Mai mulți cetăţeni din Siria, Iran şi Irak, depistaţi ascunşi într-un microbuz pe autostradă

  • Pe autostrada A1, la km 506, judeţul Timiş, a fost observat, abandonat pe banda de urgenţă, un microbuz în interiorul căruia exista suspiciunea că ar fi migranţi.
În data de 08.09.2020, în jurul orei 22.00, la nivelul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Timişoara a fost primită informaţia de la Poliţia Autostrăzi, conform căreia pe autostrada A1, la km 506, judeţul Timiş, a fost observat, abandonat pe banda de urgenţă, un microbuz în interiorul căruia exista suspiciunea că ar fi migranţi.

Astfel, în cel mai scurt timp, la faţa locului s-au deplasat poliţişti de frontieră din cadrul I.T.P.F. Timişoara care au depistat, în interiorul vehiculului, şaisprezece cetăţeni străini. Având în vedere faptul că aceştia nu îşi justificau prezenţa în zonă, au fost conduşi la sediul poliţiei de frontieră pentru cercetări.

Din primele verificări efectuate de către lucrătorii noştri a reieşit faptul că sunt şaisprezece bărbaţi, cu vârste cuprinse între 18 şi 30 ani, cetăţeni din Siria, Iran şi Irak, şi nu posedă documente asupra lor. La cercetări, cei în cauză au declarat că au fost preluaţi de şoferul microbuzului dintr-o localitate de pe raza judeţului Timiş, urmând a fi transportaţi în apropierea graniţei cu Ungaria. Aceştia au mai precizat că urmau să plătească sume cuprinse între 1.500-5.000 de euro, în momentul în care ajungeau în Austria sau Germania. Pe autostradă microbuzul a făcut pană, iar şoferul a abandonat mijlocul de transport, timp în care autovehiculul a fost depistat de către autorităţi.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş, în vederea identificării tuturor persoanelor implicate în activitatea infracţională urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale ce se impun.

Sursa foto: Poliția de Frontieră

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Traficul la frontieră, în ultimele 24 de ore

16 Feb 2024 409

Traficul la frontierele României, în ultimele 24 de ore. Aproape 8.000 cetățeni ucraineni au intrat în țară

28 Jan 2024 503

Fapte ilegale, amenzi usturătoare și intrări interzise! Date oficiale de la Poliția de Frontieră

27 Jan 2024 496

Traficul la frontierele României, în ultimele 24 de ore

25 Jan 2024 459

Peste 260.000 de euro și 20.000 de dolari, descoperiți de polițiștii de frontieră, ascunși într-un autocar turcesc (FOTO)

24 Jan 2024 965

Garda de Coastă Alți 14 cetățeni străini, intrați ilegal în țară, depistați de polițiștii de frontieră, în zona localității Cetate, din județul Constanța

24 Jan 2024 563

Poliția de Frontieră, situație actualizată Detalii despre activitățile poliției de frontieră în ultimele 24 de ore!

24 Jan 2024 500

Poliția de Frontieră Aproximativ 6100 de cetățeni ucraineni au intrat în România în ultimele 24 de ore

23 Jan 2024 496

19 cetățeni străini, intrați ilegal în țară, depistați cu ajutorul dronelor

22 Jan 2024 476

Percheziţii în mai multe judeţe din vestul ţării pentru trafic de migranţi

22 Jan 2024 550

Raport zilnic Detalii despre activitățile poliției de frontieră în ultimele 24 de ore!

21 Jan 2024 504

Poliția de Fontieră Traficul la frontierele României, în ultimele 24 de ore

19 Jan 2024 514

Cifre la punctele de frontieră. Fapte ilegale și amenzi aplicate

18 Jan 2024 502

Poliția de Frontieră Română Aeroport Cluj Napoca - Alte 27 de kg de flori de mină posibil din patrimoniul naţional, descoperite într-un colet cargo (GALERIE FOTO)

17 Jan 2024 616

Poliția de Frontieră Traficul la punctele de frontieră naționale, în ultimele 24 de ore

16 Jan 2024 517