LIVE VIDEO+TEXT S-a finalizat proiectul european de modernizare a falezei Mangalia-Saturn (GALERIE FOTO+VIDEO)

Conferința MangaliaPrimăria Municipiului Mangalia organizează astăzi, 15 septembrie 2022, la sediul Clubului Nautic Callatis, o conferință de presă, cu ocazia finalizării proiectului „Lucrări de amenajare și modernizare zone de interes turistic – Sudul litoralului (Mangalia – Saturn)”. 

La eveniment, participă primarul Mangaliei, Radu Cristian, viceprimarul Dragoș Angelescu, consilieri locali, dar și agenți economici din Mangalia și Saturn. 

Conform datelor tehnice din proiect, lucrările de modernizare a falezei s-au desfășurat pe o suprafață de 2,5 km, de la hotel Paradiso până la ieșirea pe cordonul Saturn-Venus. Acestea s-au derulat pe patru tronsoane de intervenție, astfel că noua zonă de promenadă a Mangaliei a devenit un punct de atracție turistică, pe lângă Aleea Teilor și Piața Republicii, alte două proiecte realizate cu fonduri UE.

Lucrările pe cele patru zone supuse modernizării au vizat montarea granitului pe zidul de gardă nou construit, pavarea întregii suprafețe, precum și montarea noilor stâlpi de iluminat ambiental. Modernizarea sistemului de iluminat public pe întreaga lungime a falezei a inclus 164 de stâlpi de iluminat și 439 corpuri de iluminat arhitectural, încastrate în coronament. Principala zonă de atracție a falezei pietonale Mangalia-Saturn este reprezentată de punctul de belvedere, prevăzut cu alei de acces, conform planurilor. Umbrirea zonei de ședere a fost realizată printr-o construcție cu o structură metalică. 

Potrivit primarului Radu Cristian, în perioada următoare, vor demara lucrările de modernizare la falezele din alte stațiuni aparținând de Primăria Mangalia. Reaminitim că faleza din Jupiter și zona „La Steaguri” au fost modernizate în urmă cu câțiva ani, tot cu fonduri UE.

UPDATE:

În debutul conferinței a luat cuvântul managerul care vorbește despre închiderea proiectului.

"Proiectul a început în anul 2019. Ideea a pornit în 2014. Urmează să depunem în perioada următoare pentru faleza Saturn-Venus. La sfârșit să avem totul finalizat" - a spus managerul care a adăugat că proiectul a fost împărțit în asfaltare, iluminare si relaxare. 


Acesta a menționat că proiectul a costat peste 24 milioane de lei, iar Primăria Mangalia a cotizat cu 2 procente. 

"Până să pui prima piatră la un proiect, înseamnă foarte multă munca", a spus primarul Cristian Radu, care a spus că trebuie felicitați oamenii care a lucrat la proiect și că este datoria lor prin a aduce la final multe dintre proiectele la care lucrează. 

„Nimeni nu va investi intr-o zona care nu este favorabilă. Venim cu o faleza din Saturn. Am reinventat stațiunea Saturn" - a mai precizat primarul Cristian Radu. 


Edilul a vorbit de mai multe proiecte și care vizează Mangalia.

Primarul a anunțat ca vor începe lucrările la Gradina de Vară Farul, care a fost închisă 20 de ani. 

De asemenea, zilele următoare vor începe și lucrările la stadionul municipal, cât și la bazinele olimpice - la cel din urmă o să fie dat ordinul de începere la finalul lunii.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Curtea de Apel Constanța, motivare importantă în cazul tragediei de la 2 Mai! „Nu rezultă suspiciuni care ar putea pune sub semnul îndoielii imparțialitatea şi obiectivitatea judecătorilor de la Mangalia“

25 Apr 2024 450

Tinerii din Mangalia, susținuți de Primărie în plan socio-profesional (FOTO+VIDEO)

25 Apr 2024 458

Știri justiție Constanța Neptun Olimp SA cere în instanță anularea unui act emis de Primarul Municipiului Mangalia. CL Mangalia devine pârât în cauză!

25 Apr 2024 269

Proiectul a fost depus la APM Constanța Port Azuro SRL investește într-un nou restaurant în Portul turistic Mangalia

25 Apr 2024 368

Motivare CSM Consiliul Superior al Magistraturii respinge cererea de suspendare din magistratură a judecătoarei Popoviciu Ioana Ancuța (MINUTA)

24 Apr 2024 794

Declarații de avere Constanța Averea și interesele Georgianei Ivan, secretarul general al comunei Limanu (DOCUMENTE)

24 Apr 2024 352

Compania Națională de Căi Ferate „CFR” SA pune la bătaie peste 1,5 miliarde de lei pentru lucrările de electrificare și reabilitare a liniei de cale ferată Constanța – Mangalia (DOCUMENT)

24 Apr 2024 569

Judecătoarea Popoviciu Ioana Ancuța, din Judecătoria Mangalia, vrea să plece de la Mangalia! Iată unde își cere transferul

24 Apr 2024 18343

Secţia pentru Judecători în Materie Disciplinară a rămas în pronunțare în cazul judecătoarei Popoviciu, de la Mangalia

24 Apr 2024 456

IPJ Constanța Bărbat de 36 de ani din Mangalia, dat dispărut

24 Apr 2024 397

Inspecția Judiciară propune suspendarea din funcție a judecătoarei Popoviciu Ancuța, de la Mangalia! Totul s-ar putea decide azi la CSM!

23 Apr 2024 544

IPJ Constanța Lecții de educație rutieră, susținută de polițiști elevilor din Mangalia

23 Apr 2024 326

Cumpărări directe Constanța Primăria Mangalia împarte cozonaci de Paște! De unde îi cumpără și ce va scrie pe fiecare ambalaj (DOCUMENT)

23 Apr 2024 372

#DobrogeaDigitală Mangalia în anul 1879 - „De trei ori a fost arsă şi jefuită“

22 Apr 2024 998

IPJ Constanța mută Poliția din Vama Veche, din container, într-o clădire a Gărzii de Coastă! Urmează reparații generale (FOTO+VIDEO)

22 Apr 2024 861