Locțiitorul şefului Gărzii Naţionale a SUA, în vizită oficială în România

Sursa foto: Facebook/Daniel PetrescuȘeful Statului Major al Apărării, generalul Daniel Petrescu, s-a întâlnit miercuri, 3 mai, cu locțiitorul șefului Biroului Gărzii Naționale a SUA (National Guard Bureau/Department of Defense), generalul-locotenent Marc H. Sasseville. Întrevederea a avut loc în contextul marcării, în 2023, a trei decenii de cooperare militară în cadrul Programului de Parteneriat Statal dintre Armata României și Garda Națională a statului Alabama.
           
Potrivit unui comunicat al MApN, agenda de lucru s-a axat pe analiza situației regionale de securitate și măsurile aliate de consolidare a posturii de descurajare și apărare, respectiv pe activitățile pe linia instruirii bilaterale și evaluarea proiectelor de infrastructură pentru instruire.
           

„Programul de Parteneriat Statal a reprezentat o platformă pentru dezvoltarea progresivă a cooperării dintre militarii români și americani. Oficialii au identificat modalități de amplificare a relațiilor prin creșterea în consistență a structurilor și capabilităților participante la pregătirea comună.
           
Cooperarea de lungă durată a Armatei României cu Garda Națională Alabama constituie unul din instrumentele din domeniul militar ale parteneriatului strategic româno-american. În context, generalul Daniel Petrescu a declarat că „soliditatea cooperării cu militarii americani reprezintă un interes național la a cărui realizare Armata României contribuie inclusiv prin creșterea colaborării cu Garda Națională a statului Alabama” - au mai precizta reprezentanții MApN.


Programul de Parteneriat Statal al SUA a început în urmă cu 30 de ani, având ca scop sprijinul prin cooperare militară al țărilor situate dincolo de fosta Cortină de Fier. În prezent, funcționează 100 de parteneriate între națiuni și state americane, sub coordonarea Biroului Gărzii Naționale a SUA. Programul urmărește creșterea interoperabilității și a capacității de reacție ale forțelor americane și partenere pentru a putea răspunde unui spectru larg de provocări de securitate.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Știri Constanța Viceprimarul Ionuț Rusu a primit vizita delegației CIMIC România și Membri ai echipei de afaceri civile din armata SUA (FOTO)

21 Feb 2024 594

Trei militari americani ucişi şi mai mulţi alţii răniţi într-un atac cu dronă!

28 Jan 2024 985

Armata americană a distrus o rachetă anti-navă a rebelilor houthi

20 Jan 2024 806

Armata SUA confirmă noi lovituri asupra rebelilor houthi

13 Jan 2024 695

Avion militar american, prăbușit în Mediterana. Armata SUA anunță moartea tuturor celor de la bord!

12 Nov 2023 1524

Șeful Statului Major al Apărării, generalul Daniel Petrescu, în vizită oficială în SUA

30 Sep 2023 889

O aeronavă militară de transport a intrat, cu titlu gratuit, în serviciul Forțelor Aeriene Române (FOTO)

29 Sep 2023 759

Un an de la moartea militarului american Nicholas D. Goshen, în baza NATO de la Kogălniceanu

06 Sep 2023 784

Iată de ce va crește numărul de vehicule militare americane pe drumurile din România, în perioada următoare!

14 Mar 2023 1208

MApN, despre militarul american mort la Baza Militară Mihail Kogălniceanu. „Nick a fost un membru valoros al echipei”

14 Sep 2022 2135

Leonardo DiCaprio a făcut cea mai mare donație de până acum pentru armata Ucrainei, 10 milioane de dolari

08 Mar 2022 1386

Șefii Statelor Majore a Apărării din SUA și România, întâlnire în Baza 57 Aeriană din Mihail Kogălniceanu (GALERIE FOTO)

08 Mar 2022 1729

Sondaj de opinie Nu este oportună reintroducerea armatei obligatorii, spun respondenții ZIUA de Constanța

14 Feb 2022 1996

Șeful Statului Major al Apărării, discuiții cu președintele Comitetului Întrunit al Șefilor de State Majore din Armata SUA

12 Feb 2022 1351

Primele convoaie cu tehnică militară SUA se îndreaptă spre Mihail Kogălniceanu! Poliția Militară va dispune măsuri pentru asigurarea fluenței în trafic

09 Feb 2022 1773