Mai multe infracţiuni economice cercetate de Poliţia Română. Zeci de percheziții domiciliare


Poliţiştii specializaţi în investigarea criminalităţii economice din cadrul Poliţiei Române au efectuat, în ultima săptămână, 59 de percheziții, au instituit măsuri asigurătorii în valoare de peste 20.000.000 de lei și au indisponibilizat bunuri în valoare totală de peste 5.000.000 de lei.

În săptămâna 5 - 11 octombrie 2019, sub coordonarea Direcției de Investigare a Criminalității Economice, polițiștii au efectuat 59 de percheziții domiciliare și au pus în aplicare 23 de mandate de aducere, în cadrul dosarelor penale întocmite pe numele unor persoane bănuite de infracțiuni economice.

Faţă de 129 de persoane a fost dispusă efectuarea în continuare a urmăririi penale, iar față de 21 de persoane au fost luate măsuri preventive (13 reţinute, una arestată la domiciliu şi 7 sub control judiciar).

Pentru recuperarea prejudiciului cauzat, au fost aplicate măsuri asigurătorii în valoare totală de 20.487.863,59 de lei, dintre care 3.210.483 de lei în numerar sau în cont bancar și au fost indisponibilizate bunuri în valoare totală de 5.424.562 de lei.

De asemenea, au fost ridicate în vederea confiscării 593.259 de ţigarete, 13 kg. de tutun şi 194 de litri de alcool.

În urma definitivării cercetărilor, polițiștii au formulat propuneri de trimitere în judecată în 39 de dosare penale privind infracțiuni de natură economică.

Sursa foto: Arhiva ZIUA de Constanța 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Un restaurant din Vama Veche a pierdut la Tribunalul Constanța procesul cu primarul și consiliul local din Limanu

28 Mar 2024 461

Patru inspectori de trafic rutier și Popovici Florin Mădălin, viceprimarul comunei Sârbi, județul Bihor, trimiși în judecată de DNA

25 Mar 2024 487

Rechizitoriu pentru cunoscutul bancher Gheţea Radu Graţian! Trimis în judecată, la Constanța, pentru ucidere din culpă! (VIDEO+DOCUMENT)

24 Mar 2024 830

Firma care deține lanțul Profi, la judecată cu Protecția Consumatorilor Constanța

24 Mar 2024 567

Tribunalul Constanța, al 7-lea termen în dosarul lui Liviu Cristian Negoiță, primarul din Cernavodă!

23 Mar 2024 540

Curtea de Apel Constanța, final de proces în presupusul șantaj de la SOCEP! Când se va pronunța instanța definitiv

22 Mar 2024 643

Decizie de ultimă oră în dosarul dintre Carmen Răducu și ITM Constanța. Iată ce au decis magistrații constănțeni

22 Mar 2024 778

Avocat din Baroul Ialomița, trimis în judecată de procurorii DNA

22 Mar 2024 442

Metalica Pro Vest SRL obține un certificat de urbanism de la Primăria Constanța, pentru imobilul de pe strada Zorelelor

21 Mar 2024 760

COMCM SA, amendată de Serviciul Județean Constanța al Arhivelor Naționale Gina Ghiață – „Societatea a fost sanționată în urma unui control!“

21 Mar 2024 814

Începe judecata militarilor de la Baza Aeriană „Mihail Kogălniceanu” suspectați de furt de motorină. Decizia nu este definitivă

21 Mar 2024 593

Societatea care intenționa să construiască lângă Poarta Mare a Cetăţii Tomis, la judecată cu CLM Constanța

18 Mar 2024 1050

Cunoscutul bancher Gheţea Radu Graţian, trimis în judecată, la Constanța, pentru ucidere din culpă! (VIDEO)

18 Mar 2024 1730

„Infracţiuni de corupţie“ Militar din Constanța trimis în judecată pentru cumpărare de influenţă!

17 Mar 2024 973

Herli Sof SRL, firma care administrează Autogara Sud, din Constanța vrea să anuleze în instanță actualizarea programului de transport județean de persoane (DOCUMENT)

17 Mar 2024 677