Lucrări de retehnologizare a ecluzei Năvodari în valoare de peste 500 milioane de lei

Executivul a aprobat indicatorii tehnico-economici ai obiectivului de investiții ”Retehnologizare ecluza Năvodari în vederea creșterii siguranței navigației”, cu o valoarea totală de 504,8 milioane lei, din care construcții-montaj în valoare de 171,2 milioane lei, eșalonată pe 48 de luni.

Investiția se află pe rețeaua de transport de interes european (TEN-T).

Realizarea lucrărilor de retehnologizare aferente proiectului conduce la o serie de beneficii imediate și foarte necesare în contextul actual, precum: funcționarea pentru încă un ciclu de 30 de ani a echipamentelor și instalațiilor de la ecluza Năvodari, reducerea costurilor de întreținere și reparații, creșterea fiabilității echipamentelor și instalațiilor la nivelul cerut de normele europene în vigoare, creșterea siguranței în funcționare a echipamentelor, dar și aducerea echipamentelor electrice și mecanice la un nivel tehnic corespunzător cu cel al anului în care se face retehnologizarea acestora.

Finanțarea obiectivului de investiții se realizează din fonduri externe nerambursabile prin Programul operațional Transport (POT) 2021-2027 și de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii în limita sumelor aprobate anual cu această destinație, conform programelor de investiții publice aprobate potrivit legii.

Amintim că în februarie 2022, podul peste Ecluză din orașul Năvodari a intrat în ample lucrări de reabilitare și supralărgire a părții carosabile la trei sensuri reversibile.
 
În august anul 2021, Compania Națională Administrația Canalelor Navigabile SA Constanța a atribuit un contract în urma unei licitații publice pentru achiziția unui Studiu de fezabilitate pentru proiectul de investiții „Retehnologizare Ecluză Năvodari în vederea creșterii siguranței navigației”. Atribuirea a avut loc pe 12 august 2021, însă rezultatul final a fost publicat pe 3 septembrie. Obiectivul licitației a avut ca scop elaborarea documentaţiilor tehnico-economice pentru realizarea proiectului /obiectivului mixt de investiţii „Retehnologizare Ecluza Năvodari în vederea creşterii siguranţei navigaţiei”.
 
ETAPA I de proiectare – documente livrabile:

a) – Expertiză Tehnică la construcţia din beton a ecluzei (existentă), conform prevederilor art. 8 alin. (2) din Hotărârea Guvernului nr. 907/2016;
b) – Expertiză Tehnică la echipamentele și instalațiile ecluzei (existente), conform prevederilor art. 8 alin. (2) din Hotărârea Guvernului nr. 907/2016;

c) – Audit energetic;
 

d) – Evaluarea Impactului asupra Mediului;
e) – Studii de analiza și de evaluare a impactului calității aerului și apei din zona Ecluzei Năvodari;

f) – Studiu topografic, vizat de către Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară;
g) – Studiu de trafic pentru o perioadă de 30 ani pentru canalul navigabil.
 
ETAPA II de proiectare – documente livrabile:


a) – Documentația tehnică pentru Certificatul de Urbanism care se emite în vederea obțtinerii Autorizației de Construire (DTCU);
b) – Documentațiile tehnice pentru obținerea Avizelor/Acordurilor specificate în Certificatul de Urbanism, inclusiv acordul de mediu și documentația necesară obținerii avizului de Gospodărire a Apelor (DTAA);
c) – Studiu de Fezabilitate (cu respectarea conţinutului-cadru al studiului de fezabilitate pentru obiectiv mixt de investiţii prevăzut în anexa nr. 4 din Hotărârea Guvernului nr. 907/2016, completat cu elementele specifice din conţinutul-cadru al documentaţiei de avizare a lucrărilor de intervenţii prevăzut în anexa nr. 5 din Hotărârea Guvernului nr. 907/2016) si documente suport elaborate conform cerintelor Ghidului Solicitantului;
d) Documentaţie de avizare a lucrărilor de intervenţii (documentatie Tehnica pentru avizarea Studiului de Fezabilitate si indicatorilor tehnico-economici in CTE Ministerul Transporturilor).
 
Valoarea finală a achiziției este de 3.451.000 lei, iar firma câștigătoare este SMM Invest Co SRL.
 
Despre SMM Invest Co SRL
 
Societatea a luat ființă în anul 2005, cu sediul social în București, Sector 2, pe strada Niculescu Bazar. Asociat unic și administrator este Ionuț Gabriel Stoica. În anul 2020, firma a raportat 2 salariați, la o cifră de afaceri de 4.514.246 lei, cu un profit de 176.556 lei. Conform Confidas.ro, compania Smm Invest Co a încheiat 47 contracte de achiziții publice in valoare totală de 4.789.452,31 lei.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Citește și:

Cine și-a adjudecat contractul pentru proiectarea și execuția lucrărilor la Podul peste Ecluză? (DOCUMENT)

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

CNACN Constanța caută firmă pentru supervizarea proiectării și execuției lucrărilor de retehnologizare a ecluzei Năvodari (DOCUMENT)

25 Feb 2024 686

Licitații Constanța Administrația Canalelor Navigabile caută firmă pentru retehnologizarea ecluzei Năvodari, cu 73 de milioane de euro. Licitația anterioară, anulată (DOCUMENT)

05 Jan 2024 820

C.N. A.C.N. S.A. comunică finalizarea proiectului ”Studiu de fezabilitate pentru obiectul/proiectul de investiții Retehnologizare Ecluza Năvodari în vederea creșterii siguranței navigației”

29 Sep 2023 594

Licitații Constanța Administrația Canalelor Navigabile pune la bătaie 74 de milioane de euro pentru retehnologizarea ecluzei Năvodari (DOCUMENT)

29 Aug 2023 1165

Imobiliare Constanța Un om de afaceri edifică o vilă turistică la Năvodari

06 Jun 2023 1335

Cine și-a adjudecat contractul pentru proiectarea și execuția lucrărilor la Podul peste Ecluză? (DOCUMENT)

27 Apr 2023 1810

Circulația rutieră pe cele două poduri din Năvodari se va desfășura în sistem reversibil

26 Apr 2023 957

Circulația pe sensul Constanța-Năvodari, restricționată. Anunțul Primarului Florin Chelaru (FOTO)

08 Dec 2022 1284

Se reiau lucrările la Podul peste Ecluză. Conducătorii auto, redirecționați pe ruta alternativă Lumina-Ovidiu-Constanța

18 Sep 2022 1760

CN ACN SA va retehnologiza Ecluza Năvodari. Proiectul a fost depus la Mediu

20 Apr 2022 1959

Trafic infernal pe podul peste Ecluză de la Năvodari, intrat în reabilitare. Cum se circulă în zonă (GALERIE FOTO)

22 Feb 2022 1729

Podul peste Ecluza de la Năvodari a intrat în reabilitare. Traficul, restricționat în zonă (GALERIE FOTO)

21 Feb 2022 2179

Ecluza Năvodari Operațiunea de salvare a unui pui de delfin. Cu ce forțe se intervine (GALERIE FOTO+VIDEO)

29 Jan 2022 2277

CN ACN SA va retehnologiza Ecluza Năvodari. Ce firmă va elabora studiul de fezabilitate (document)

04 Sep 2021 3472

Echipa olimpică de canotaj a României se antrenează la ecluza Năvodari pentru Jocurile Olimpice

17 Jun 2021 3046