Ludovic Orban, mesaj cu ocazia zilei Cercetătorului și Proiectantului din România

  • Ziua de 19 noiembrie are o însemnătate aparte astfel că, premierul Ludovic Orban a ținut sa tranmită un mesaj.
  • Vă prezentăm în continuare conținutul integral al mesajului.
 “Ziua de 19 noiembrie este dedicată de mai mult de două decenii unei categorii profesionale de elită a României, cercetătorii și proiectanții. Avem în acest domeniu de activitate numeroase exemple de renume care au dat și dau valoare profesiei de cercetător și proiectant, începând cu savantul american de origine română George Emil Palade (1912-2008), laureat al premiului Nobel pentru medicină, în onoarea căruia a fost instituită această sărbătoare la nivel național.

Este salutară inițiativa de a le dedica o zi în calendarul sărbătorilor din România. Ca prim-ministru, consider că acest domeniu de activitate strategic fundamental pentru transformarea sustenabilă a societății românești merită mai multă atenție din partea celor care conduc destinele țării și mai multe resurse, având în vedere potențialul uman pe care cercetarea românească a dovedit cu prisosință că îl are.

Cercetarea științifică și dezvoltarea tehnologică se numără printre domeniile considerate prioritare de către echipa guvernamentală pe care o conduc și am demonstrat deja acest lucru prin faptul că, pentru prima oara la o rectificare bugetară, la rectificarea bugetară din vara anului curent, am suplimentat bugetul alocat cercetării cu 200 milioane lei, pentru a majora astfel finanțarea proiectelor de cercetare exploratorie din cadrul Planului Național Cercetare Dezvoltare Inovare III.

Vom continua în această direcție și în cadrul programului de guvernare liberal pe care îl vom lansa și prezenta astăzi, care prevede atingerea țintei de 2% din PIB până în 2024 pentru cercetare si inovare (1% finanțare publică + 1% finanțare privată), cu asigurarea unei distribuții bugetare echilibrate, destinate susținerii atât a cercetării aplicative și inovării, cât și a cercetării fundamentale și de frontieră, cu accent pe domeniile de specializare inteligentă/cu potențial de creștere.

Susținem, de asemenea, pactul pentru cercetare propus recent de AdAstra și, în genere, orice inițiativă care vizează schimbări structurale în sistemul național de cercetare și inovare, contribuind astfel la dezvoltarea economică și creșterea competitivității României.

Ne propunem în acest sens un set de masuri strategice prin care să îmbunătățim condițiile-cadru pentru cercetarea publică, prin atragerea de resurse umane înalt calificate și de investiții în infrastructura necesară acestui domeniu și pentru stimularea cooperării public-private ca motor al inovării.

De asemenea, vom asigura un cadru stimulativ pentru succesul participării cercetării românești la programul cadru al UE Orizont Europa  și pentru valorificarea excelenței în domeniul infrastructurilor pan-europene de cercetare găzduite de România (ELI-NP și Danubius) pentru a deveni partener  activ  în cooperarea transnațională în Spațiul European de Cercetare.

De ziua lor, îi felicit pe cercetătorii și proiectanții din România pentru toate rezultatele muncii lor de până acum, le urez succes și mai departe și îi asigur de sprijinul constant al Guvernului în toate proiectele orientate către dezvoltarea economică și socială a țării

Vă mulțumesc pentru standardele înalte la care mențineți recunoașterea cercetării românești în lume” , transmite premierul Ludovic Orban.


 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Au cerut demisia lui Greblă Opoziția a reacționat după incidentul de securitate cibernetică produs în cadrul AEP

14 Apr 2024 445

Ludovic Orban a depus la BEC o solicitare de clarificare privind votul în altă localitate

13 Apr 2024 436

Deputatul Bogdan Bola, ales președinte al Biroului Județean Constanța al Partidului Forța Dreptei

05 Apr 2024 791

LIVE VIDEO+TEXT Ludovic Orban - „Sunt aici pentru a-l sprijini pe Stelian Ion pentru funcția de primar al Municipiului Constanța“ (GALERIE FOTO+VIDEO)

05 Apr 2024 823

Președintele Forța Dreptei, Ludovic Orban „România este guvernată prost”

18 Feb 2024 707

Ludovic Orban respinge orice posibilă colaborare cu PNL

20 Jan 2024 956

Ludovic Orban Forța Dreptei vrea să strângă semnături pentru revizuirea Constituției privind pensiile

16 Oct 2023 1089

LIVE TEXT Ludovic Orban, prezent la Constanța, la Școala politică a Tineretului Forța Dreptei- „Actuala guvernare a promis spital în Constanța și nu a construit. Nu dă doi lei pe viața constănțenilor“ (FOTO+VIDEO)

30 Sep 2023 1658

Ludovic Orban, prezent la Constanța. Participă la Școala politică a Tineretului Forța Dreptei

29 Sep 2023 1028

"Școala de Vară a Organizației de Tineret PMP Orban, Drulă și Tomac vor susține sesiuni de lucru la Mamaia

01 Sep 2023 1159

Partidul Forţa Dreptei îşi va anunţa până la finalul anului candidații pentru alegerile locale din 2024

02 Jul 2023 1351

Rareș Bogdan, audiat la DNA!

06 Apr 2023 1317

Fostul premier Ludovic Orban, la DNA

29 Mar 2023 1375

Când are loc primul termen în procesul intentat Guvernului pentru că nu a organizat alegeri locale în peste 50 de localităţi?

08 Jan 2023 1216

Parlamentarii din Forţa Dreptei, alături de cei din USR, depun o moţiune împotriva ministrului Lucian Bode

09 Dec 2022 2273