Lupta împotriva antibiorezistenţei, o prioritate pentru preşedintele ANSVSA

Președintele Autorității Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, dr. Robert Viorel Chioveanu, a participat vineri, 6 decembrie, alături de dr. Adrian Oros, ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale, la evenimentul internaţional “Rolul unei agende strategice comune de cercetare şi inovare la nivel global pentru controlul rezistenţei la agenţi antimicrobieni”, organizat de către Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară Cantacuzino şi JPIAMR – programul Uniunii Europene pentru combaterea rezistenţei antimicrobiene.

Evenimentul, care a reunit cercetători europeni în domeniul antibiorezistenței, medici umani și medici veterinari, vine pe fondul creșterii numărului de cazuri de persoane care dezvoltă bacterii cu rezistență la antibiotice.

În ceea ce privește domeniul sanitar veterinar, președintele ANSVSA a subliniat că una dintre prioritățile mandatului său este întărirea legislației privind circulaţia medicamentelor de uz veterinar precum şi promovarea utilizării rezonabile şi responsabile a antimicrobienelor la animale.

“Antibioticul de uz veterinar trebuie să fie prescris și administrat doar de entitatea profesională care prin lege este abilitată să utilizeze și să manipuleze aceste medicamente, și care trebuie să fie garantul consumului de către populație a alimentelor sigure, respectiv medicul veterinar. ANSVSA se va implica activ prin modificarea legislației cu scopul de a limita la maximum riscul de apariţie a fenomenului de antibiorezistenţă la oameni consecutiv consumului de alimente.

Acesta va fi unul din principalele mele obiective la conducerea ANSVSA”, a declarat dr. Robert Viorel Chioveanu.


Potrivit datelor furnizate de Centrul European pentru Prevenirea și Controlul Bolilor (ECDC, organismul Uniunii Europene care monitorizează fenomenul de antibiorezistenţă în rândul populaţiei umane), România este pe locul 3 în Europa în ceea ce priveşte consumul nejustificat de antibiotic de uz uman.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Alertă ANSVSA Smoothie contaminat cu patulină, retras de pe rafturile LIDL

12 Mar 2024 685

Alertă alimentară Biscuiți retrași din magazinele LIDL. Pot să conțină corpuri străine metalice

22 Feb 2024 2522

ANSVSA MEGA IMAGE retrage un sos de la raft. Conține un produs care nu se regăsește pe etichetă

16 Feb 2024 632

Curtea de Apel Constanța, amânare de pronunțare în dosarul lui Geronimo Brănescu, fostul șef al ANSVSA și DSV Constanța! (DOCUMENT)

11 Feb 2024 742

Unul dintre cele mai cumpărate sosuri de usturoi, retras de pe rafturile din magazinele LIDL! Iată motivul

09 Feb 2024 1347

ANSVSA Produs de la LIDL, retras de la raft! Risc de intoxicație cu histamină

07 Feb 2024 1357

ANSVSA Retragere produs de la comercializare. Goji, contaminat cu salmonela

02 Jan 2024 811

Un nou focar de gripă aviară, într-o exploataţie comercială de găini din Piscani, judeţul Olt

24 Dec 2023 698

DSVSA Constanţa recomandă populaţiei să achiziţioneze produsele alimentare numai din unităţi autorizate

08 Dec 2023 761

Anunț important al ANSVSA! Cum pot fi protejate animalele în perioadele cu temperaturi foarte scăzute

04 Dec 2023 698

Mega Image retrage un produs important de la raft! Este vorba de o cunoscută ciocolată

07 Nov 2023 2253

Focar secundar de gripă aviară diagnosticat la o gospodărie din județul Teleorman

31 Oct 2023 874

Primul termen, în februarie 2024 Dosarul lui Geronimo Brănescu, fostul șef al ANSVSA și DSV Constanța, a ajuns la Curtea de Apel Constanța (DOCUMENT)

29 Oct 2023 1287

Președintele ANSVSA, Alexandru Nicolae Bociu, în vizită de lucru în Regatul Maroc - noi oportunități pentru export

25 Oct 2023 911

ANSVSA aplică amenzi de zeci de mii de lei pentru utilizarea ileagală de substanțe în produse alimentare

17 Oct 2023 786