Licitații pentru vânzarea de acțiuni deținute de Navymar Shipping Company Limited în societatea Vega Turism (documente)

Pe data de 4.11.2019, la sediul B.E.J. Stoica-Constantin Adrian, din  municipiul Constanța, strada George Enescu nr. 15, se vor desfășura patru licitații, în care vor fi valorificate mai multe acțiuni deținute de Navymar Shipping Company Limited, din Cipru, în societatea Vega Turism SA.
 
La prima licitație, care va avea loc la ora 11.00, vor fi scoase la vânzare  655.055 acțiuni deținute de Navymar Shipping Company Limited, cu sediul social în Cipru, în calitate de acționar la SC Vega Turism SA. Prețul de pornire al licitației este de 62.885 lei, sumă ce reprezintă valoarea bunurilor conform raportului de expertiză, întocmit de către expert tehnic judiciar Dobre Elena. Prezentele bunuri supuse vânzării au fost sechestrate potrivit art. 732 din Noul Cod de Procedura Civilă, prin procesul-verbal de sechestru din data de 15.04.2019 și a fost înscris la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Constanța. Executarea silită se face în baza titlului executoriu constând din sentința civilă nr. 1381/31.05.2018 a Tribunalului Constanța, în dosarul nr. 7344/118/2017, executare silită încuviințată de Judecătoria Constanța prin încheierea nr. 16326/05.11.2018 în dosar nr. 29276/212/2018, în care părți sunt: Hanu Ion, în calitate de creditor, și Navymar Shipping Company Limited, în calitate de debitor. Bunurile mobile, 655.055 acțiuni, deținute de Navymar Shipping Company Limited cu sediul în Cipru, Limasol, în calitate de acționar la SC Vega Turism SA, se scot la licitație în vederea recuperării sumei totale de 26.802 USD + 17.789 80 lei, reprezentând drepturi salariale restante aferente perioadei decembrie 2015 - octombrie 2016 + 3.110 USD reprezentând dobânda legală pentru suma de 23.692 USD calculata de la data nașterii dreptului până la data de 17.09.2018 și în continuare până la plata efectivă + 1.750 lei cu titlu de cheltuieli de judecată + 16.039,80 lei reprezentând cheltuielile de executare.
 
În aceeași zi, la ora 12.00, vor fi vândute la licitație 1.154.655 acțiuni deținute de Navymar Shipping Company Limited cu sediul social în Cipru, în calitate de acționar la SC Vega Turism SA. Prețul de pornire la licitație este de 110.847 lei, sumă ce reprezintă valoarea bunurilor conform raportului de expertiză, întocmit de către expert tehnic judiciar Dobre Elena. Executarea silită se face în baza titlului executoriu constând din sentința civilă din data de 31.05.2018 a Tribunalului Constanța, în dosarul nr. 8093/118/2017, executare silită încuviințată de Judecătoria Constanța prin încheierea nr. 16276/05.11.2018 în dosar nr. 29274/212/2018, în care părți sunt: Dumitrasc Ioan Ingritte, în calitate de creditor, Navymar Shipping Company Limited, în calitate de debitoare. Bunurile mobile, 1.154.655 acțiuni dețnute de Navymar Shipping Company Limited, în calitate de acționar la SC Vega Turism SA, se scot la licitație în vederea recuperării sumei totale de 51.746 USD + 18.431 69 lei, reprezentând drepturi salariale restante aferente perioadei decembrie 2015 - decembrie 2016 și decembrie 2017-februarie 2018 + 4.194 USD reprezentând dobânda legală pentru suma de 47.552 USD calculata de la data nașterii dreptului până la data de 17.09.2018 și în continuare pana la plata efectivă + 1.500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată + 16.931,69 lei reprezentând cheltuieli de executare.
 
