Mănăstirea Dervent, gazda Conferinței Științifice Internaționale „Istorie, geopolitică și spiritualitate românească la Marea Neagră”


 
  • Conferință Științifică Internațională la mănăstirea Dervent.
 
În perioada 12-14 august, mănăstirea Dervent va fi gazda Conferinței Științifice Internaționale „Istorie, geopolitică și spiritualitate românească la Marea Neagră”. Evenimentul este organizat de către Asociația „Casa Mării Negre / Black Sea House” în colaborare cu Sfânta Mănăstirea Dervent, Asociația „Inițiativa pentru Cultură Democratică Europeană” – Filialele București și Constanța, Asociația Naţională Cultul Eroilor „Regina Maria” – Filiala Constanța.
        
Vor lua cuvântul părintele Arhimandrit Andrei Tudor, starețul mănăstirii Dervent, Lector univ. Dr. Dorin Popescu, prof. univ. dr. Stoica Lascu, cercetător științific Lavinia Dumitrașcu, Muzeul de Istorie și Arheologie Constanța, cercetătorii Valentin Constantinov și Diana Ețco, Institutul de Istorie al Ministerului Educaţiei, Culturii şi Cercetării din Chișinău și alții.Conferința se va desfășura pe secțiunile: „Geopolitică și geopolitici la Pontul Euxin”, „Destine frânte pentru Ţară în vatra istorică românească”, „Istorie și spiritualitate – Epoca Modernă” și „Istorie și spiritualitate – Epoca Contemporană”, după următorul program:
 
Vineri, 13 august 2021 (format hibrid)
Sesiunea de dimineață – orele 11.00-14.30
Moderatori – PC Părinte arhimandrit Andrei Tudor, lect. univ. dr. Dorin Popescu
 
Secțiunea „Geopolitică și geopolitici la Pontul Euxin”


 Valentin Constantinov, cercetător științific dr. hab. (Institutul de Istorie al Ministerului Educaţiei, Culturii şi Cercetării, Chișinău)
Marea Neagră în primele decenii ale secolului al XVII-lea. Concept geopolitic și confruntări politico-militare
 

 Diana Ețco, cercetător ştiinţific dr. (Institutul de Istorie al Ministerului Educaţiei, Culturii şi Cercetării, Chișinău)      
Proiecte geostrategice ale Marilor Puteri în Nordul Mării Negre. Implicări și consecințe – secolul al XVIII-lea (deceniile 7 și 8)
 

Stoica Lascu, prof. univ. dr. (Academia Oamenilor de Ştiinţă din România)
N. Iorga – primul geopolitician român. Cu prilejul a 150 de ani de la nascerea Titanului Istoriografiei şi Cvltvrii Române
           
Cristian Sandache, conf. univ. dr. (Facultatea de Istorie, Filosofie şi Teologie a Universităţii „Dunărea de Jos” din Galați)
Vladimir Putin și obsesia reconstituirii Imperiului. Pentru o nouă paradigmă rusă în poziționarea internațională (on-line)
 
 Marin Gherman, doctor în Ştiințe Politice (directorul Institutului de Studii Politice și Capital Social / Cernăuți, președinte-fondator al Centrului Media BucPress / Cernăuți)
Geopolitica Marii Negre: între hibridizare și ghetoizare informațională (on-line)
 
Dorin Popescu, doctor în Filologie (președintele Asociației „Casa Mării Negre / Black Sea House” din Constanța, fost diplomat)
Ciocniri și catastrofe geopolitice la Pontul Euxin. Evadarea din „furtuna perfectă"
 
Alexandru Marian Crenganiș, expert (Asociația „Casa Mării Negre / Black Sea House” din Constanța)
Evoluții și predicții privind „conflictele înghețate” din zona extinsă a Mării Negre
 
Denisa Albu,doctorand (Facultatea de Științe Politice a Universității din București)
Rolul Uniunii Europene în securitatea Mării Negre
 
Dorin Melnic, expert (Asociația „Casa Mării Negre / Black Sea House” din Constanța)
Regiunea extinsă a Mării Negre, un cadru geopolitic actualizat
 
Secțiunea „Destine frânte pentru Ţară în vatra istorică românească”
Radu Carp, prof. univ. dr. (Facultatea de Ştiinţe Politice a Universităţii din București, președintele Filialei București a Asociației „Inițiativa pentru Cultură Democratică Europeană” / ICDE)O biografie dintr-un secol al încercărilor: Ilie Popescu-Mohora (on-line)
 
Emil Țârcomnicu, cercetător ştiinţific (Institutul de Etnografie şi Folclor „Constantin Brăiloiu” din București)       
Aşezarea macedoromânilor în Dobrogea de Sud – prima etapă (1925-1930) (on-line)
 
Ion Negrei, cercetător ştiinţific dr. (Institutul de Istorie al Ministerului Educaţiei, Culturii şi Cercetării, Chișinău, vicepreședinte al Asociației Istoricilor din Republica Moldova)
Represiunea religioasă din Basarabia în anii 1940-1941. Un destin de martir — părintele Gheorghe Tudorache
 
Anatol Petrencu, prof. univ. dr. hab. (Facultatea de Istorie şi Filosofie a Universităţii de Stat din Moldova, director al Institutului de Istorie Socială „ProMemoria” din Chișinău)
Deportarea din sudul Basarabiei (iunie 1941): 80 de ani de la marea tragedie
 
Remus Macovei, col. (rez.) (președintele Filialei Constanța a Asociației Naţionale Cultul Eroilor „Regina Maria”)           
Sublocotenentul Vasile Mărculescu. Studiu de caz
 
Sesiunea de după amiază– orele 14.30-19.00
Moderatori: prof. univ. dr. Stoica Lascu, conf. univ. dr. Marian Zidaru
 
