Mamaia va fi ca în anii '70-'80. Liziere de salcâmi la marginea plajelor. Cine spune asta și de când începe plantarea (galerie foto)

  • Este oficial: plantăm prima barieră verde pe litoralul nostru! Mulți încă își amintesc că în anii '70 și '80 exista o lizieră la marginea plajelor din Mamaia, scrie pe pagina de Facebook Bogdan Bola directorul Administrației Bazinale de Apă Dobrogea - Litoral si consilier județean al Partidului Național Liberal în cadrul Consiliului Județean Constanța.
 
„Acestea aveau atât un rol peisagistic dar și de protecție împotriva vânturilor puternice care măturau plajele noastre, transportând nisipul în toată stațiunea.
 
Aceste perdele forestiere au dispărut, treptat, în totalitate, lăsând litoralul nostru parcă un pic mai trist. Poate și de aceea, atunci când s-a ivit ocazia, la începutul mandatului meu ca director al #ABADL, să îmbunătățim viziunea proiectului de stopare a eroziunii costiere, am propus această măsură "verde".
 
Încă din luna aprilie a acestui an am organizat, în cadrul managementului #ABADL și a proiectului de protecție costieră din zona Mamaia - Năvodari, întâlniri pentru a analiza modalitățile de reducere a eroziunii eoliene, astfel încât noul profil de plajă, rezultat în urma înnisipării, să fie cât mai stabil”.
 
După care Bola continuă:

„Acest aspect a fost generat de observațiile colegilor mei, înregistrate de-a lungul întregului litoral, unde pierderile de sedimente prin eroziune eoliană, conduc la lucrări importante de combatare sau de readucere în spațiul plajei a unor volume importante de nisip din zonele publice învecinate.
 
Astfel, pentru reducerea cheltuielilor de întreținere pentru conservarea profilului plajei nou create, am solicitat antreprenorului la începutul lunii mai 2020, să analizeze posibilitatea combaterii eroziunii eoliene prin implementarea unor măsuri „verzi” cu rolul de a îmbunătăți și cadrul natural, dincolo de efectele scontate ale stopării transportului sedimentar către zona continentală. Antreprenorul a prezentat în cursul lunii iulie 2020, după consultarea cu institute de specialitate din țară precum și cu divizia de mediu internă a Boskalis, un studiu sintetic privind tema combaterii eroziunii eoliene, fiind de acord cu plantarea unei perdele de vegetație (lizieră) la limita de vest a plajei.
 
Perioada de plantare este prevazută în lunile de primăvară ale anului următor (martie – mai) după finalizarea lucrărilor de înnsipare aprobate prin proiect”.
 
Astfel, optimizând proiectul existent de stopare a eroziunii, vom planta peste 650 de puieți pe o lungime de aproximativ patru km. Speciile propuse spre plantare la limita plajei, care au cele mai mari șanse să "prindă" în nisip, sunt sălcioara (Eleagnus angustifolia), cătina albă și cătina roșie. Pe lângă contrastul vizual plăcut (acestea vor fi aranjate pe trei rânduri), considerăm că alternarea de arbuști cu înălțimi diferite va crea cea mai bună barieră împotriva eroziunii eoliene.


Am avut grijă ca această perdea forestieră, prima măsură de acest gen luată după Revoluție, să fie implementată prin fonduri europene, fără să modifice în niciun fel costul total al proiectului și nici timpul de execuție. După plantare însă, va depinde doar de noi cum vom avea grijă de ea - #ABADL de întreținerea ei curentă și de cetățeni cum o vor ocroti și o vor respecta. Dacă va fi un succes, nu ne vom opri aici, existând pe viitor poaibilitatea de a face aceleași perdele forestiere și în alte părți ale litoralului nostru.

Iată că, prin intervenții verzi, simple, indicate de natura însăși, necostisitoare, punem în aplicare un sistem natural de combatere a piederilor importante de nisip din spațiul plajei. Plantând specii autohtone, pe o bandă de 10 metri de la limita de vest a plajelor, vom fixa și stabiliza zona dunelor de nisip, iar când această barieră verde va ajunge la maturitate va crea tot fondul necesar stopării transportului eolian a nisipului către zona continentală.
 
Sursa text și foto: Facbook/Bola Bogdan

 
 

 
 

 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Gâgă

22 Nov, 2020 19:32

Tristetea ca tristetea, dar cum va fi plantata liziera? Printre constructiile de la aceeasi margine a plajei ma refer....sau respectivele constructii vor fi inconjurate de liziera devenind astfel ..una cu liziera ca sa nu mai sara in ochi?

Articole asemanatoare

Acțiune de plantare de copaci la Cumpăna. Ce mesaj a transmis primarul Mariana Gâju (VIDEO)

15 Apr 2024 371

Constanța Salcâmi plantați în fața unui bloc de pe bulevardul 1 Decembrie 1918, distruși (GALERIE FOTO+VIDEO)

04 Feb 2024 888

Au înnebunit salcâmii la Tuzla. Au înflorit în toiul verii

30 Jun 2021 6941

Incendiu în pădurea de salcâmi din Valu lui Traian, județul Constanța

11 Aug 2019 4497

Revista presei locale

24 May 2019 1629

Rivalitate între doi proprietari de terenuri din Constanţa, din cauza unor salcâmi. Cazul a ajuns în instanţă

17 May 2019 1967

Bărbaţi, cercetaţi după ce au fost prinşi transportând arbori fără documente

04 Mar 2019 1659

Salcâmi luaţi de pe domeniul Ocolului Silvic Băneasa. Poliţiştii constănţeni au întocmit dosar penal

06 Feb 2019 1547

Iubim pământul, iubim natura, iubim viaţa Zeci de persoane au participat la acţiunea Primăriei Cumpăna de plantare a 10.000 de puieţi (galerie foto)

23 Apr 2018 2443

“Plantăm, protejăm, iubim natura”Primaria comunei Cumpăna, acţiune de plantare a 10.000 de puieţi salcâmi

20 Apr 2018 2125

Alertă la ISU Dobrogea! Incendii în tot judeţul

13 Jul 2016 2145

UPDATE3. Arde pădurea de salcâmi de la Peștera

11 Jul 2016 3157

Incendiu forestier în apropiere de localitatea Seimenii Mari

08 Jul 2016 2660

Iată subiectele de la prima probă a Evaluării Naţionale (document)

27 Jun 2016 3193

În Constanța au înflorit salcâmii. Pe strada Lalelelor

09 May 2016 2340