Maia Sandu a promulgat legea care interzice difuzarea emisiunilor de ştiri rusești în Republica Moldova

Președintele Republicii Moldova, foto: Facebook/ Maia SanduPreşedinta Republicii Moldova a promulgat duminică legea ''securităţii informaţionale'', prin care va fi interzisă difuzarea emisiunilor de ştiri şi analize politice din Rusia inclusiv după expirarea stării de urgenţă instituite în urma agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei, relatează mass-media de peste Prut.


Actul normativ prevede interzicerea ştirilor şi emisiunilor analitice din ţările care nu au ratificat Convenţia privind Televiziunea Transfrontalieră.




Anunțul şefei Consiliului Audiovizualului din Republica Moldova, Liliana Viţu

Potrivit şefei Consiliului Audiovizualului din Republica Moldova, Liliana Viţu, ''săptămâna viitoare legea ar urma să intre în vigoare, iar propaganda va fi sancţionată mult mai dur. Astfel, instituţiile media care dezinformează vor fi sancţionate gradual, de la aplicarea amenzilor până la retragerea dreptului de a difuza publicitate'', scrie portalul IPN.

Aceste ştiri şi emisiuni sunt în prezent interzise în urma instituirii stării de urgenţă, dar noul act normativ va permite menţinerea interdicţiei şi după expirarea acesteia.


Ce prevede Legea securităţii informaţionale



Legea securităţii informaţionale, descrisă de opoziţia din Republica Moldova drept o ''instituire a cenzurii'', prevede că 50% din conţinuturile difuzate la posturile TV trebuie să provină din statele UE, SUA şi din cele care au ratificat Convenţia privind Televiziunea Transfrontalieră



Sursa: Agerpres 

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Guvernul RomânieiProgramul premierului Marcel Ciolacu - 05 martie 2024

05 Mar 2024 336

Ministrul de externe al Republicii Moldova şi-a anunţat demisia

24 Jan 2024 610

Maia Sandu susține că Rusia a intensificat acțiunile de destabilizare a Republicii Moldova

13 Jan 2024 610

Preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a anunţat că va candida pentru un nou mandat

24 Dec 2023 700

Maia Sandu, mesaj de la Chișinău, de Ziua României „România este iubită aici. Ne leagă trecutul, dar și mai mult ne leagă viitorul'”

01 Dec 2023 818

Maia Sandu „Zi importantă pentru viitorul Moldovei! Obiectivul nostru este ca Moldova să fie gata să adere la UE până în 2030“

08 Nov 2023 696

Maia Sandu, apel către toate guvernele Uniunii Europene să sprijine deschiderea negocierilor de aderare cu Republica Moldova

04 Nov 2023 773

Mariana Gâju, primarul comunei Cumpăna, alături de președintele Republicii Moldova, Maia Sandu

23 Oct 2023 1306

Președintele Senatului, Nicolae Ciucă s-a întâlnit cu președintele Republici Moldova, maia Sandu

06 Sep 2023 820

Marcel Ciolacu, la summitul „Inițiativei celor Trei Mări“. Discuții cu Maia Sandu

06 Sep 2023 700

Premierul Marcel Ciolacu se întâlnește cu Maia Sandu, în contextul Summit-ului Inițiativei celor Trei Mări și a Forumului de Afaceri

05 Sep 2023 873

Ziua Independenței Republicii Moldova „În ochii lor, Moldova e bogată - clădită pe truda lor, moștenire transmisă copiilor“

27 Aug 2023 903

Maia Sandu, mesaj de Ziua Independenței Ucrainei. Ce a transmis șeful statului (VIDEO)

24 Aug 2023 876

Reacția Maiei Sandu după atacul armat de pe Aeroport

30 Jun 2023 1285

Ministrul Angel Tîlvăr „Ca ministru al apărării naționale am fost și voi fi mereu un promotor al dialogului direct și permanent cu autoritățile Republici Moldova”

03 May 2023 926