MAE, precizări despre prelungirea timpilor de așteptare la intrarea în Republica Bulgaria

  • Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care intenționează să tranziteze teritoriul Bulgariei că, din cauza numărului mare de cereri pentru tranzit transmise de misiunile diplomatice, durata de procesare a acestora de către autoritățile bulgare a crescut până la șase ore.
  • Astfel, cetățenii români sunt rugați să transmită o solicitare pe adresa de e-mail a Secției Consulare a Ambasadei României la Sofia: sofia.consul@mae.ro.

Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care intenționează să tranziteze teritoriul Republicii Bulgaria că, din cauza numărului mare de cereri pentru tranzit transmise de misiunile diplomatice, durata de procesare a acestora de către autoritățile bulgare a crescut în mod semnificativ, astfel că timpii de așteptare la intrarea în țară pot ajunge până la 6 ore.

Tranzitarea teritoriului Republicii Bulgaria este permisă doar pentru întoarcerea în statul de reședință și numai în cazurile în care se poate garanta părăsirea imediată a teritoriului Republicii Bulgaria. Conform reglementărilor în vigoare, cetățenii români pentru care se permite tranzitul pe teritoriul Republicii Bulgaria trebuie să informeze în prealabil Ambasada României la Sofia, care, cu sprijinul Ministerului bulgar al Afacerilor Externe, obține acordul Ministerului bulgar al Afacerilor Interne cu privire la punctele de trecere a frontierei pentru intrare, respectiv ieșire pentru trecerea în regim de tranzit.

Având în vedere numărul foarte mare de solicitări de aprobare a intrării/tranzitului pe teritoriul Republicii Bulgaria, MAE recomandă cetățenilor români care intenționează să tranziteze teritoriul Republicii Bulgaria în scopul întoarcerii în statul de reședință să informeze Ambasada României la Sofia cu minimum 48 de ore înainte de data sosirii în Bulgaria, pentru a putea efectua demersurile necesare pe lângă autoritățile bulgare cu privire la traseul de tranzit.

Astfel, cetățenii români sunt rugați să transmită o solicitare pe adresa de e-mail a Secției Consulare a Ambasadei României la Sofia: sofia.consul@mae.ro.

Solicitarea transmisă trebuie să conţină următoarele informaţii:

1) numele şi prenumele persoanelor;

2) numărul paşaportului / seria şi numărul cărţii de identitate;

3) data intrării pe teritoriul Bulgariei (data şi ora zborului, dacă este cazul);


4) traseul tranzitului (punctul de intrare, respectiv punctul de ieşire în/din Bulgaria);

5) dacă este disponibil, numărul de înmatriculare al mijlocului de transport care asigură deplasarea pe teritoriul Bulgariei.

MAE menționează că cetățenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Sofia: +35929712858 şi +35929733510, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență. De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu caracter de urgenţă au la dispoziţie telefonul de permanență al misiunii diplomatice a României în Republica Bulgaria: +359879440758.

Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de internet http://sofia.mae.ro/,  http://www.meteoalarm.eu/, http://www.mae.ro/ și reamintește faptul că cetățenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziție aplicația ,,Călătoreşte în siguranță" (http://www.mae.ro/app_cs ), care oferă informații și sfaturi de călătorie.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

UPDATE Știri Constanța Accident rutier cu victime în zona Palas. O dubă a intrat în gardul Jandarmeriei!(FOTO+VIDEO)

25 Mar 2024 2963

CS Victoria Cumpăna Gimnastele, peste 20 de medalii în Serbia, la „Trophy of Novi Sad“. „Continuați să atingeți stelele!“ (GALERIE FOTO)

25 Mar 2024 636

Istoria Dobrogei - Bibliografie Scutul de la Dura-Europos

23 Mar 2024 1606

MAEComunicat comun de presă al Ministerelor Afacerilor Externe ale României și Republicii Bulgaria cu prilejul marcării unui an de la semnarea Declarației Politice Comune de Parteneriat Strategic între România și Republica Bulgaria

15 Mar 2024 453

Tenis de masă Constanța Bianca Mei-Roșu, trei medalii în Bulgaria, la WTT Youth Contender Panagyurishte 2024 (GALERIE FOTO)

12 Mar 2024 655

Percheziții în județul Constanța la Mangalia și Negru Vodă! Bărbați suspectați că ar fi adus ilegal arme din Bulgaria

23 Feb 2024 673

Antichitati de contrabandă, returnate în Bulgaria. Anunțul Directorului Direcției Generale Inspectoratul Protecției Patrimoniului Cultural

23 Feb 2024 457

Reacția ÎPS Teodosie la comunicatul Patriarhiei Române despre solicitarea Arhiepiscopiei Tomisului de a deveni Mitropolie (GALERIE FOTO+VIDEO)

10 Feb 2024 1151

Firme Constanța Acţionarii Corni Eolian SA au aprobat distribuirea de dividende din profitul realizat în anul financiar 2020-2022

08 Feb 2024 638

UPDATE Trafic restricționat în PTF Negru Vodă, județul Constanța pentru camioane! De ce a fost luată această măsură (GALERIE FOTO+VIDEO)

07 Feb 2024 706

MAERepublica Bulgaria – restricții de circulație din cauza protestelor producătorilor agricoli

06 Feb 2024 386

MAE Atenționare de călătorie în Bulgaria! Restricții de circulație în urma unui cod galben de vânt

04 Feb 2024 907

Protestele transportatorilor bulgari îngreunează traficul la Vama Veche (FOTO+VIDEO)

26 Jan 2024 891

Atenţionare de călătorie în Bulgaria! Sunt restricții de circulație pe Podul Prieteniei Giurgiu-Ruse

24 Jan 2024 686

Garda de Coastă Alți 14 cetățeni străini, intrați ilegal în țară, depistați de polițiștii de frontieră, în zona localității Cetate, din județul Constanța

24 Jan 2024 564