Comisiei din cadrul Agenției Naționale pentru Achiziții Publice, potrivit purtătorului de cuvânt al Primăriei Constanța, Doru Iordache.

ANAP verifică etapa fazei de evaluare DUAE a procedurii de achiziție.

Document Unic de Achiziție European reprezintă un instrument care facilitează participarea operatorilor economici la procedurile de atribuire a contractelor de achiziție publică/sectoriale, acesta fiind obligatoriu a fi utilizat atât de către autoritățile contractante/entitățile contractante, cât și de către operatorii economici participanți la procedurile de atribuire (în funcție de calitatea pe care aceștia o au în respectiva procedură de atribuire – candidat, ofertant, terț susținător, subcontractant.


În fapt, DUAE reprezintă o declarație pe propria răspundere a operatorului economic, potrivit căreia acesta nu se află într-una dintre situațiile de excludere prevăzute de legislația natională și îndeplinește criteriile de calificare si selecție precizate de autoritatea/entitatea contractantă la nivelul fișei de date a achizitiei.
 
Și chiar dacă proiectul este întârziat iar administrația locală o scaldă în declarații, atunci când li se amintește acest aspect, echipa de implementare a proiectului beneficiază din dispoziția primarului Chițac de majorări salariale, în fiecare lună, pentru munca depusă,  vezi foto/captură de pe site-ul municipalității, secțiunea „registru dispoziții primar".  Dispozițiile nu sunt încărcare astfel că nu știm cine sunt „premiații".



Vă reamintim, în ședința de Consiliu Local Municipal din luna iunie a.c. a fost aprobat studiul de fezabilitate al acestui spital modular care și-a schimbat structura din 100 paturi spitalizare de zi în 42 de paturi spitalizare continuă pe 1600 metri pătrați și 137 echipamente și mobilier medical, amplasate într-o construcție modulară finisată și echipată cu instalații electrice, sanitare, termice, ventilare, aer condiționat și fluide medicale.
 
În plus, în cadrul acestui modular, urmau vor fi amenajate și 10 paturi de terapie intensivă iar unitatea să fie dotată și cu aparat RMN, radiologie și computer tomograf.

Inițial, valoarea proiectului era de 14,5 milioane de lei, urmând ca investiția totală în noul spital modular să se ridice la aproximativ 50 de milioane de lei.

Costurile acestui spital modular au crescut până undeva la 53 de milioane de lei, din care fondurile europene acoperă doar 16 milioane lei, motiv pentru care era necesară o rectificare bugetară pentru acoperirea diferenței de bani de la bugetul local.

Pe 22 septembrie anul trecut, Primăria municipiului Constanța elibera autorizația de construire pentru amplasarea panoului temporar în vederea asigurării vizibilității proiectului de creare a unui spital modular pentru consolidarea capacității medicale a Spitalului Clinic de Boli Infecțioase Constanța, în contextul COVID-19 și organizare de șantier. Actul are o valabilitate de doi ani.

Menționăm că, în ultimii doi ani, administrația locală a emis trei certificate de urbanism care vizau crearea spitalului modular, prin amplasarea unor containere în curtea Spitalului Clinic de Boli Infecțioase Constanța.


PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

 
Citește și:

Trebuia să fie funcțional până la finalul acestui an! Modularul din curtea Spitalului de Boli Infecțioase, reportat ca la loterie (DOCUMENTE)

Un nou termen pentru spitalul modular. Vergil Chițac - „Până la sfârșitul acestui an, trebuie să fie amplasat și funcțional”!
 
În sfârșit Primăria Constanța a scos la licitație lucrările de amenajare pentru Spitalul modular din incinta SCBI


 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Primăria Constanța plătește peste 1 milion de lei pentru servicii veterinare la baza de supraveghere a animalelor fără stăpân din Constanța

25 Mar 2023 412

Acord cadru pe 48 luni în valoare de peste 80 de milioane de lei Autocamioanele și utilajele Regiei de Drumuri și Poduri Constanța au grad de uzură de peste 75%

22 Mar 2023 753

Reprezentanții Asociației culturale Magrin vor ca o stradă din zona Peninsulară să poarte numele artistului fotograf, diplomat si filantrop. Stradelelor aflate în vizor le-au fost deja atribuite numele unor personalități locale (DOCUMENTE)

21 Mar 2023 1615

Cât costă actualizarea Planului Urbanistic General al comunei Agigea?

09 Mar 2023 822

Cerințe restrictive Procedura de achiziție organizată de municipalitate pentru amenajarea unui garaj și achiziția de autobuze electrice pentru CT BUS, atacată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (DOCUMENT)

08 Mar 2023 836

Confort Urban recunoaște Stâlpișorii ficși care blochează străzile din Peninsulă sunt instalați în baza Regulamentului de acces suspendat de magistrați!

07 Mar 2023 803

Decizie importantă luată de Adunarea Generală Extraordinară a Acționarilor Oil Terminal SA. A fost aprobat un parteneriat pentru valorificarea unui teren de 38 ha

04 Mar 2023 3983

Un fost deputat constănțean în legislatura 2000-2004 a devenit asociat și administrator la Agro Arman Taș SRL

03 Mar 2023 1175

Assivalue SRL și-a schimbat acționariatul. Legături cu compania care restaurează ansamblul Vasile Cotovu din Hârșova

03 Mar 2023 760

Continuă exodul firmelor din oraș Agenția de turism Happy Tour și-a închis punctul de lucru de la Constanța (GALERIE FOTO)

23 Feb 2023 1308

Firme din sfera de interes câștigă contracte la RAEDPP și Confort Urban Stere Hira, specialist în artilerie și rachete ajuns director în administrația Chițac, nu-și uită tovarășii de business!

20 Feb 2023 3721

Decizie importantă la Ameropa Grains SA! Cine l-a înlocuit pe Mihai Daniel Aniței în Consiliul de Administrație al societăţii?

18 Feb 2023 1169

S-a încheiat procesul de recrutare şi selecţie. Cine sunt noii administratori neexecutivi ai Termoficare Constanța SRL?

18 Feb 2023 1940

Ministrul afacerilor externe, Bogdan Aurescu la Conferința de Securitate de la München

17 Feb 2023 626

Comuna Adamclisi vinde două loturi de teren. Când are loc licitația?

17 Feb 2023 993