MAE „Se împlinesc astăzi 105 ani de la momentul Unirii Basarabiei cu Regatul României“

Foto: Facebook/MAEMinistrul afacerilor externe Bogdan Aurescu transmite cu prilejul zilei de 27 Martie, Ziua Unirii Basarabiei cu România, următorul mesaj:

,,Se împlinesc astăzi 105 ani de la momentul Unirii Basarabiei cu Regatul României, ca urmare a votării, de către Sfatul Țării de la Chișinău, la 27 martie 1918, a Declarației de Unire. Acest act a consfințit, într-o perioadă de mari transformări pe întreg continentul european, comunitatea profundă de limbă, istorie, cultură și spiritualitate împărtășită de locuitorii de pe ambele maluri ale Prutului.
Este o zi de sărbătoare națională, așa cum a fost stabilită prin Legea nr. 36, promulgată la 27 martie 2017 de către Președintele României. Anul acesta, marcarea sa este cu atât mai specială cu cât are loc la doar câteva zile distanță de la promulgarea, de către Președintele Republicii Moldova, a Legii care confirmă că limba de stat a Republicii Moldova este limba română.
Bucureștiul și Chișinăul își unesc în prezent forțele pentru un obiectiv comun esențial, cel al aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană. Este un obiectiv prioritar de politică externă al României, asumat ferm încă din anul 2010 când a fost încheiat Parteneriatul Strategic bilateral pentru integrarea europeană a Republicii Moldova. Un țel care a devenit mai apropiat după ce, la 23 iunie 2022, cu sprijinul hotărât și important al României, Republica Moldova a devenit stat candidat pentru aderarea la UE.
Ne confruntăm cu o perioadă complexă, dificilă, în care Republica Moldova resimte în mod acut consecințele războiului de agresiune purtat de Rusia împotriva Ucrainei. Republica Moldova trece prin crize suprapuse, cele mai agresive dintre ele în mod artificial țintite împotriva sa, inclusiv prin acțiuni de destabilizare menite să deraieze cursul european ales prin vot democratic de cetățenii Republicii Moldova.
România a fost, este și va rămâne deplin angajată în sprijinul Republicii Moldova. Fie că vorbim de asistență financiară nerambursabilă, de sprijin pentru reforme, pentru interconectare energetică și de transport cu România și UE, de susținere fermă și prioritară pentru integrare în UE, precum și de sprijin în plan european pentru consolidarea rezilienței Republicii Moldova sau pentru mobilizarea unui sprijin cuprinzător la nivel internațional în sprijinul Republicii Moldova, inclusiv prin Platforma de Sprijin pentru Republica Moldova, pe care am inițiat-o anul trecut împreună cu omologii mei din Germania și Franța.
Rămânem pe deplin alături de Republica Moldova în eforturile sale de a oferi tuturor cetățenilor săi stabilitate și prosperitate, într-o societate întemeiată pe principiile statului de drept și pe valorile europene, în care cetățenii Republicii Moldova se regăsesc în mod atât de firesc!’’


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

MAE Atenţionare de călătorie în Ungaria! Restricții de circulație pentru camioanele de mare tonaj

28 Mar 2024 335

MAE lansează campania „Born in NATO” la Colegiul Național „Sfântul Sava“ din București

28 Mar 2024 404

MAEDin Agenda de lucru a MAE 28 martie 2024, vă semnalăm

28 Mar 2024 287

MAEParticiparea ministrului afacerilor externe, Luminița Odobescu, la deschiderea oficială a Misiunii economice și comerciale a Francofoniei în Europa Centrală și de Est

27 Mar 2024 388

MAEInaugurarea celei mai mari retrospective „Brâncuși“ la Centrul Pompidou din Paris

27 Mar 2024 275

MAEMinisterul Afacerilor Externe răspunde celor mai frecvente întrebări cu privire la organizarea alegerilor pentru Parlamentul European din 9 iunie 2024

27 Mar 2024 284

Atenționare de călătorie pentru Belgia! Ce trebuie să știe românii care merg aici

25 Mar 2024 576

Atenționare de călătorie emisă de MAE pentru Franța Ridicarea planului „Vigipirate” la nivelul cel mai înalt - „urgență atentat”

25 Mar 2024 430

MAERepublica Franceză – Ridicarea planului „Vigipirate” la nivelul cel mai înalt - „urgență atentat”

25 Mar 2024 295

Mesajul MAE, în urma atacului din Moscova

23 Mar 2024 554

Secțiunea „Alegeri pentru Parlamentul European - 9 iunie 2024” a fost activată pe pagina de internet a MAE

22 Mar 2024 388

MAESecțiunea „Alegeri pentru Parlamentul European - 9 iunie 2024” a fost activată

22 Mar 2024 361

MAEConsultările secretarului de stat Ana Tinca cu secretarul de stat al Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Federale Germania, Thomas Bagger

22 Mar 2024 276

MAEÎntrevederea ministrului afacerilor externe Luminița Odobescu cu delegația AmCham România

22 Mar 2024 314

MAEDin Agenda de lucru a MAE 22 martie 2024, vă semnalăm

22 Mar 2024 298