MAE recomandă românilor amânarea călătoriilor în Mexic

  • Ministerul Afacerilor Externe atenţionează cetăţenii români că autorităţile mexicane au intensificat controalele la punctele de frontieră şi, în contextul multiplelor situaţii semnalate recent cu privire la accesul cetăţenilor români în acest stat în scop de turism

În contextul multiplelor semnalări din ultimele zile referitoare la refuzul intrării pe teritoriul Statelor Unite Mexicane a mai multor cetățeni români care se deplasau în scop turistic și în continuarea precizărilor de presă transmise la data de 2 februarie a.c. pe această temă, Ministerul Afacerilor Externe a continuat demersurile politico-diplomatice pe lângă autoritățile mexicane.

Astfel, în cursul zilei de astăzi, 3 februarie a.c., ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu a transmis o scrisoare omologului mexican, ministrul relațiilor externe Marcelo Ebrard, reiterând îngrijorarea și nemulțumirea autorităților române cu privire la modul arbitrar în care autoritățile mexicane au refuzat accesul cetățenilor români în Mexic și solicitând sistarea imediată a acestei practici abuzive. În cadrul scrisorii, a fost subliniată necesitatea ca aceste decizii să fie fundamentate pe evaluări individuale, de la caz la caz.

Totodată ministrul afacerilor externe a solicitat, în cadrul scrisorii, asigurarea unei abordări transparente și predictibile cu privire la regimul turiștilor străini în Mexic, mai ales în contextul pandemic actual. De asemenea, ministrul român al afacerilor externe a evidențiat că România consideră că deciziile de returnare nu au fost suficient de clar explicate şi comunicate fiecărui cetățean român implicat sau autorităților române și și-a exprimat surprinderea față de lipsa oricăror semnale prealabile pe acest subiect, din partea autorităților mexicane, așa cum este cutumiar în condiţiile bunelor relaţii existente în mod tradiţional între ţările noastre.

MAE va continua demersurile politico-diplomatice susținute pentru clarificarea și rezolvarea cât mai rapidă a acestei situații.

În același timp, cu privire la cei 114 cetățeni români care se află în continuare în aeroportul din Cancun în așteptarea curselor de retur, MAE precizează că, în continuarea eforturilor deja întreprinse de către Ambasada României în Mexic, cu sprijinul consulului onorific al României la Cancun, în scopul asigurării de apă și alimente acestor cetățeni, însărcinatul cu afaceri ad-interim al României în Mexic se deplasează astăzi la Cancun pentru a oferi asistență celor aflați în aeroport în așteptarea returnării spre Europa. Totodată, un consul din cadrul Consulatului General al României la Miami se deplasează în Mexic pentru a întări echipa de la fața locului, pe fondul nevoii intensificate de asistență consulară.

De asemenea, la nivelul Ambasadei României în Mexic și la nivelul Centralei MAE s-au realizat demersuri pe lângă compania aeriană Lufthansa în vederea repatrierii cât mai urgente a celor 114 cetățeni români care se află în continuare în aeroportul din Cancun.

În acest context, MAE face apel la cetățenii români care intenționează sau urmau să călătorească în perioada imediat următoare în Mexic să își amâne călătoria, până la clarificarea situației și remedierea acesteia. În acest sens, a fost emisă și o atenționare de călătorie, disponibilă aici https://www.mae.ro/node/54857.

Totodată, MAE reamintește că zonele Ciudad de Mexico și Cancun sunt clasificate ca zone cu risc epidemiologic ridicat în contextul pandemiei de COVID-19 (Ciudad de Mexico este considerată zonă roșie, iar Cancun, zonă portocalie).


Cu privire la Aeroportul Internațional din Cancun, autoritățile de frontieră mexicane au instituit controale mult mai stricte, întrucât zona turistică Riviera Maya (Cancun, Playa del Carmen, Tulum, Cozumel, Isla Mujeres etc.) a fost catalogată ca zonă portocalie de risc epidemiologic. De asemenea, MAE reamintește că, în conformitate cu informațiile comunicate public de către autoritățile mexicane și disponibile pe pagina de internet a MAE, la Atenționări de călătorie în context COVID-19, având în vedere măsurile adoptate pentru gestionarea pandemiei, pe Aeroportul Internațional din Ciudad de Mexico este permisă intrarea persoanelor care demonstrează, cu documente justificative, că efectuează o călătorie esențială, turismul nefiind inclus în această categorie. Persoanele care nu pot demonstra caracterul esențial al călătoriei sunt respinse la frontieră și returnate în statul de domiciliu/reședință cu primul zbor disponibil.

Ministerul Afacerilor Externe amintește că cetățenii români pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Ciudad de Mexico: 00 52 55 5280 0447 și 00 52 55 5280 1869, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență. De asemenea, cetățenii români care se confruntă cu o situație dificilă, specială, cu un caracter de urgență, au la dispoziție și telefonul de urgență al misiunii diplomatice la Ciudad de Mexico: 00 52 55 38 833 072.

Citește și: Zeci de români blocați pe aeroportul din Cancun. Autoritățile mexicane refuză intrarea lor în țară

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Anunț important pentru călătorii în Grecia. Ce trebuie să știe românii care merg acolo

16 Apr 2024 490

Alertă de călătorie în Israel, Palestina, Liban și Iran. Anunțul MAE

12 Apr 2024 544

Alertă de călătorie în Grecia! Risc ridicat de incendii forestiere

07 Apr 2024 546

UPDATE Călătorie cu peripeții pe podul Brăila - Tulcea. Un șofer merge pe contrasens! (FOTO+VIDEO)

07 Apr 2024 883

Trenul internaţional ''România'' va circula zilnic între Bucureşti şi Istanbul/Halkali, Varna, Sofia şi retur. Iată de când

02 Apr 2024 2454

MAE Atenţionare de călătorie în Ungaria! Restricții de circulație pentru camioanele de mare tonaj

28 Mar 2024 436

Atenționare de călătorie pentru Belgia! Ce trebuie să știe românii care merg aici

25 Mar 2024 642

Atenționare de călătorie emisă de MAE pentru Franța Ridicarea planului „Vigipirate” la nivelul cel mai înalt - „urgență atentat”

25 Mar 2024 485

Atenţionare de călătorie în Germania! Greve ale însoțitorilor de bord ai companiei de zbor Lufthansa

11 Mar 2024 851

MAE Atenționare de călătorie în Polonia din cauza protestelor fermierilor

28 Feb 2024 555

MAE Atenţionare de călătorie pentru Republica Elenă. Ce trebuie să știe cei care merg acolo

27 Feb 2024 624

Atenţionare de călătorie în Portugalia - cod roșu pentru valuri înalte și vânt!

22 Feb 2024 635

Atenţionare de călătorie în Belgia! Greva personalului companiei Brussels Airlines

22 Feb 2024 634

MAE Atenționare de călătorie pentru Germania - greva personalului de la sol al companiei Lufthansa

19 Feb 2024 591

MAE Atenționare de călătorie în Bulgaria! Restricții de circulație în urma unui cod galben de vânt

04 Feb 2024 967