Licitațiile lunii noiembrie organizate de Serviciul Fiscal Mangalia (documente)

Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați, Administrația Județeană a Finanțelor Publice Constanța, Serviciul Fiscal Mangalia anunță organizarea mai multor licitații pentru valorificarea unor bunuri care aparțin debitorilor. Licitațiile se vor desfășura în orașul Mangalia, strada Mihai Viteazu nr. 13. Printre bunurile care urmează să fie valorificate se numără automobile, dar și terenuri.
 
Astfel, pe data de 28 noiembrie, ora 11.00, cei prezenți la procedura publică vor putea achiziționa un autoturism marca Ford, evaluat la prețul de 2.281 lei. Ulterior, la ora 11.30, va fi scos la mezat un autoturism marca Mercedes-Benz, fabricat în anul 2000, evaluat la prețul de 2.382 de lei.
 
În aceeași zi, la ora 12.00, sor vinde alte două automobile: unul este marca Volkswagen, fabricat în anul 2003, fiind evaluat la prețul de 5.470 lei, iar cel de-al doilea este un automobil marca Daewoo Nubia, fabricat în anul 2005, evaluat la prețul de 3.351 de lei.
 
Tot pe data de 28 octombrie, la ora 12.30, va fi valorificat un teren în suprafață de 479 lei, situat în Mangalia, strada Munteniei nr. 29, număr cadastral 104631, înscris în Cartea funciară nr. 104631 a localității Mangalia; cota-parte indiviză de 4/16, respectiv suprafața indiviză de 120 mp din terenul în suprafață de 480,12 mp, parcela A207/37/6, reprezentând lotul 7, cu destinația de drum, situat în localitatea Mangalia, strada Munteniei 29, număr cadastral 953/7 și înscris în cartea funciară nr. 101266 a localității Mangalia. Licitația va porni de la suma de 31.258 lei, din care valoarea alocată drumului de acces este de 2.315 mp.
 
O altă procedură publică se va desfășura tot pe data de 28 noiembrie, de la ora 13.00, pentru un teren intravilan în suprafață de 2.000 de mp, tarla 46, parcela A 207/20, lot 1, număr cadastral 102078. Pe teren este amplasată o construcție C1 - grajd, în suprafață de 26 mp. Prețul de evaluare al bunurilor este de 175.073 lei. Acest bun imobil este grevat de drepturi reale și privilegii, după cum urmează: Eurobank Ergasias SA, în baza contractului de ipotecă nr. 1106/14.05.2008, emis de BNP Chivu Lenuța, ANAF, DGRFP Galați, Serviciul Fiscal Municipal Mangalia, în baza unei ipoteci legale.
 
Cei care pretind vreun drept asupra acestor bunuri sunt invitați să înștiințeze despre aceasta organul de executare, înainte de data stabilită pentru vânzare. De asemenea, cei interesați în achiziționarea bunurilor sunt invitați să se prezinte la termenul de vânzare, la locul fixat în acest scop, și până la acest termen să prezinte oferte de cumpărare. În aceste condiții vor depune dovada plății de participare sau a constituirii garanției sub forma unei scrisori de garanție, reprezentând 10% din prețul de pornire a licitației.
 
În secțiunea Documente puteți consulta anunțurile de vânzare publicate de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați, Administrația Județeană a Finanțelor Publice Constanța, Serviciul Fiscal Mangalia.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Mai multe bunuri ale SC Granex SRL Constanța, scoase la licitație. Cine poate participa și cu ce sume pot fi achiziționate (GALERIE FOTO + DOCUMENTE)

15 Dec 2021 2481

A treia strigare la Fiscul din Constanța pentru un teren deținut de Resident Com SA, firmă controlată de Valentin Gheorghe Ionescu (document)

20 Jul 2018 3053

Coleg cu Mazăre şi Constantinescu Două terenuri intravilane deţinute de Valentin Gheorghe Ionescu în zona Compozitorilor, scoase la licitaţie de Fiscul din Constanţa (document)

14 Jun 2018 4294

Mai multe automobile ale societăţii Grani Comerţ SRL, de vânzare la Fisc. La ce preţ au fost evaluate (document)

16 Sep 2017 3706

Două terenuri extravilane arabile, de vânzare la Fiscul din Constanţa. Cui aparţin bunurile

13 Sep 2017 2926

Cinci terenuri extravilane din Ovidiu ale New Open Sector SRL, scoase la licitaţie de Fisc. Legăturile firmei cu Strutinsky

04 Jul 2017 4152

Cum poţi achiziţiona un automobil la preţ mic Fiscul din Constanţa vrea să scape de mai multe bunuri mobile (documente)

14 Mar 2017 5859

Adevărat chilipir Nave, ambarcaţiuni, automobile, valorificate de Fiscul din Constanţa

10 Feb 2017 6867

Zeci de sticle de băuturi alcoolice fine ale Posto Seis Club SRL, vândute de fiscul din Constanța la jumătate de preț (document)

02 Jan 2017 3724

Fiscul constănţean scoate la vânzare două terenuri extravilane arabile ale Royal Energy Impex SRL

07 Mar 2016 2554

Două terenuri intravilane şi un spaţiu comercial, „vedetele“ licitaţiilor organizate de Fisc

22 Jan 2015 3064

Debitori - RTP Exim 96 SRL şi Piscicola Sulina SRL Un teren din Neptun şi Bar Cafenea Orient din Olimp, la licitaţie

03 Nov 2014 3361

Bunurile debitorilor Transter Neptun SA şi Progresiv Activ SRL, scoase la mezat de Fisc

01 Nov 2014 3840