MAI Unde a intervenit Poliția în ultimele 24 de ore

foto: Poliția Sibiu
Menținerea ordinii și liniștii publice, creșterea gradului de siguranță rutieră, precum și acordarea asistenței medicale de urgență reprezintă principalele misiuni desfășurate de angajații Ministerului Afacerilor Interne, în ultimele 24 de ore.

Polițiștii și jandarmii au intervenit pentru gestionarea a 2.424 de situații de ordine publică, în timp ce pompierii au acționat pentru gestionarea a 1.447 de situații, cele mai multe, respectiv 1.210, fiind pentru acordarea asistenței medicale de urgență. De asemenea, pompierii au acționat pentru stingerea a 47 de incendii și au efectuat 9 misiuni pentru descarcerare., transmite MAI prin intermediul unui comunicat oficial. 

La nivelul structurilor de poliție au fost semnalate 840 de posibile infracțiuni, 20,7% dintre acestea fiind din oficiu. În baza probatoriilor administrate de polițiști în cauze penale aflate în lucru, în cursul zilei de ieri, s-au dispus măsuri preventive pentru 96 de persoane.

Polițiștii și jandarmii au prins în flagrant 131 de autori de infracțiuni care au savârșit 137 de fapte penale și au depistat 18 persoane urmărite național sau internațional, față de care au fost dispuse măsurile legale.

Potrivit MAI, CA urmare a încălcării legislației rutiere, au fost retrase 240 de certificate de înmatriculare și au fost reținute 586 de permise de conducere.

Polițiștii și jandarmii au constatat 7.620 de contravenții pentru care au fost aplicate amenzi în valoare de peste 2,8 milioane de lei.

Pompierii militari au salvat 31 de persoane în urma intervențiilor desfășurate în ultimele 24 de ore. La rândul lor, piloții Inspectoratului General de Aviație au executat 5 misiuni aero-medicale, salvând 3 persoane aflate în situații de urgență.

De asemenea, polițiștii au salvat o persoană, rătăcită în medii ostile vieții.


În ultimele 24 de ore, niciun cetățean ucrainean nu a depus cerere de azil, în țara noastră. De la începerea conflictului din Ucraina, 4.398 de cetățeni ucraineni au solicitat azil în România. Ei beneficiază de toate drepturile prevăzute de legislația națională.

De asemenea, din data de 18.03.2022 și până în prezent au fost emise 109.320 de permise de ședere pentru beneficiarii protecției temporare, 302 fiind acordate în ultimele 24 de ore.,mai punctează sursa citată. 

La acest moment, gradul de ocupare al centrelor de cazare ale Inspectoratului General pentru Imigrări este de 32,5%.

Frontiera de stat a fost tranzitată de 67.460 de persoane cu 20.410 mijloace de transport, dintre care 6.985 de cetățeni ucraineni.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Controale ale polițiștilor în municipiul Constanța. Amenzi de 35.000 de lei

19 Apr 2024 256

În Portul Mangalia Două drone de tip avion au intrat în dotarea Poliției de Frontieră (Galerie FOTO)

17 Apr 2024 550

​LIVE TEXT. Eveniment important la Mangalia Două drone de tip avion, cu decolare verticală, intră azi în dotarea Poliţiei de Frontieră (GALERIE FOTO+VIDEO)

17 Apr 2024 1286

Exercițiu de evacuare în caz de incendiu la sediul Direcției Generale a Poliției Locale Constanța.

17 Apr 2024 385

Persoane verificate de polițiștii de imigrări din Constanța!

15 Apr 2024 305

Rezultate ale acțiunii BLOCADA, în ultimele 24 de ore

14 Apr 2024 659

Intervențiile polițiștilor în ultimele 24 de ore. Constatări

14 Apr 2024 486

Acțiuni de amploare efectuate de polițiștii de la transporturi! Au fost aplicate mai multe amenzi

14 Apr 2024 387

Cadouri „otrăvite“ pentru mai mulți bătrâni din Constanța! A intervenit Direcția Operațiuni Speciale din Poliția Română

14 Apr 2024 758

Știri Constanța Ce a descoperit Poliția pe malul Lacului Istria? S-a lăsat cu dosare penale

13 Apr 2024 708

Administrația Chițac bagă peste 1,4 milioane de euro în noul sediu al Poliției Locale Constanța

13 Apr 2024 777

Sancțiuni drastice pentru încălcările legate de gestionarea deșeurilor în Constanța (FOTO)

12 Apr 2024 445

Persoană depistată de polițiștii locali în timp ce comercializa substanțe interzise în municipiul Constanța

11 Apr 2024 404

Poliția RomânăBrigada de Combatere a Criminalității Organizate Craiova-Trafic de minori

10 Apr 2024 270

Intervențiile polițiștilor, în ultimele 24 de ore

09 Apr 2024 360