Licitaţia pentru creşterea eficienţei energetice a Spitalului Orăşenesc Hârşova, contestată. Ce a decis CNSC?

Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor a adoptat pe 22 februarie a.c. decizia nr. 265/C11/185. Hotărârea vine ca urmare a contestaţiei nr. 10134/07.02.2019, înregistrată la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor cu nr. 4959/11.02.2019, de Spiri Com SRL, cu sediul în Bucureşti, reprezentată legal de Spiridon Nelu - administrator, împotriva adresei nr. 703/15.01.2019, publicată în SICAP în data de 29.01.2019, transmisă de Oraşul Hârşova, în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii simplificate, organizată în vederea atribuirii contractului având ca obiect „Servicii de proiectare constând în elaborare proiect tehnic+detalii de execuţie+caiet de sarcini+documentaţie tehnică pentru obţinerea autorizaţiei de construire şi asistenţă tehnică din partea proiectantului pentru realizarea obiectivului creşterea eficienţei energetice a Spitalului Orăşenesc Hârşova.
 
Prin intermediul contestaţiei s-a solicitat consiliului: anularea adresei nr. 703/15.01.2019; obligarea autorităţii contractante la emiterea unui act în care sunt adoptate măsurile de remediere solicitate prin contestaţia nr. 10083/31.01.2019; constatarea faptului că Spiri Com SRL îndeplineşte condiţiile de eligibilitate în raportul calitate - preţ pentru realizarea obiectivului supus cauzei.
 
Procedura de soluţionare în faţa CNSC s-a desfăşurat în scris. Pentru aceste motive, în baza legii şi a mijloacelor de probă aflate la dosar, CNSC a decis respingerea, pentru neconstituirea cauţiunii, a contestaţiei Spiri Com SRL, în contradictoriu cu Oraşul Hârşova.
 
Prezenta decizie este obligatorie pentru părţi. Împotriva acesteia se poate formula plângere în termen de 10 zile lucrătoare de la comunicare pentru părţile cauzei, respectiv de la data luării la cunoştinţă de către alte persoane vătămate.
 
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Ce firmă se va ocupa de servicii de proiectare pentru modernizarea și extinderea Liceului Teoretic din Negru Vodă (document)

26 Jul 2019 1964

O societate din București se va ocupa de eficientizarea energetică a Liceului Teoretic Mihail Kogălniceanu (document)

04 May 2019 2425

O nouă etapă a fost parcursă pentru reabilitarea Sanatoriului Balnear din Mangalia (document)

10 Oct 2018 3808

Primăria Cobadin va moderniza şcoala din localitate. Iată ce firmă se va ocupa de proiectare! (document)

24 Aug 2018 3098

Cine realizează expertizarea tehnică a clădirilor RAEDPP?

16 Sep 2017 2210

Spiri Com SRL se ocupă de realizarea documentațiilor pentru proiectul Centrului multifuncțional pentru persoane vârstnice de la Oltina (document)

29 Mar 2017 5506