Locuitorii din Ovidiu au petrecut la Zilele orasului (galerie foto)

ovidiu.jpgFestivalul Cântecului Popular „Elena Roizen" a ajuns la cea de-a treia ediţie

Locuitorii oraşului Ovidiu au serbat, în acest sfârşit de săptămână, Zilele oraşului lor.

Localitatea s-a aflat în sărbătoare timp de două zile, datorită serbărilor dedicate Zilelor oraşului Ovidiu - eveniment ajuns la cea de-a doua ediţie şi a Festivalului Cântecului Popular „Elena Roizen", ajuns la a treia ediţie.

Deschiderea festivităţilor a avut loc sâmbătă, la ora 13.00. La manifestare au fost prezenţi, alături de primarul oraşului, Dumitru Bocai şi consilieri locali, locuitori ai oraşului, veniţi cu mic cu mare în piaţeta Centrului Cultural Ovidiu pentru a participa la eveniment. Serbarea a debutat cu spectacolul susţinut de preşcolarii de la Grădiniţa „Zig Zag", urmat de reprezentaţia susţinută de Teatrul de păpuşi. Nu doar cei mici au fost vrăjiţi de spectacolul organizat pentru ei, ci şi părinţii, bunicii, dar şi ceilalţi oaspeţi prezenţi la eveniment.

Artişti îndrăgiţi, în piaţeta Centrului Cultural Ovidiu

Începând cu ora 17.00 a început Festivalul concurs „Elena Roizen", urmat de un recital susţinut de Trupa Desu Dui Band şi Mirela Pană. De la ora 20.00 au urcat pe scenă Daniela Condurache, Aurel Sava, Romică Ţociu şi Cornel Palade, Ro-Mania şi Hara. Seara s-a încheiat cu o discotecă în aer liber.

Ieri, în cea de-a doua zi a Zilelor oraşului, serbarea a debutat cu un spectacol susţinut de copiii de la Grădiniţa „Licurici". În paralel, de la ora 13.00 s-au desfăşurat şi luptele tradiţionale tătăreşti, care au avut loc la Complexul Sportiv Ovidiu. Au urcat pe scena special amenajată lângă Centrul Cultural Ovidiu şi Ansamblul de dansuri tătăreşti „Kanara", Ansamblul „Muguraşii", artişti de la Societatea de Muzică „Fantastico" din Constanţa, dar şi elevi ai Şcolii Populare de Arte şi Meserii Constanţa, care au susţinut un spectacol de muzică uşoară. De la ora 17.00, a avut loc Gala Laureaţilor pentru Festivalul „Elena Roizen". Au mai urcat pe scenă Ionuţ Apătăchioaie, Sirma Granzulea, Ansamblul Folcloric „Dobrogeanca" Ovidiu, iar apoi a urmat un recital susţinut de Andreea Olariu, Heaven, Tomis Quartet, Anna Lesko şi Direcţia V. Spectacolul a fost prezentat de Mihai Morar şi Daniel Buzdugan.

Primarul oraşului, Dumitru Bocai, ne-a declarat că serbările dedicate oraşului Ovidiu au fost realizate cu sprijinul financiar al sponsorilor, nefiind afectat bugetul local. „Sunt zilele noastre, ale locuitorilor oraşului. Orice om îşi serbează ziua de naştere, aşa şi noi ne-am mobilizat şi am organizat un program de sărbătoare pentru oraşul Ovidiu", a mai precizat primarul.

Serbările oraşului Ovidiu s-au încheiat după ora 22.00, cu un foc de artificii.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Nico

11 Jul, 2014 22:34

Buna! Caut un locuitor al acestei localitatii, Ovidiu, numele lui este Ifrim Dumitru. Daca se poate cateva informatii sespre el. Orice informatie este valoroasa. Astept raspunsurile dumneavoastra.

Articole asemanatoare

Cumpărări directe Constanța Primăria Pantelimon achiziționează servicii de proiectare balon tensiostatic (DOCUMENT)

08 Apr 2024 395

Cumpărări directe Constanța Primăria Năvodari închiriază autocisternă pentru udat spații verzi (DOCUMENT)

07 Apr 2024 989

Firme Constanța Petroconst SA. A fost convocată Adunarea Generală Ordinară a Acţionarilor

26 Mar 2024 529

Legendă Farul Constanța Aniversare! Constantin Mareș, la 80 de ani (VIDEO)

07 Mar 2024 1547

CSM Constanța atletism La 67 de ani, Coculeana Oltean - două medalii de aur și una de argint la Naționale. „Performanța nu are vârstă!“ (GALERIE FOTO)

05 Mar 2024 1412

Achiziții Constanța Primăria Mereni organizează licitație pentru consolidarea și reabilitarea termică a „Casei Agronomului“ (DOCUMENT)

05 Mar 2024 654

Județul Constanța Sportivii de la Shobu Lumina, peste 50 de medalii la „Moldavian Challenge Cup“ (GALERIE FOTO)

26 Feb 2024 1478

Licitații Constanța SN Nuclearelectrica SA - Sucursala CNE Cernavodă, licitație privitor la mijloacele de alarmare a personalului și a populației (DOCUMENT)

13 Feb 2024 938

Firme Constanța Capitalul social al Nuclearelectrica Serv SRL a fost majorat. Decizie a SN Nuclearelectrica SA, asociat unic

10 Feb 2024 776

Licitații Constanța CN AMP SA a atribuit contractul de întreținere, reparații și furnizare piese de schimb la sistemul de semnalizare maritimă (DOCUMENT)

23 Jan 2024 712

Victorie mare, în deplasare, pentru voleibalistele de la CSM Constanța!

21 Jan 2024 929

Firme Constanța Conducerea Petroconst SA, delegată Florentinei Ciobanu și lui Ionuț Chirea

19 Jan 2024 821

Constanța Fani din Grupul Aria Ultra, mesaj la statuia lui Mihai Eminescu. „Ne-am strâns umăr lângă umăr pentru a-l cinsti pe Gânditorul național“

15 Jan 2024 1155

Județul Constanța Primăria Mereni organizează o licitație pentru modernizarea infrastructurii rutiere din localitate (DOCUMENT)

20 Dec 2023 1208

Constanța Predare de ștafetă, la Gala Arbitrilor 2023. Plugușorul, varianta cu fluier și fanion, a răsunat din nou (GALERIE FOTO)

10 Dec 2023 2735