MAE România va deține Președinția Consiliului Executiv al Organizaţiei pentru Interzicerea Armelor Chimice (OIAC)

Ministrul Afacerilor Externe Bogdan Aurescu salută alegerea României, la 16 martie 2023, în calitate de Președinte al Consiliului Executiv al Organizației pentru Interzicerea Armelor Chimice (OIAC) de la Haga. România va exercita această funcție începând cu 23 mai 2023, pentru un an, fiind pentru prima oară la conducerea forului de coordonare a activității Organizației.

„Rezultatul votului din 16 martie 2023 constituie o recunoaștere a prestației României la nivelul Organizației, dar și o apreciere a sprijinului concret pe care România l-a oferit OIAC în ultimii ani, în contextul investigațiilor privind utilizarea armelor chimice în Siria, atentatul de la Salisbury și otrăvirea disidentului rus Aleksandr Navalnâi. Totodată, reprezintă o recunoaștere a potențialului României de a contribui la consolidarea și promovarea rolului OIAC în cadrul sistemului multilateral.

Alegerea României pentru exercitarea acestei funcții are loc în condițiile impactului asupra securităţii europene şi globale, ca urmare a războiul lansat de Federația Rusă împotriva Ucrainei.
România va acționa în calitate de Președinte al Consiliului Executiv OIAC pentru implementarea eficientă a Convenției pentru Interzicerea Armelor Chimice din perspectiva îndeplinirii obiectivului principal – eliminarea armelor chimice la nivel global. De asemenea, va contribui la consolidarea capacității Organizației de a răspunde provocărilor din domeniul armelor chimice, inclusiv a amenințărilor privind reapariția acestei categorii de arme“ - au mai precizat reprezentanții MAE.


În cadrul sesiunilor curente ale Organizației, mandatul de Președinte al Consiliului Executiv OIAC va fi exercitat de ambasadorul României la Haga, Lucian Fătu.
Informații suplimentare:

OIAC implementează Convenţia privind Interzicerea Armelor Chimice și reuneşte 193 de state membre, reprezentând 98% din populaţia globului. Sub supravegherea OIAC a fost distrus 99% din arsenalul chimic declarat de statele posesoare. Convenţia a fost semnată la 13 ianuarie 1993 și a intrat în vigoare la 29 aprilie 1997, fiind primul tratat internaţional din domeniul dezarmării care prevede eliminarea completă a unei întregi categorii de arme de distrugere în masă.

„România s-a alăturat Convenţiei la data deschiderii spre semnare şi a ratificat-o la 9 decembrie 1994 (prin Legea nr. 125/1994), iar instrumentele de ratificare au fost depuse la Secretarul General ONU la 15 februarie 1995. Convenţia a fost implementată în România prin Legea nr. 56/1997, completată şi modificată în 2004.

Datorită eforturilor depuse în eliminarea armelor chimice, OIAC a primit în 2013 Premiul Nobel pentru Pace.
Consiliul Executiv al OIAC este format din 41 de state membre reprezentând cele 5 grupuri regionale şi supervizează activităţile Secretariatului Tehnic al Organizaţiei şi este responsabil de promovarea implementării eficiente şi a respectării Convenţiei.
Este pentru prima dată când România va deține funcția de Președinte al Consiliului Executiv al OIAC, după ce a mai ocupat funcția de Vicepreședinte în perioadele mai 2000 – mai 2001 și mai 2019 – mai 2020“ - mai transmite MAE.


Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

MAEMAE salută adoptarea primelor listări de persoane sancționate în baza regimului de sancțiuni al UE

30 May 2023 409

MAEPrimirea de către secretarul de stat Traian Hristea a viceministrului afacerilor externe al Ucrainei, Oleksandr Bankov

30 May 2023 333

MAE Propuneri de numiri pentru poziția de ambasador extraordinar și plenipotențiar al României

30 May 2023 366

MAE Participarea secretarului de stat Daniela Gîtman la reuniunea Consiliului Afaceri Generale

29 May 2023 315

Atenționare de călătorie pentru românii care merg în Grecia zilele viitoare

27 May 2023 553

MAEPrimirea de către secretarul de stat pentru afaceri strategice, Iulian Fota, a vice-ministrului afacerilor externe din Lituania, Mantas Adomenas

26 May 2023 418

Fostul militar din Constanța, aflat în custodia autorităților din Libia, eliberat. Anunțul MAE

26 May 2023 642

MAE Informare de presă

25 May 2023 383

MAEMinisterul Afacerilor Externe salută celebrarea Zilei Africii

25 May 2023 324

MAE a emis o atenționare de călătorie pentru românii care călătoresc în Italia!

25 May 2023 581

MAEVizita șefilor misiunilor diplomatice acreditate în România în județele Timiș și Sibiu

24 May 2023 329

MAEDin Agenda de lucru a MAE de miercuri, 24 mai 2023, vă semnalăm

24 May 2023 264

MAEVizita secretarului de stat Iulian Fota în Asia Centrală și participarea la Forumul Economic UE-Asia Centrală

23 May 2023 313

MAE Republica Africa de Sud a inclus România pe lista statelor ai căror cetățeni pot obține viza online

20 May 2023 540

MAE, atenţionare de călătorie pentru românii care merg în Croaţia!

17 May 2023 582