Cea de-a treia licitație se va desfășura la ora 13.00, când vor fi valorificate 454.865 acțiuni deținute de Navymar Shipping Company Limited, în calitate de actionar la SC Vega Turism. Prețul de pornire al  licitație este de 43.667 lei, sumă ce reprezintă valoarea bunurilor conform raportului de expertiză, întocmit de către expert tehnic judiciar Dobre Elena. Prezentele bunuri supuse vânzării au fost sechestrate, potrivit art. 732 din Noul Cod de Procedure Civilă, prin procesul verbal de sechestru din data de 15.04.2019 ora 12.00 și a fost înscris la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Constanța. Executarea silită se face în baza titlulul executoriu constând din sentința civilă nr. 2498/23.10.2018 a Tribunalului Constanța în dosar nr. 352/118/2018, executare silita încuviințată de Judecătoria Constanța prin încheirea nr. 999125.01.2019 în dosarul nr. 1216/212/2019, în care părți sunt:  Niță Radu, în calitate de creditor, Navymar Shipping Company Umited, în calitate de debitor. Bunurile mobile, 454.865 acțiuni, deținute de Navymar Shipping Company Limited, în calitate de acționar la SC Vega Turism SA, se scot la licitație în vederea recuperării sumei totale de 16.640 USD + 18.120,65 lei, reprezentând drepturi salariale restante aferente perioadei decembrie 2015 - februarie 2016 + 2.445 USD reprezentând dobânda legală pentru suma de 14.195 USD calculată de la data nasterii dreptului și pănă la data de 30.12.2018 și în continuare, până la plata efectivă + 3.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată + 15.120,65 lei reprezentând cheltuieli de executare.
 
Cea de-a patra licitație va avea loc la ora 14.00, când vor fi vândute la licitație 236.345 acțiuni deținute de Navymar Shipping Company Limited,  în calitate de actionar la SC Vega Turism SA. Prețul de pornire a licitație este de 22.689 lei, sumă ce reprezintă valoarea bununior conform raportului de expertiză întocmit de către expert tehnic Dobre Elena. Prezentele bunuri supuse vânzării au fost sechestrate. potrivit art. 732 din Noul Cod de Procedură Civilă. prin procesul verbal de sechestru din data de 15.04.2019, ora 14.00 și a fost înscris la Oficiul Registrului Comerțului de pe lârgă Tribunalul Constanța. Executarea silită se face în baza titlolui executoriu constând din sentința nr. 2936/29.11.2018 a Tribunalului Constanța în dosar nr. 3531/118/2018, executare silită încuviințată de Judecătoria Constanța prin închelerea nr. 1996/13.02.2019 pronunțată în dosarul nr. 29771212/2019, în care părți sunt Samoila Vlad, în calitate de creditor, și Navymar Shipping Company Limited, în calitate debitoare. Bunurile mobile - un numar de 236.345 acțiuni deținute de Navymar Shipping Company Limited, în calitate de acționar la SC Vega Turism SA, 
se scot la licitație în vederea recuperăni sumei totale de 6.983,55 USD + 12 069 40 lei, reprezentând drepturi salariale restante + 768,55 USD reprezentând dobanda legală calculată conform titlului executoriu de la data scadenței drepturilor bănești restante, anume 08.02.2017 și pâna la data de 04.03.2019 și în continuare, până la plata efectivă și integrala a debitului + 3.420 lei cu tutu de cheltulell de judecată + 8.649,40 lei reprezentând cheltulelile de executare.
 

