MAE respinge ferm demersul vicepreşedintelui Consiliului de Securitate al Federaţiei Ruse, Dmitri Medvedev. Iată motivul

Anunț MAE

MAE respinge ferm demersul vicepreşedintelui Consiliului de Securitate al Federaţiei Ruse, Dmitri Medvedev, care a publicat pe o rețea de socializare o hartă care atribuie, în mod fantezist, teritorii ale Ucrainei României și altor state vecine Ucrainei.

MAE consideră că astfel de atitudini fac parte din instrumentarul de propagandă și dezinformare la care recurge de mai multă vreme Federația Rusă și care a fost amplificat după declanșarea războiului ilegal și ilegitim de agresiune împotriva Ucrainei.

Astfel de așa-zise „propuneri” și „analize” care vizează redesenarea aleatorie a granițelor unor state și promovează astfel încălcarea dreptului internațional nu reprezintă decât încercări complet nereușite de justificare a propriei conduite de nerespectare a ordinii internaționale bazate pe reguli.

MAE reafirmă sprijinul deplin al României pentru independența, suveranitatea și integritatea teritorială ale Ucrainei în frontierele sale recunoscute internațional și reiterează condamnarea agresiunii militare nejustificate și neprovocate a Rusiei împotriva Ucrainei.

România este și va rămâne un partener al Ucrainei și reconfirmă susținerea deplină și compasiunea profundă față de poporul ucrainean, victimă a agresiunii brutale. Acordarea statutului de stat candidat pentru aderarea Ucrainei la Uniunea Europeană reprezintă o confirmare atât a politicii vizionare a Uniunii Europene, care este în esență, un proiect de promovare și consolidare a păcii în Europa, cât și a determinării poporului ucrainean de a-și asuma plenar principiile și valorile spațiului european, într-o Ucraină independentă, suverană, în frontierele sale recunoscute internațional.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Ucraina Dmitri Medvedev avertizează că anumite atacuri ucrainene pe teritoriul Rusiei riscă să atragă un răspuns nuclear

11 Jan 2024 936

Rusia O jumătate de million de cetățeni, înrolați în armată pe bază de contract

28 Dec 2023 688

Fostul preşedinte rus. „Insolvenţa Rusiei poate deveni insolvenţa Europei”

17 Apr 2022 1297

Prototip experimental dezvoltat de armata rusă. Ekranoplanele vor fi utilizate la monitorizarea zonelor maritime

30 Jul 2018 1474

Tradiții și obiceiuri Ruşii, moldovenii, lipovenii, sârbii serbează, azi, Crăciunul

07 Jan 2018 5602

Medvedev "Există riscul unui război mondial în cazul unei ofensive terestre străine în Siria”

11 Feb 2016 1781

Gorbaciov Putin şi Medvedev decid totul/Alegerile sunt mai puţin libere decât pe vremea URSS

07 Feb 2016 2828

SUA, pe lista Rusiei de "ameninţări la siguranţa naţională", pentru prima oară în istorie

02 Jan 2016 2271

Rusia își închide spațiul aerian pentru companiile ucrainene

29 Sep 2015 1752

Rusia vrea să cucerească Republica Moldova Ce mesaj a trimis Moscova Chişinăului

26 Feb 2015 1437

Chişinău- Jurnal.md Rusia șantajează Ucraina după scenariul aplicat în Repubica Modlova

19 Sep 2014 1922

Rusia impune taxe vamale produselor importate din Republica Moldova

01 Aug 2014 1775