Liviu Dragnea, urmărit de DNA pentru trafic de influență

  • Începând de joi, 14 ianuarie, Liviu Dragnea este pus sub urmărire penală de DNA pentru trafic de influență.

Fostul lider PSD, Liviu Dragnea, este urmărit de procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie într-un dosar privind participarea sa la ceremonia de inaugurare a preşedintelui Donald Trump din anul 2017.

 

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secţia de combatere a infracțiunilor asimilate celor de corupție au dispus efectuarea urmăririi penale față de următorii suspecți:

DRAGNEA NICOLAE-LIVIU, la data faptelor președinte al Camerei Deputaților și președinte al unui partid, în sarcina căruia s-au reținut

- două infracțiuni de trafic de influență

- folosire a influenței sau autorității de către o persoană care deține o funcție de conducere într-un partid, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite (art.13 din Legea 78/2000)

DIMITRESCU GHEORGHE, la data faptei consilier parlamentar, în sarcina căruia s-a reținut infracțiunea de cumpărare de influență

În ordonanța de efectuare a urmăririi penale se arată că în cauză există aspecte din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt

I. În perioada ianuarie 2017 - mai 2017, Dragnea Nicolae-Liviu ar fi primit de la un om de afaceri, suspect în cauză, foloase necuvenite pentru sine și pentru partid, constând în:



- asigurarea accesului la evenimentele din cadrul Ceremoniei de învestire a președintelui SUA, din perioada 17 - 21 ianuarie 2017, desfășurate la Washington D.C (S.U.A), în baza unui pachet de beneficii în valoare de 250.000 dolari, acces obținut prin intermediul unui om politic și de afaceri american, vicepreședinte al Comitetului Prezidențial de Inaugurare,

- asigurarea unor servicii de lobby și consultanță politică în valoare de 30.000 USD, în favoarea partidului din care făcea parte. Banii respectivi ar fi fost plătiți, în luna mai 2017, de o societate offshore cu sediul în insulele Virgine Britanice și conturi bancare în Cipru, controlată de omul de afaceri român cu ajutorul altor două persoane, suspecte în cauză.

În acest context, Dragnea Nicolae-Liviu ar fi traficat, în favoarea omului de afaceri român, suspect în cauză, influența reală pe care o avea față de prim-ministrul și alți membri ai Guvernului României, promițându-i că îi va determina pe aceștia să îi asigure interesele de afaceri, în special din domeniul militar și al intelligence, pe care omul de afaceri român le avea în România.

II. În perioada mai - octombrie 2017, Dragnea Nicolae-Liviu și-ar fi folosit autoritatea și influența ce decurg din calitatea de președinte al unui partid politic față de suspectul Dimitrescu Gheorghe, precum și față de alte două persoane, în scopul de a obține, în aceeași perioadă de timp, foloase necuvenite pentru sine și pentru partid, cu încălcarea dispozițiilor Legii nr. 334/2006 privind finanțarea partidelor politice, constând în servicii de lobby în valoare de 100.000 USD. Serviciile respective ar fi fost prestate de o societate americană de lobby, pentru stabilirea și perfectarea unor vizite ale lui Dragnea Nicolae-Liviu cu înalți oficiali americani.

În scopul ascunderii adevăraților beneficiari ai serviciilor de lobby, respectiv Dragnea Nicolae-Liviu și partidul politic, plata sumei de 100.000 USD ar fi fost efectuată de o societate americană cu sediul în New York, deținută de un cetățean româno-american, urmând ca acestuia să i se restituie în România suma de 100.000 euro prin intermediul unei rude, lucru care s-ar fi și întâmplat, suma fiind procurată în parte de suspectul Dimitrescu Gheorghe, respectiv 45.000 euro.

În schimbul foloaselor primite de la Dimitrescu Gheorghe, în perioada iunie - iulie 2017, Liviu Dragnea ar fi traficat în favoarea acestuia, influența reală pe care o avea asupra ministrului afacerilor externe, promițând că îl va determina pe înaltul demnitar să îl desemneze pe Dimitrescu Gheorghe în funcția de consul general al României la Bonn, lucru care s-a și întâmplat.

Celor doi suspecți li s-a adus la cunoştinţă calitatea procesuală în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală.

În cauză se mai efectuează acte de urmărire penală și față de alte persoane, se arată în comunicatul oficial al DNA.



Sursă foto: Arhivă ZIUA de Constanța

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Stroe Felix „Pentru 2024, vreau ca un primar al PSD Constanța sa fie candidatul partidului pentru Consiliul Județean”! (GALERIE GOTO+VIDEO)

22 Dec 2023 1826

Falimentul fermei de porci Salcia SA, care a aparţinut fiului lui Liviu Dragnea, amânat pentru la anul

06 Oct 2023 1441

UPDATE! Liviu Dragnea ar fi avut probleme de sănătate (VIDEO)

25 Sep 2023 1211

Falimentul Fermei Salcia SA amânat pentru luna octombrie

09 Jul 2023 1419

Ferma de porci Salcia SA, care a aparţinut fiului lui Liviu Dragnea, a intrat în faliment!

07 Feb 2023 3539

Moștenirea de milioane de euro de la Constanța a Institutului Pasteur, deținută de un SRL administrat de nașul lui Dragnea Jr., scoasă la licitație de lichidatorul judiciar

25 Jan 2023 3828

Veste bună pentru Liviu Dragnea, fostul președinte al Camerei Deputaților și lider al PSD!

04 Dec 2022 2987

Noul dosar al lui Liviu Dragnea, fostul lider al PSD, a ajuns la instanță!

24 Oct 2022 1426

Liviu Dragnea, trimis în judecată de DNA

17 Oct 2022 1328

Tribunalul București a stabilit când se va pronunța în dosarul lui Liviu Dragnea

13 Oct 2022 1453

Tribunalul București, în pronunțare în dosarul lui Liviu Dragnea!

29 Sep 2022 1646

Liviu Dragnea, fostul președinte al PSD, așteptat în instanță! (RECHIZITORIU)

13 Sep 2022 1595

Insolvența fermei de porci controlată de Dragnea, amânată pentru la anul!

09 Sep 2022 1500

Liviu Dragnea, așteptat azi la Tribunalul București (DOCUMENT)

30 Jun 2022 2052

Liviu Dragnea invitat la ședința BPN a PNȚCD

15 May 2022 2636