Licitaţie de peste 1,5 milioane de lei pentru cadourile de Crăciun de la Primăria Constanţa (document)

Serviciul Public de Asistenţă Socială a Primăriei Constanţa se pregăteşte de sărbătorile de iarnă. În acest sens, va fi organizată o procedură publică pentru atribuirea contractului „Furnizare produse -cadouri de Crăciun, constând în portocale, dulciuri, jucării şi suc de fructe pentru 31.000 de copii de vârstă preşcolară şi şcolară, clasele 0 - VIII, din municipiul Constanţa“, în valoare estimată totală de 1.547.743,2 lei (344.639,87 de euro). Adjudecarea se va face în favoarea ofertantului care a prezentat preţul cel mai scăzut şi care întruneşte condiţiile minime de calitate cerute prin caietul de sarcini.
 
Potrivit anunţului de participare nr. 170972/27.10.2016, publicat pe licitatiapublica.ro, contractele ce urmează a fi atribuite pe fiecare lot în parte au ca obiect furnizare produs „Cadouri de Crăciun“ respectiv: Lot 1 - portocale, Lot 2 - dulciuri, Lot 3 - jucării, Lot 4 - suc de fructe. Societăţile interesate de acest contract pot depune ofertele de participare până pe data de 15.11.2016, ora 16.00, urmând ca acestea să fie deschise pe data de 16.11.2016, ora 18.00.
 
Garanţia de participare este în cuantum de: 1.860 de lei pentru Lotul 1, 8.920 de lei pentru Lotul 2, 17.280 de lei pentru Lotul 3 şi 2.880 de lei pentru Lotul 4. Ofertantul va face dovada că a furnizat în ultimii trei ani produse similare fiecărui lot în parte în valoare cumulată de cel puţin: 93.000 de lei fără TVA pentru Lotul 1, 446.000 de lei fără TVA pentru Lotul 2, 860.000 de lei fără TVA pentru Lotul 3 şi 144.100 de lei fără TVA pentru Lotul 4.

Iată ce vor conţine pachetele!

Cantitatea necesară de portocale pentru un pachet este de aproximativ 0,800 kg (trei portocale). Acestea trebuie să fie întregi, sănătoase, neatinse de putregai, nu trebuie să prezinte alterări care le fac improprii consumului, stricăciuni şi/sau alterări cauzate de îngheţ, să fie curate şi fără urme vizibile ale procesului de tratare, fără umiditate exterioară anormală, cu miros specific de portocală, fără miros şi/sau gust străin.
 
Fiecare pachet de dulciuri va conţine: bomboane pentru pom (specifice sărbătorilor de Crăciun) ambalate în pungi, ciocolată cu concentraţie de cacao uscată de minimum 30%, cu lapte şi alune/stafide, biscuiţi cu miere, foi de napolitane cu diverse umpluturi, chec cu fructe, corn cu diverse umpluturi.
 
Pentru copiii cu vârste cuprinse între trei şi şapte ani, fiecare pachet va conţine o jucărie gonflabilă reprezentând diverse animale, realizată din cauciuc elastic rezistent, cu dispozitiv muzical. Pentru copiii cu vârste cuprinse între opt şi 11 ani, fiecare pachet va conţine un joc puzzle 3D. Pentru cei cu vârste cuprinse între 12 şi 15 ani, pachetele vor conţine o casetă cu un set compus din pix şi stilou. Cantitatea necesară de suc de fructe este de 31.000 de litri. Acesta va avea un aspect de lichid omogen, limpede sau opalescent, fără sedimente sau impurităţi în suspensie, va avea culoarea specifică materiilor prime folosite, consistenţă fluidă, miros plăcut, aromat, caracteristic fructelor utilizate, fără miros fermentat de mucegai, gust plăcut, dulce, dulce-acrişor, caracteristic fructelor, fără gust străin.

Cine a livrat dulciurile şi jucăriile în 2015

Anul trecut contractul „Achiziţia de dulciuri pentru copii necesare cadourilor cu prilejul sărbătorilor de iarnă 2015“, în valoare de 395.200 de lei, a fost atribuit societăţii SC Black Sea Euro Investment SRL. De asemenea, şi contractul „Achiziţia de jucării pentru copii, necesare cadourilor oferite cu prilejul sărbătorilor de iarnă 2015 - 31.000 de pachete“, în valoare de 390.000 de lei, a fost adjudecat de SC Black Sea Euro Investment SRL.
 
