Magazinul LIDL din Constanța, care avea propunere de închidere pentru 6 luni, va fi redeschis

Magazinul LIDL de pe raza UAT Năvodari, cel din Mamaia Sat (Strada D10) a fost închis aproximativ o săptămână. Magazinul avea propunere de închidere pentru o perioadă de 0-6 luni, decizie luată de Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Constanța, din cadrul ANPC.

Conform surselor noastre, deficiențele de la magazin ar fi fost remediată, iar propunerea de redeschidere a ajuns la Comisariatul Regional Galați, urmând ca imediat ce va fi emisă decizia să fie reluat programul normal al magazinului.


Amintim că în cursul lunii august 2022, Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Constanța a desfășurat acțiuni de control în magazinele Lidl din județ, pentru a verifica modul în care sunt respectate prevederile legii în domeniu. În cadrul acestora, au fost controlate 7 magazine Lidl la care au fost constatate deficiențe care au dus la aplicarea, de către comisarii CJPC Constanța a 12 amenzi contravenționale în valoare de 286.000 lei și 4 avertismente.


Totodată, au fost dispuse următoarele măsuri complementare:

  • oprite definitiv de la comercializare produse neconforme, în valoare de circa 1.900 lei,
  • oprită temporar prestarea serviciilor până la remedierea deficiențelor pentru un magazin,
  • s-a propus închiderea temporară a unității pentru o perioadă de până la 6 luni pentru un magazin
  • s-a propus încetarea practicilor comerciale incorecte pentru 5 magazine. 


Dintre abaterile constatate menționăm:

- comercializarea unor produse alimentare cu data limită de consum depășită
- utilizarea unor practici comerciale înșelătoare prin comercializarea de produse ce prezentau neconcordanțe între denumirea dată de producător produsului și cea de pe eticheta de la raft,
- nerespectarea regimului promoțiilor (produse comercializate sub forma 5+1 gratis fără a exista și produsul singular),
- produse care prezentau eticheta Nutri Score fără a avea acordul ANPC
- comercializarea unor legume și fructe depreciate calitativ, cu mucegai


- deficiențe de etichetare a legumelor și fructelor;
- utilizarea unor vitrine frigorifice neingenizate corespunzător, cu resturi alimentare, acumulări de lichide, urme rugină, vopsea exfoliată
- utilizarea unor vitrine de congelare cu acumulări masive de gheață.


Reamintim că pe 24 august, ANPC a transmis un comunicat din presă prin care anunța faptul că au fost controlate 265 de magazine din țară.
 

Punct de vedere LIDL 

 

Controalele ANPC din luna curentă, într-un număr neobișnuit de mare, au vizat 85% din magazinele Lidl România. Aceste acțiuni au avut ca rezultat identificarea anumitor abateri în anumite magazine din rețea. Am făcut toate demersurile pentru a remedia în cel mai scurt timp posibil aceste situații având în vedere că, în relația cu autoritățile, noi dăm permanent dovadă de totală deschidere și pentru că ne asigurăm în tot ceea ce facem că ne îmbunătățim constant pentru a ne păstra locul în inima clienților noștri.
 
Încă de la intrarea noastră pe piață, obiectivul nostru cel mai important a fost acela de a oferi clienților noștri cea mai bună experiență de cumpărături. Echipa Lidl România mulțumește milioanelor de clienți care ne trec pragul datorită calității produselor noastre, dar și pentru că știu că sănătatea și siguranța lor sunt prioritare pentru noi. Îi așteptăm în continuare cu produsele pe care le cunosc și le apreciază și garantăm efortul nostru zilnic pentru a le oferi la cel mai bun raport calitate-preț.


Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

1 iunie, zi liberă, punte cu Rusaliile. Programul marilor magazine

29 May 2023 505

Programul magazinelor de 1 mai 2023. Cum vor funcționa supermarketurile de Ziua Muncii?

30 Apr 2023 3334

Programul magazinelor de Paște 2023. Cum vor lucra marii comercianți

12 Apr 2023 1811

UPDATE Incendiu la magazinul Lidl din Eforie Nord, județul Constanța. Intervin mai multe echipaje de pompieri (GALERIE FOTO+VIDEO)

03 Mar 2023 4692

Un nou magazin LIDL va fi construit în municipiul Constanța!

22 Feb 2023 6748

Controale ANPC Mergi în Lidl Constanța sau Năvodari? Află ce zone din magazine s-au închis temporar (GALERIE FOTO +VIDEO)

18 Feb 2023 3613

Controale în magazine Lidl din toată țara! Vizată și Constanța. ANPC a aplicat sancțiuni drastice

18 Feb 2023 2435

Bloc de șase etaje la Mangalia, lângă LIDL. Cine sunt investitorii?

17 Feb 2023 1049

Autorizație de construire, anulată în instanță! Lidl România dorește intrarea în legalitate a unui magazin din Constanța

16 Feb 2023 15608

UPDATE Accident rutier între două mașini, în zona Delfinariu din Constanța! (GALERIE FOTO)

16 Jan 2023 1681

Retrospectiva investițiilor imobiliare, la Constanța. Blocuri turn și supermarketuri noi

05 Jan 2023 2283

Ce program au marile magazine din Constanța de sărbători

20 Dec 2022 3660

Un nou magazin LIDL, în județul Constanța! Unde va fi amplasat

14 Dec 2022 35048

Bradul UNTOLD, cel mai licitat la Festivalul Brazilor de Crăciun! Unde ajung ​banii strânși la licitație

12 Dec 2022 1000

Alertă alimentară! Iaurt Pilos, vândut de LIDL, rechemat de către producător. Iată de ce

22 Nov 2022 2975