Mamaia SA, convocată în adunare generală! Pe ordinea de zi, numirea administratorilor provizorii

  • Ședința va avea loc în data de 13 martie 2023, în perioada în care expiră mandatele administratorilor provizorii
 
Consiliul de Administraţie al Mamaia SA  convoacă Adunarea Generală Ordinară a Acţionarilor la data de 13.03.2023, ora 12.00, iar, în caz de neîntrunire a cvorumului, se stabileşte a doua şedinţă în data de 14.03.2023, ora 12.00, la sediul societății, din localitatea Constanţa, Vila 26, jud. Constanţa. Convocarea a fost afișată în Monitorul Oficial al României, la data de 9 februarie 2023.
 
 Ordinea de zi este următoarea:
 
1.Numirea membrilor provizorii ai Consiliului de Administraţie al Societăţii Mamaia - S.A., consecinţă a expirării mandatului membrilor provizorii ai Consiliului de Administraţie, până la finalizarea procedurii de selecţie şi numire a unor administratori în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 109/2011, cu modificările şi completările ulterioare.
2.Stabilirea şi aprobarea duratei mandatului administratorilor provizorii, în conformitate cu prevederile Legii nr. 31/1990, cu modificările şi completările ulterioare, cât şi în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 109/2011, cu modificările şi completările ulterioare.
3.Stabilirea şi aprobarea indemnizaţiei lunare fixe de care administratorii provizorii urmează să beneficieze.
4.Împuternicirea persoanei ce urmează să semneze în numele societăţii contractul de mandat cu administratorii provizorii numiţi.
5.Aprobarea situaţiilor financiare anuale aferente anului 2022.
6.Aprobarea raportului auditorului extern privind situaţiile financiare aferente anului 2022.
7.Aprobarea Raportului Administratorilor pentru exerciţiul financiar 2022.
8.Aprobarea descărcării de gestiune a administratorilor pentru exerciţiul financiar 2022.
9.Împuternicirea directorului general al Societăţii MAMAIA - S.A. în vederea semnării documentelor necesare privind înregistrarea şi publicarea Hotărârii Adunării Generale a Acţionarilor.
 
Mamaia SA, în pierdere de trei ani consecutiv

 
Fondată în anul 1991, Mamaia SA este o societate pe acțiuni cu sediul social în localitatea Constanța, Vila 26 din Mamaia. Acționarii sunt Statul Român prin Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri 96,567%, Acționari tip listă persoane fizice (5 acționari) 3,384%, Gheorghiu Constantin și Dumitrescu Ioan - acționari persoane fizice dețin 0,047%. Entitatea se ocupă de facilitare de cazare pentru vacanțe, conform codului CAEN înregistrat.
 

Consiliul de administrație al societății Mamaia SA are conducerea format din: Mihaela Andrei – președinte, consilier local membru PNL, Seredenciuc Viorel, Carmen Ursu care deține și funcția de director, secretar Filipescu Iuliana și Bucur Gabriela-Liliana, iar auditorul financiar este Ioanei Dobrița, care are mandat până în mai 2023. 
Mandatele administratorilor expiră pe 15 martie 2023, iar al directorului Carmen Ursu pe 24 martie a.c. Societatea mai deține în proprietatea Vila 26 Mamaia (titlu de proprietate 2002) și Vila Mamaia, zona Castel dobândită prin contract de vânzare cumpărare 1691/29.09.2004, unde declară că desfășoară alte activități sportive, etc. 
 
Ultimii trei ani, din punct de vedere financiar, a fost unul negative pentru societate. În anul 2019, cu 6 salariați și o cifră de afaceri de 251.186 lei, pierderea a fost de 514.926 lei. În anul 2020, pierderea a fost de 32.219 lei, la același număr de salariați și cu o cifră de afaceri de 125.495 lei. În anul 2021, pierderea a fost de 346.568 lei, la cinci salariați și o cifră de afaceri de 272.275 lei.
 
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menționează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare și protecția datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 

Citește și:
AGA votează în luna octombrie declanşarea procedurii de selecţie a membrilor Consiliului de Administraţie al societăţii Mamaia SA
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Decizii AGA Asociatul minoritar, municipiul Constanța a încasat în ultimii ani dividende de aproape 2 milioane de lei de la Telegondola-Mamaia SRL

22 Apr 2024 338

Imobiliare Constanța Prodexpert Logistics SA ridică mai multe imobile în zona On Plonge Jr. din Mamaia

21 Apr 2024 535

Fotoreportaj Constanța Cum arată plajele din Mamaia și Eforie? Imagini din dronă (FOTO+VIDEO)

21 Apr 2024 595

Compania Mamaia SA și directorul general, Ursu Carmen, trimiși în judecată de procurorii din Constanța!

18 Apr 2024 892

Firme Constanța Acționarii Mamaia SA, convocați în Adunare Generală Ordinară. Pe ordinea de zi, inclusă și propunerea de repartizare a profitului net înregistrat în 2023

18 Apr 2024 344

LIVE TEXT - Constanța Se lansează OMD Mamaia Nord Năvodari! Cum se pregătesc pentru sezonul estival 2024? (GALERIE FOTO)

17 Apr 2024 817

Firme Constanța AGOA acționarilor Dacia 2001 SA! Ordinea de zi completă

16 Apr 2024 467

Administrația Chițac încearcă să recupereze în instanță terenul vilei unde a stat Radu Mazăre! Ce s-a întâmplat la Tribunalul Constanța

09 Apr 2024 638

Urmările Dosarului Retrocedărilor Mii de metri pătrați în Mamaia, disputați de Primăria Constanța și Habitat și Ambient SA! S-a stabilit data verdictului

06 Apr 2024 660

LIVE VIDEO Convinși de vremea frumoasă, constănțenii și turiștii au ales ca loc de relaxare plaja din Constanța (GALERIE FOTO+VIDEO)

01 Apr 2024 594

Firme Constanța Decizii ale Adunării Generale a Acţionarilor Mamaia SA!

28 Mar 2024 534

Firme din Constanța Revocări, numiri și prelungiri de mandate ale administratorilor societății Telegondola Mamaia SRL!

21 Mar 2024 670

APM Constanța Ce demersuri trebuie să facă Cristian Panait să ridice două blocuri de 12 etaje în Mamaia?

20 Mar 2024 603

Investiții Constanța Constantin Bucur, acționarul majoritar de la FC Gloria Buzău SA, investește în Mamaia. Firma sa, BC Cogen Management SRL, va amenaja o plajă

20 Mar 2024 1394

Uzina Mecanică Râmnicu Vâlcea SA deschide punct de lucru în stațiunea Mamaia, județul Constanța

20 Mar 2024 474