Firma Black Sea Euro Investments SRL a fost înmatriculată în anul 2007 şi are sediul social în municipiul Constanţa, strada Sola 123, parcela 1113/11/2, lot 2. Capitalul social subscris, de 250 de lei, integral vărsat, este compus din 25 de părţi sociale. Asociat unic este Mihai Cantaragiu, născut pe 10.01.1978, în Constanţa. Tot el este şi administratorul societăţii, care se ocupă de activităţi de ambalare.

Cine a livrat dulciurile şi jucăriile în 2014 

Aşa cum reiese din anunţul de atribuire nr. 184591/23.12.2014, câştigătorul contractului „Achiziţie de dulciuri necesare cadourilor pentru copii oferite de Primăria municipiului Constanţa cu prilejul sărbătorilor de iarnă 2014“ a fost societatea Geocor Trade Imp-Exp SRL. Dacă valoarea estimată a contractului a fost de 314.960 de lei, acesta a fost atribuit la valoarea de 187.830 de lei. Cât priveşte contractul „Achiziţia de jucării pentru copii, necesare cadourilor oferite de Primăria municipiului Constanţa cu prilejul sărbătorilor de iarnă 2014“, acesta a revenit societăţii Ned Com SRL. Potrivit anunţului de atribuire nr. 184590/23.12.2014, contractul a fost atribuit la valoarea de 324.660 de lei, în condiţiile în care valoarea estimată era de 324.958 de lei.
 
În secţiunea „Documente” puteţi consulta anunţul de participare la procedura publică pentru atribuirea contractului „Furnizare produse cadouri de Crăciun, constând în portocale, dulciuri, jucării şi suc de fructe pentru 31.000 de copii de vârstă preşcolară şi şcolară, clasele 0 - VIII, din municipiul Constanţa“.
 

Citeşte şi

 
Licitație atribuită de Primăria Constanța Două firme au livrat copiilor dulciuri și jucării cu prilejul sărbătorilor de iarnă (documente)

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Licitații publice Primăria Constanța achiziționează lucrări de reabilitare enegetică pentru două blocuri din zona Badea Cârţan

18 Apr 2024 321

Cumpărări directe Constanța În satul Moșneni, comuna 23 August, se va construi un teren de sport multifuncțional (DOCUMENT)

16 Apr 2024 653

Administrația Chițac bagă peste 1,4 milioane de euro în noul sediu al Poliției Locale Constanța

13 Apr 2024 773

Primăria comunei Tuzla, județul Constanța, achiziționează servicii de salvare acvatică

13 Apr 2024 464

Licitații Constanța Investiție estimată la trei milioane de euro pentru creșterea eficienței energetice a Liceului Tehnologic Tomis (DOCUMENT)

12 Apr 2024 457

Primăria Constanța caută medici veterinari de liberă practică. Contractul de peste 3,2 milioane de lei, scos la licitație (DOCUMENT)

12 Apr 2024 453

Teren de pe Aleea Universității din Constanța, vândut la licitație

11 Apr 2024 935

Primăria Constanța vinde la licitație un teren de pe strada Flămânda

11 Apr 2024 479

Primăria Albești, județul Constanța, reabilitează Școala Gimnazială „Ion Creangă“. Transpetru Serv SRL și Con Ted Company SRL vor încasa peste 1,4 milioane de lei (DOCUMENT)

10 Apr 2024 461

Primăria Comunei Amzacea, județul Constanța cumpără mobilier școlar și mobilier grădinițe pentru unitățile de învățământ din comună (DOCUMENT)

09 Apr 2024 502

Municipalitatea a demarat licitațiile pentru execuția lucrărilor de rea-bilitare termică pentru trei blocuri de pe strada Soveja din Constanța

09 Apr 2024 517

Primăria Comunei Amzacea, județul Constanța dotează școala din comună cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale (DOCUMENT)

08 Apr 2024 369

Licitații Constanța Primăria Limanu organizează licitație pentru modernizarea mai multor străzi (DOCUMENT)

07 Apr 2024 473

Contractul de finanțare, semnat la MDLPA Primăria a scos la licitație elaborarea documentației tehnico-economice și execuție lucrări pentru bulevardul Madrid din Constanța (DOCUMENT)

05 Apr 2024 606

Primăria Dumbrăveni din județul Constanța, lansează licitație pentru implementarea sistemului digital „Funcționarul public virtual” (DOCUMENT)

03 Apr 2024 512