Mamaia Administratori, sancționați pentru nerespectarea programului de lucru


 
  • Sancțiuni aplicate pentru nerespectarea programului de lucru.
 
La data de 22 august a.c., polițiștii stațiunii Mamaia s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că două societăți comerciale din stațiune desfășoară acte de comerț, fără a respecta programul de funcționare prevăzut de lege.

Administratorii societăților comerciale au fost sancționați contravențional cu amendă în valoare de 10.000, respectiv 5.000 de lei, potrivit Legii 55/2020. Întrucât, după aproximativ 40 de minute, polițiștii au constatat aceeași abatere la una dintre cele două societăți comerciale, administratorul acesteia a fost sancționat cu amendă în valoare de 10.000 de lei.
 
În această dimineață, în jurul orei 03.00, polițiști din cadrul Poliției orașului Năvodari s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că, în incinta unui club din stațiune, se desfășoară acte de comerț fără respectarea programului de funcționare prevăzut de lege. Administratorul societății comerciale a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 10.000 de lei, potrivit Legii 55/2020.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Acțiuni ale polițiștilor în Constanța și Stațiunea Mamaia. Au fost aplicate mai multe amenzi

24 Apr 2024 469

Amplă acțiune de control pe liniile CT BUS, în Constanța. Au fost aplicate amenzi (FOTO)

20 Mar 2024 911

Razie a polițiștilor în municipiul Constanța. A „curs” cu amenzi

17 Mar 2024 777

Știri Constanța Amenzi pentru societăți ce efectuează lucrări pe bulevardele Aurel Vlaicu și Tomis

29 Feb 2024 576

Două societăți care fac lucrări pe bulevardele Aurel Vlaicu și Mamaia din Constanța, sancționate de polițiști (GALERIE FOTO+VIDEO)

28 Feb 2024 752

Știri Constanța Menținerea liniștii publice în Ovidiu. Polițiștii aplică amenzi de peste 2.400 de lei!

22 Jan 2024 904

IPJ Constanța, despre lipsa aparatelor de măsurare a vitezei și un plan de amenzi care ar exista la nivelul Poliției (VIDEO)

07 Nov 2023 1237

Comandament Sezon Estival 2023 Controale aspre în industria alimentară! Sute de unități sancționate în zonele turistice de top

05 Sep 2023 670

Zeci de amenzi aplicate de polițiștii din Constanța. Iată de ce

30 Aug 2023 879

Polițiștii, la datorie! Ce au constatat în urma acțiunilor

14 Aug 2023 719

Primăria Constanța Șoferii care-și parchează ilegal mașinile, sancționați în masă de polițiștii locali

07 Aug 2023 1637

Amenzi de sute de mii de lei aplicate de inspectorii sanitar-veterinari pe litoral. Ce nereguli au fost constatate (GALERIE FOTO)

31 Jul 2023 860

Acțiune de control în Stațiunea Mamaia! Zeci de șoferi, trași pe dreapta de polițiști. Au fost aplicate amenzi (GALERIE FOTO)

29 Jul 2023 848

Garda de Mediu Constanța a amendat firma care realizează lucrări pe bulevardul Alexandru Lăpușneanu

20 Jul 2023 4072

Operatori economici din Satul de Vacanță, sancționați de OPC. Ce nereguli au fost constatate (GALERIE FOTO)

15 Jul 2023 1055