Secțiunea „Istorie și spiritualitate – Epoca Modernă”


Igor Chiosa, cercetător științific dr. (Institutul de Istorie al Ministerului Educaţiei, Culturii şi Cercetării, Chișinău)
            Poliția politică în Basarabia ca mijloc de dominare al Imperiului Rus
 
Vlad Mischevca, cercetător științific dr. (Institutul de Istorie al Ministerului Educaţiei, Culturii şi Cercetării, Chișinău)
            Periodizarea Războiului Ruso–Turc din 1806-1812
 
Diana Ețco, cercetător științific (Institutul de Istorie al Ministerului Educaţiei, Culturii şi Cercetării, Chișinău)
            Societăți secrete în Basarabia secolului al XIX-lea. Conexiuni antițariste externe şi interne
 
Viorel Bolduma, lect. univ. dr. (Facultatea de Istorie a Universităţii Pedagogice de Stat „Ion Creangă” din Chișinău)
            Tentative de migrație a țăranilor din județul Bender în Extremul Orient în anii 1894-1896
 
Lavinia Dumitrașcu, cercetător ştiinţific dr. (Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța)
            Basarabia sfârșitului de secol XIX în paginile „Gazetei de Transilvania”: „Frați despre frați"
 
Florin Stan, consilier relaţii I (Unitatea Arhive Diplomatice a Ministerului Afacerilor Externe al României)            Aspecte ale activității Consulatului României la Cernăuți (1892-1915

Secțiunea „Istorie și spiritualitate – Epoca Contemporană”
Ion Șișcanu, cercetător ştiinţific, prof. univ. dr. hab. (Institutul de Istorie al Ministerului Educaţiei, Culturii şi Cercetării, Chișinău)
            Gurile Dunării în strategia Uniunii Sovietice (1918-1940)
 
Serghei Hakman, conf. univ. dr. (director-adjunct al Centrului Regional Cernăuți pentru formare continuă și perfecționare a calificării funcționarilor publici, vice-președinte al Fondului de Caritate „Resurse și Inițiative Publice” din Cernăuți)           

           Relațiile româno-sovietice în contextul procesului de formare a unui sistem colectiv de securitate europeană în perioada interbelică
 
Valentin Ciorbea, prof. univ. dr. (Universitatea „Ovidius” din Constanța)
            Subiect rezervat
 
George Lascu, jurist, doctorand (Şcoala Doctorală de Ştiinţe Umaniste. Domeniul Istorie, Universitatea „Ovidius” din Constanţa) 
Profesorul şi diplomatul Vespasian V. Pella (1897-1952) şi regimul juridic la Gurile Dunării
 
Marian Zidaru, conf. univ. dr. (Asociația „Casa Mării Negre / Black Sea House”din Constanța; coordonator al Proiectului)
            Aspecte ale colaborării dintre SOE şi NKVD în Balcani și România (1944)
 
Cristina Gîlă, profesor (Colegiul Național Pedagogic ,,Constantin Brătescu” din Constanța), doctorand (Şcoala Doctorală de Ştiinţe Umaniste. Domeniul Istorie, Universitatea „Ovidius” din Constanţa) 
Continuitate și valori adăugate în educația la nivel european

Sursă foto: Arhiepiscopia Tomisului

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Constanța Programul IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, în perioada 19-21 aprilie

18 Apr 2024 419

Profesorul univ. dr. habil. Andrzej Pastwa, Doctor Honoris Causa al Universității Ovidius Constanța (GALERIE FOTO)

12 Apr 2024 702

Arhiepiscopia Tomisului câștigă definitiv procesul pentru terenul de la Catedrala Eroilor! Consiliul Local pierde la Curtea de Apel (MINUTA)

11 Apr 2024 1985

A fost solicitat acord de mediu de la APM Constanța Arhiepiscopia Tomisului va reabilita Palatul Arhiepiscopal și Catedrala Sfinții Apostoli Petru și Pavel

05 Apr 2024 644

Sondaje de opinie 60% dintre participanții la sondaj nu sunt de acord ca Primăria și Consiliul Local Constanța să mai acorde cu titlu gratuit terenuri bisericilor din municipiu

31 Mar 2024 620

Misiunile pentru weekend ale jandarmilor în municipiul Constanța

29 Mar 2024 570

Constanța ​Fragmente din moaștele a doi sfinți tămăduitori, la biserica „Buna Vestire” din Năvodari

29 Mar 2024 882

Sondaje de opinie Administrația Chițac continuă „ctitoriile” lui Mazăre. Teren gratuit pentru biserica din Faleză Nord! Sunteți de acord cu propunerea primarului?

24 Mar 2024 921

Primarul Constanței, la judecată cu Arhiepiscopia Tomisului, pentru desființarea lucrărilor de la o capelă din oraș. Clericii fac demersuri pentru intrarea în legalitate

21 Mar 2024 1512

Curtea de Apel, decizie definitivă legată de procesul pentru Catedrala Eroilor, din Constanța (MINUTA)

12 Mar 2024 828

Programul liturgic al ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, în perioada 6-9 martie 2024

05 Mar 2024 600

Arhiepiscopia Tomisului a recuperat controlul asupra paginii de Facebook a Radio Dobrogea

02 Mar 2024 731

Clarificare referitoare la comunicarea mediatică a Patriarhiei Române cu privire la sancțiunea cu dojană sinodală scrisă a Arhiepiscopului Tomisului

01 Mar 2024 599

Consiliul Local Constanța, recurs contra Arhipiscopiei Tomisului pentru terenul de la Catedrala Eroilor! Dosarul, amânat

29 Feb 2024 564

Unde slujește ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, în perioada 1-5 martie 2024

29 Feb 2024 976