Vega Turism SA, în datele Registrului Comerţului

 
Înființată în anul 1995, Vega Turism SA are sediul în Mamaia, municipiul Constanţa, hotel Vega. Firma provine din divizare parţială. Capitalul social subscris de 56.483.797,5 lei, integral vărsat, compus din 22.593.519 de acţiuni nominative. Valoarea unei acţiuni este de 2.5 lei. Vega Turism SA este deținută de GVC Investment Company Limited, cu sediul în Cipru, 33,3089% din capitalul social, SC Upetrom Engineering SRL, cu 3,6826% din capitalul social, Navymar Shipping Company LTD, cu sediul în Cipru, cu 63.004% din capitalul social, Comănescu Gabriel Valentin, cu 0,0002% din capitalul social, Runcan Liviu Valentin, cu 0,0002% din capitalul social, Roman Maria, cu 
0,0005% din capitalul social, Dragan Eugenia, cu 0,0004% din capitalul social, Topoleanu Ion, cu 0,0007% din capitalul social, Listă persoane fizice, cu 0,0025% din capitalul social. Persoane împuternicite ale companiei care se ocupă de hoteluri şi alte facilităţi de cazare similare
sunt: Comănescu Gina - președinte consiliu de administrație, Bratu Mihai Dumitru - membru în CA, Tivichi Camelia-Claudia - membru în CA.  În anul fiscal 2016, compania cu 150 de salariaţi a raportat o cifră de afaceri de 16.791.616 lei și o pierdere de 3.090.148 lei. De asemenea, în anul fiscal 2017, societatea cu 157 de salariaţi a înregistrta o cifră de afaceri de 15.999.880 lei și o pierdere de 2.412.381 lei. Situaţia financiară pe anul 2018 arată astfel: 
156 de salariați, o cifră de afaceri de 17.178.815 lei și o pierdere de 2.482.565 lei.
 
În secțiunea Documente puteți consulta cele patru publicații de vânzare. 
 
Citește și:
 
Hotelul Vega din Mamaia, garanție imobiliară pentru un împrumut acordat societății Grup Servicii Petroliere
 
O impozantă clădire din zona peninsulară a Constanţei intră în reabilitare. Vega Turism SA, undă verde de la municipalitate (galerie foto)
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

O persoană fizică cere insolvența Grup Servicii Petroliere Logistic!

24 Jan 2024 1589

Grup Servicii Petroliere Shipyard contestă decizia prin care a fost obligată să achite 100.000 de euro Administrației Porturilior Maritime!

02 Jan 2024 1449

GSP Offshore, Grup Servicii Petroliere SA și Tehnoconstruct Marine Operations SRL, vizate de cereri de insolvență

26 Nov 2023 1937

GSP Offshore SRL, controlată de Gabriel-Valentin Comănescu, și-a mutat sediul social, din Constanța în Voluntari

05 Nov 2023 2083

Inter VIP SRL, controlată de Stavrositu Iancu, obține, în instanță, aproape 700.000 de euro de la GSP Offshore! Decizia nu este definitivă

26 Oct 2023 1510

Compania Iridex nu mai cere intrarea în insolvență a Grup Servicii Petroliere Logistic SRL!

21 Oct 2023 1248

Tehnoconstruct Marine Operations SRL s-a mutat cu sediul social din Constanța în Ilfov!

16 Oct 2023 777

Grup Servicii Petroliere Logistic SRL și-a mutat sediului social din Portul Midia, Năvodari, în Voluntari, Ilfov

16 Oct 2023 1173

Grup Servicii Petroliere SA, obligată să achite Administraţiei Porturilor Maritime peste 1,6 milioane de lei. Dosarul, la Curtea de Apel

12 Oct 2023 1117

Teren de peste 15.000 de metri pătrați în Portul Constanța Grup Servicii Petroliere SA, la judecată cu Administrația Porturilor! Dosarul, la Curtea de Apel Constanța

10 Oct 2023 1411

Afaceri Constanța Vega Offshore SRL, controlată de Valentin Comănescu, are un nou obiect secundar de activitate!

24 Jul 2023 2248

Schimbări importante în Industria Mundum SRL! Ce decizie au luat asociații Valentin Comănescu şi Dumitru Bratu

22 Jul 2023 1658

Vești proaste din instanță pentru Gabriel Valentin Comănescu! Sumele sunt enorme

10 Jun 2023 4885

Casa cu Lei, scoasă la vânzare! Consiliul Județean Constanța și Primăria Constanța, interesate de cumpărarea ei

07 Mar 2023 4683

Un alt imobil de patrimoniu ar putea fi vândut după modelul Casei Manicatide. Proprietarul, Gabriel Comănescu, spune că nu vrea să facă tranzacții cu Primăria Constanța

31 Oct 2022 5679