MAE Nu au fost primite solicitări de asistență consulară după accidentul feroviar de la Barcelona

Foto: Facebook/MAEMinisterul Afacerilor Externe (MAE), prin intermediul Consulatului General al României la Barcelona, s-a autosesizat în baza informațiilor apărute public cu privire la un accident feroviar produs în dimineața zilei de 7 decembrie 2022, în stația Moncada y Reixac din Catalunia, soldat cu rănirea a 75 de persoane.

Potrivit MAE, în acest context, reprezentanții consulatului general au întreprins, în regim de urgență, demersuri pe lângă autoritățile spaniole, pentru a obține informații oficiale cu privire la cetățenia, identitatea și starea de sănătate a persoanelor afectate.

Conform informațiilor preliminare obținute de la reprezentanții poliției regionale spaniole, răniții au fost transportați la o unitate medicală pentru a beneficia de asistență de specialitate, iar ancheta autorităților locale este în curs de desfășurare. Autoritățile spaniole au comunicat reprezentanților oficiului consular că datele referitoare la cetățenia persoanelor rănite vor fi transmise ulterior, dacă va fi cazul.

„MAE menționează că, până la acest moment, la nivelul Consulatului General al României la Barcelona nu au fost primite solicitări de asistență consulară în legătură cu acest accident. Reprezentanții oficiului consular continuă dialogul cu autoritățile locale, fiind pregătiți să acorde asistență consulară, conform competențelor legale.
Cetățenii români pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale Consulatului General al României la Barcelona: +34 934 181 535; +34 934 344 223; +34 934 340 220, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență. De asemenea, cetățenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă au la dispoziție telefonul de urgență al consulatului: +34 661 547 853“ - au precizat reprezentanții MAE.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Constanța Atenție! Se închide o stradă din cartierul Tomis Plus, pentru asfaltare

25 Apr 2024 337

Constanța Lucrările de reabilitare a carosabilului în cartierul Tomis Plus continuă! Pe ce străzi se lucrează

17 Apr 2024 414

Știri Constanța ​Lucrări în cartierul Tomis Plus! Sunt anunțate restricții de trafic

15 Apr 2024 468

Farul Constanța, o repriză modestă cu Sepsi OSK Sfântu Gheorghe Hagi - „Incredibil, ziceai că jucăm cu Barcelona!“

07 Apr 2024 1096

MAE Participarea secretarului de stat Traian Hristea la reuniunea Forumul Regional al Uniunii pentru Mediterana

27 Nov 2023 792

Tenis de masă CSM Constanța s-a calificat în sferturile ETTU EuroCup Women

16 Nov 2023 840

Ianis Hagi, meci în Spania, cu Alaves, contra FC Barcelona. „Și noaptea, în somn, trebuie să alerge!“ (VIDEO)

10 Nov 2023 3099

Firma Seal The Deal SRL înființată la Constanța. Cu ce se ocupă

25 Aug 2023 731

Bilete de avion pentru Barcelona. Quattro Travel SRL din Constanța bifează al doilea contract cu Primăria Constanța (DOCUMENT)

17 Jun 2023 1488

Tansferul lui Messi la Al Hilal, sub semnul întrebării. Fotbalistul ar fi cerut să nu se mai poarte negocieri

06 Jun 2023 1176

Ce mesaj a avut Neymar pentru Lionel Messi, după ce argentinianul a decis să plece de la PSG

04 Jun 2023 1758

Fotbalistă din Naționala Republicii Moldova, transferată de Farul Constanța Felicia Guțu - „Avem planuri mari, în ambele competiții“ (GALERIE FOTO)

09 Mar 2023 2906

Farul Constanța Constantin Grameni, inclus într-un top mondial, alături, printre alții, de Pedri, de la FC Barcelona

28 Dec 2022 2658

Farul Constanța Gică Popescu și povestea unui transfer stelar. „Îmi lua mâna și-mi spunea - «Semnează, unde vrei să te duci, pe lună?»“

17 Dec 2022 2975

Peste 150 de persoane rănite într-un accident feroviar în apropiere de Barcelona

07 Dec 2022 1287