Liga Navală Română şi-a publicat raportul de activitate pe anul 2017

Liga Navală Română a publicat în Monitorul Oficial situaţia financiară pentru anul 2017, dar şi raportul de activitate care prezintă principalele evenimente la care a participat.
 
Astfel, anul trecut, Liga Navală Română a avut venituri din activităţi economice de 48.275 de lei, cheltuieli din activităţi economice de 38.525 de lei, un excedent din activităţi economice de zero lei şi deficit din activităţi economice de 12.259 de lei.
 
De asemenea, în Monitorul Oficial a fost publicat şi raportul de activitate al Ligii Navale Române pe anul 2017. În anul 2017 Consiliul Director al LNR a desfăşurat mai multe activităţi. Liga Navală a fost reprezentată, la nivelul preşedintelui şi al vicepreşedinţilor Consiliului Director Naţional, Ia evenimentul organizat la dana militară din Portul Constanţa, cu ocazia plecării navei-şcoală „Mircea“ în marşul anual de instrucţie, pe 23 mai.
 
Pe data de 28 iulie 2017, Liga Navală Română a fost reprezentată Ia nivel de vicepreşedinţi şi membri ai LNR, filiala Oituz 100 a Academiei Navale „Mircea cel Bătrân“, la festivitatea de absolvire a promoţiei Mărăşti, Mărăşeşti, Oituz 100.
 
Delegaţia LNR s-a deplasat la Sulina în septembrie 2017, cu sprijinul Statului Major al Forţelor Navale şi al autorităţilor locale. De asemenea, LNR a fost reprezentată la nivelul preşedintelui şi al vicepreşedinţilor Consiliului Director Naţional la evenimentul prilejuit de deschiderea anului academic 2017-2018 la Academia Naval „Mircea cel Bătrân“ pe 2 octombrie 2017.
 
Nu în ultimul rând, Liga Navală Română a fost reprezentată la nivelul preşedintelui Consiliului Director al LNR la evenimentul organizat la sediul Sindicatului Liber al Navigatorilor cu prilejul comemorării a 30 de ani de la atacul care a avut loc asupra navei „Fundulea“, în apele internaţionale din Golful Persic - 23 noiembrie 2017.
 
Cu ocazia marcării împlinirii a 145 de ani de învăţământ de marină, Liga Navală Română a fost reprezentată Ia nivelul preşedintelui Consiliului Director, al preşedintelui filialei Constanţa şi al altor membri ai LNR la evenimentele ocazionate de celebrarea zilei Academiei Navale „Mircea cel Bătrân“, pe 17 noiembrie 2017. Evenimentul festiv a fost urmat de seminarul cu tema învăţământului de marină şi a provocărilor de care are parte din partea transportului maritim de astăzi.
 
Un alt eveniment a fost Conferinţa Naţională a Redacţiilor Publicaţiilor cu Tematică Marină - 24 noiembrie 2017. Ajuns la cea de-a XVI-a ediţie, evenimentul a fost organizat împreună cu filiala Constanţa a Ligii Navale Române. La invitaţia redactorului-şef al revistei „Marea noastră“, Carmen Atanasiu, publicaţia LNR, au răspuns elevi, studenţi, membri au redacţiilor şcolilor de marină.
 

La acestea se adaugă participarea Ia evenimentul prilejuit de reînfiinţarea divizionului rachetelor de coastă, pe data de 8 decembrie 2017, la Mangalia. Liga Navală Română a fost reprezentată la nivelul preşedintelui Consiliului Director Naţional şi al preşedintelui filialei Mangalia, contraamiral (ret.) Petre Stoica, la evenimentul organizat în Mangalia, în prezenţa şefului Statului Major al Forţelor Navale, viceamiral dr. Alexandru Mîrşu. Evenimentul a fost prilejuit de reînfiinţarea divizionului rachetelor de coastă Mangalia. Desfiinţat la începutul anilor 2000, divizionul rachetelor de coastă a fost reînfiinţat la exact 30 de ani de la înfiinţarea sa, în data de 8 decembrie 1987.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Constanța Muzeul Național al Marinei Române, gazda expoziției „Un secol de culoare”, prilejuită de cei 95 de ani de la înființarea Ligii Navale Române (GALERIE FOTO + VIDEO)

31 Oct 2023 921

Evenimente organizate de Liga Navală Română, filiala Mangalia cu ocazia Zilei Marinei Române 2023

04 Aug 2023 1706

Judeţul Constanţa solicită insolvența Ligii Navale Române - Filiala Constanța și a Asociației Crescătorilor de Cai din Dobrogea „Hippontica“

24 Jan 2023 1952

Colegiul Național Militar „Alexandru Ioan Cuza” Constanța va organiza concursul de matematică „Viceamiral Vasile Urseanu”

23 Nov 2022 2069

Concursul de matematică "Viceamiral Vasile Urseanu" la cea de-a XXVIII-a ediţie

04 Apr 2022 2734

Consiliul Director al Ligii Navale Române, la raport. Ce activităţi au fost desfăşurate în anul 2019 şi cum s-au cheltuit banii

27 May 2020 2425

Liga Navală, în doliu Un fost preşedinte ne-a părăsit (galerie foto)

21 Feb 2020 8812

„Ecouri” - vernisaj la Muzeul Naţional al Marinei Române

14 Feb 2020 4258

Marinari militari din Delta Dunării, căzuți la datorie în cele două războaie mondiale, comemorați în Tulcea

20 Sep 2019 2534

Domeniul naval - cu sau fără arsenal? Apatia decidenților (galerie foto+documente)

30 Aug 2019 5814

Colegiul Militar reia o tradiție și găzduiește Concursul de Matematică „Viceamiral Vasile Urseanu“

29 Mar 2019 3490

Semnal de alarmă tras de Liga Navală Română pentru salvarea transporturilor navale și maritime. Ce se arată în rezoluția întocmită

01 Jul 2018 1852

Concursul de Matematică „Vasile Urseanu“ împlinește 26 de... ediții

15 Mar 2018 4117

Tradiţie da, flotă ba! Întrezăriţi Farul Speranţei? - galerie foto

09 Mar 2018 3611

Sufletele victimelor merită dreptate. O tragedie franco-română (galerie foto)

22 Dec 2017 5069