Liderii UDTR au vorbit despre Luna Ramazan și Bayram Ajutoare pentru credincioșii musulmani, în prag de sărbătoare

Liderii Uniunii Democrate Turce din România au susținut, vineri, o conferință de presă în cadrul căreia au transmis un mesaj de felicitare către întreaga comunitate cu prilejul Ramazan Bayram-ului, care se va sărbători în perioada 28 - 30 iulie. Potrivit președintelui UDTR, Fedbi Osman, cu ocazia acestei sărbători, duminică, 27 iulie, va avea loc o acțiune în cadrul căreia vor fi donate pachete cu alimente pentru credincioșii musulmani din diferite localități din Dobrogea. La acțiunea organizată de Ambasada Republicii Turcia la București, Consulatul General al Republicii Turcia la Constanța și Asociația Oamenilor de Afaceri Turci vor participa și reprezentanți ai Uniunii Democrate Turce din România și ai Uniunii Democrate a Tătarilor Turco - Musulmani din România. Se vor împărți pachete în localități precum Fântâna Mare, Independența, Cobadin, Medgidia, Cernavodă, în ultimul oraş urmând a fi servită și tradiționala cină de iftar. La acțiune urmează a participa și Ambasadorul Republicii Turcia la Bucureşti, Ömür Șölendil. În prima zi de Bayram, așa cum au anunțat liderii UDTR, la un restaurant din Constanța va avea loc o recepție oferită de Consulatul General al Republicii Turcia la Constanța cu prilejul acestei sărbători.

Președintele Osman Fedbi și deputatul UDTR, Iusein Ibram, au vorbit, în cadrul conferinței de presă de vineri, despre semnificația Lunii Ramazan, care urmează a se încheia la finalul acestei săptămâni, trecând în revistă și câteva dintre tradițiile comunității turce din Dobrogea, specifice acestei perioade. La conferința de presă organizată de UDTR a participat și secretarul general al uniunii, Ervin Ibraim.

Un alt subiect adus în discuție de liderii UDTR la conferința de presă a fost absența investitorilor turci din Dobrogea. Președintele și deputatul Uniunii Democrate Turce din România și-au manifestat regretul că, din diferite motive, investitorii turci nu au reușit până acum să dezvolte prea multe afaceri în Dobrogea, cu precădere în județul Constanța, mai ales în condițiile în care, potrivit declarațiilor lor, ei au avut câteva tentative de a consolida legături în vederea derulării unor astfel de proiecte economice. Atât Fedbi Osman, cât și Iusein Ibram au precizat că din partea investitorilor turci a existat interes în acest sens pentru a dezvolta afaceri în Dobrogea, dar una dintre piedici a venit din partea unor reprezentanți ai autorităților locale.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

UDTR Etnicii turci încheie luna Sfântă Ramazan

09 Apr 2024 830

Uniunea Democrată Turcă din România organizează la Muzeul de Artă Constanța prima manifestare culturală din această primăvară

19 Mar 2024 544

Uniunea Democrată Turcă din România Ediția cu numărul 20 a simpozionului „Implicarea femeii turce în societatea contemporană” are loc la Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman” Constanța (GALERIE FOTO)

28 Feb 2024 897

Instanța a rămas în pronunțare Uniunea Democrată Tătară a dat în judecată Consiliul Județean Constanța!

28 Feb 2024 666

În Techirghiol Baclavale, tocăniță de vită și alte delicii la Festivalul „chifteluțelor si al pastramei” - „Bucuriile toamnei"(GALERIE FOTO)

08 Oct 2023 7056

Preşedintele UDTR, mesaj cu prilejul Sărbătorii Sacrificiului. „Un nou moment de reflecţie asupra valorilor noastre spirituale“

27 Jun 2023 1013

Uniunea Democrată Turcă din România a inaugurat muzeul etnografic „Casa Tradiţională Turcească” din Cobadin (FOTO)

06 Jun 2023 1378

Primăria Cumpăna Zi de sărbătoare! Conviețuirea interetnică pe plaiuri dobrogene (GALERIE FOTO)

28 May 2023 1311

Primăria Cumpăna în colaborare cu UDTR și UDTTMR organizează evenimentul „Conviețuire interetnică pe plaiuri dobrogene”

26 May 2023 1125

UDTR a oferit la Constanţa un iftar, cina tradițională specifică postului din luna Ramazan (GALERIE FOTO)

30 Apr 2022 3475

Ce activitate au avut și cât de bogați au devenit parlamentarii constănțeni după primul an de mandat (IV) (DOCUMENTE)

07 Dec 2021 3631

Legea care modifică funcționarea Rezervaţiei Biosferei "Delta Dunării", adoptată tacit. Un deputat constănțean, printre inițiatori

11 Oct 2021 3362

UDTR Ziua limbii turce, sărbătorită la Constanța

03 Jun 2021 2276

Uniunea Democrată Turcă din România și-a prezentat raportul de activitate și situația financiară

18 Mar 2021 3524

UDTTMR vânează postul de subprefect al județului Constanța ocupat de Șenol Ali de la UDTR

26 Feb 2021 3801