Actualitate

Liliana-Rodica Sîrbu, fost decan al Universităţii Ovidius, s-a retras din Tomis Protect Pază şi Protecţie SRL. Cui a cesionat părţile sociale

Liliana-Rodica Sîrbu şi Elena Rădoi, în calitate de asociaţi ai Tomis Protect Pază şi Protecţie SRL, de comun acord, au decis retragerea din calitatea de asociat a Lilianei-Rodica Sîrbu şi ceiunea la valoarea nominală a 20 părţi sociale, în valoare de 200 lei, reprezentând 80% din capitalul social, către Rădoi Elena.
 
După cesiune, structura capitalului social de 250 lei, respectiv 25 de părţi sociale a 10 lei/parte socială, este următorul: Rădoi Elena - asociat unic - 25 părţi sociale, adică 250 lei, reprezentând 100% din capitalul social.
 
Preţul cesiunii, respectiv suma de 200 lei, a fost achitată de catre cesionarul Rădoi Elena cedentului Sîrbu Liliana-Rodica. Prezenta decizie a fost luată pe data de  10.07.2018 şi publicată, ulterior, în Monitorul Oficial al României.
 
Reamintim că Liliana-Rodica Sîrbu a fost decan al Facultăţii de Farmacie din cadrul Universităţii „Ovidius“ Constanţa, iar în anul 2014 a fost demisă de rectorul instituţiei, din cauza unor nereguli descoperite în raportul Corpului de Control al Ministerului Educaţiei.
 
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Tomis Protect Pază şi Protecţie SRL, firmă controlată de un fost decan de la Universitatea „Ovidius“, are un asociat nou

03 Aug 2018 403

Licitaţie publică pentru valorificarea bunurilor societăţii Tomis Guard Security SRL

30 Jan 2018 854

Modificări în firma unui fost decan de la „Ovidius“, Tomis Protect - Pază şi Protecţie!

05 Oct 2016 1011

Un nou administrator la societatea Tomis Protect - Pază şi Protecţie! Conducerea a fost preluată de Rodica Sîrbu

22 Sep 2016 976

Comitetul creditorilor debitoarei SC Tomis Guard SRL, convocat de lichidatorul judiciar

30 Mar 2016 1590

Creditorii Tomis Guard SRL caută o societate pentru inventarierea documentelor din arhiva debitoarei

22 Jan 2016 1325

Trei dintr-o lovitură Ce averi au agonisit cei trei decani demişi de la „Ovidius“ (documente)

03 Oct 2014 3422