MAE, atenționare de călătorie pentru românii care vor să ajungă în Spania cu avionul

Imagine dintr-un aeroport, foto: Pixabay Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească, pe cale aeriană, înspre şi dinspre Regatul Spaniei că mai multe organizaţii sindicale au anunţat, pentru mai multe perioade din luna iulie, o grevă a însoţitorilor de zbor ai companiei aeriene EasyJet şi, în acest context, pot exista blocaje majore ale curselor aeriene operate de această companie.


Potrivit unui comunicat al MAE transmis vineri, greva este anunţată în perioadele cuprinse între 1 - 3, 15 - 17 şi 29 - 31 iulie, la cele 3 baze situate în Barcelona, Palma de Mallorca şi Malaga.
 

"În vederea prevenirii unor situaţii neplăcute pe durata călătoriei în străinătate, Ministerul Afacerilor Externe recomandă cetăţenilor români să se informeze din timp cu privire la situaţia zborurilor contractate, consultând paginile de Internet de specialitate şi oficiale şi/sau contactând direct operatorul de zbor", transmite sursa citată.


De asemenea, cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la Consulatului General al Românei la Madrid, la numărul +34 91.734.4004, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă.

Totodată, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie şi următoarele linii telefonice de permanenţă, în funcţie de regiune:
- Consulatul General al Românei la Madrid: +34 669.362.202
- Consulatul General Barcelona: +34 661.547.853
- Consulatul General Sevilla: +34 648.212.169
- Consulatul General Bilbao: +34 608.956.278
- Consulatul Castellon de la Plana: +34 677.842.467
- Consulatul Ciudad Real: +34 609.513.790
- Consulatul Zaragoza: +34 663.814.474
- Consulatul Almeria: +34 682.733.408


MAE recomandă consultarea paginilor de Internet: https://www.easyjet.com/en, http://madrid.mae.ro, www.mae.ro şi reaminteşte faptul că cetăţenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziţie aplicaţia "Călătoreşte în siguranţă" (http://www.mae.ro/app_cs), care oferă informaţii şi sfaturi de călătorie.


Sursa: Agerpres 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Anchetă de proporții în Europa. România este vizată

10 Apr 2024 689

Caz incredibil la Iași. Doi cubanezi au trecut Prutul cu barca pneumatică cu intenția să ajungă în Spania!

04 Apr 2024 555

Știri Constanța Bărbat arestat pentru trafic internațional de droguri. Iată ce au constatat politștii

29 Mar 2024 522

Asociatul Fortaletza Management SRL, din Constanța, a schimbat obiectul de activitate al societăţii Intermonte SRL

28 Mar 2024 398

Ianis Hagi și Florin Tănase, marcatorii României în amicalul contra Columbiei. Tricolorii, de la 0-3 la 2-3! (GALERIE FOTO)

26 Mar 2024 1143

26 martie 2024, amical România - Columbia. La ce oră începe și ce televiziune îl transmite

26 Mar 2024 1076

Ce televiziune transmite meciul România - Irlanda de Nord, de vineri, 22 martie 2024

22 Mar 2024 1310

Tulceanul Sorin Andrici stabilește un nou record pentru România în competiția din Spania

19 Mar 2024 514

LIVE TEXT. Tenis de masă CSM Constanța, învinsă, dar a luptat admirabil pentru finala ETTU Europe Cup Women (FOTO + VIDEO)

17 Mar 2024 884

Constanța! 9 persoane reținute de DIICOT! Oficial (FOTO+VIDEO)

15 Mar 2024 5307

„Sunt pregătit să alerg 50 de ore!“ Sorin Andrici, jandarmul din Tulcea va reprezenta România la Backyard ultra Extremadura din Spania

12 Mar 2024 619

Experiențe Erasmus în cadrul consorțiului coordonat de ISJ Constanța. Ce activități vor avea loc

06 Mar 2024 584

Suspecți de trafic de droguri reținuți la Constanța! Substanțele interzise aduse în țară din Spania prin intermediul unei firme de curierat (GALERIE FOTO+VIDEO)

02 Mar 2024 1673

Istoria Dobrogei - BibliografieFlorus (sec. II) -„Rezumat în două cărți al tuturor războaielor lui Titus Livius, vreme de 700 de ani”

01 Mar 2024 4317

Editorial Tragedia din Valencia, semnal de alarmă pentru constructorii din întreaga lume

25 Feb 2024 1203