MApN urmează să amenajeze un cimitir militar la Constanța. Unde se află, ce suprafață are și ce traseu a avut terenul


În municipiul Constanța, în zona Metro 2, urmează să fie amenajat un cimitir militar, după ce terenul pe care se va construi a fost înscris în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public a statului, administrat de MApN, fiind inițial înscris în Municipiul Constanța. Decizia a fost luată în ședința de guvern de miercuri. Povestea a început din 2019, când la finele verii, MApN a transmis o notă către municipalitate prin care a motivat cererea înființării unui cimitir militar în orașul de la malul mării.

În ultima ședință de Guvern, din data de 2 aprilie 2020, a fost aprobată hotărârea privind înscrierea unui imobil situat în municipiul Constanța, judeţul Constanța, în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, darea acestuia în administrarea Ministerului Apărării Naţionale şi modificarea anexei nr. 4 la Hotărârea Guvernului nr. 1705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului.

Imobilul prevăzut se utilizează de Ministerul Apărării Naţionale pentru înființarea unui cimitir militar. Predarea-preluarea imobilului se face pe bază de protocol încheiat între Ministerul Apărării Naţionale şi Municipiul Constanța, judeţul Constanța, prin structurile specializate din subordine, în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.
Ministerul Apărării Naţionale îşi va actualiza în mod corespunzător datele din evidenţa cantitativ-valorică şi de cadastru şi, împreună cu Ministerul Finanţelor Publice, va opera modificările corespunzătoare în anexa nr. 4 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, cu modificările şi completările ulterioare.

Amintim că pe 9 septembrie 2019, în şedinţa de Guvern de la data menționată, a fost luată în discuţie Nota privind transmiterea unei cereri către Consiliul Local al Municipiului Constanţa, judeţul Constanţa, în scopul adoptării unor hotărâri ce au ca obiect transmiterea unor imobile, din domeniul public al municipiului Constanţa în domeniul public al statului, în vederea dării în administrare Ministerului Apărării Naţionale, astfel:

- terenul situat în intravilanul municipiului Constanţa, zona Metro 2, judeţul Constanţa, înscris în cartea funciară a municipiului Constanţa nr. 249783, nr. cadastral 249783, pentru înfiinţarea unui cimitir militar;

Nota este fundamentată având la bază necesitatea şi oportunitatea iniţierii procedurilor privind transmiterea solicitării către Consiliul Local al Municipiului Constanţa în vederea adoptării unor hotărâri care să aprobe transmiterea unor imobile, din domeniul public al municipiului Constanţa în domeniul public al statului, în vederea dării în administrare Ministerului Apărării Naţionale și justificarea declarării acestora ca bunuri de interes public naţional, astfel:
- terenul situat în intravilanul municipiului Constanţa, zona Metro 2, judeţul Constanţa, înscris în cartea funciară a municipiului Constanţa nr. 249783, nr. Cadastral 249783, pentru înfiinţarea unui cimitir militar;

Totodată, în proiectul de act normativ se mai arată că „în municipiul Constanţa, una din garnizoanele reprezentative ale Ministerului Apărării Naţionale, funcţionează structuri de nivel mari unităţi, unităţi şi formaţiuni militare din organica forţelor navale, forţelor terestre şi structuri de sprijin logistic, asociaţii ale cadrelor militare în rezervă şi în retragere şi ale veteranilor de război, ale căror cereri pentru acordarea de locuri de înhumare nu mai pot fi soluţionate, datorită epuizării numărului de locuri existente în singura facilitate cu această destinaţie aflată în administrarea ministerului din această garnizoană”.


Numărul foarte redus al locurilor de înhumare existente în actualul cimitir militar constituit în imobilul 3050, aflat în domeniul public al statului şi în administrarea Ministerului Apărării Naţionale, situat în municipiul Constanţa, str. Labirint nr. 54, a condus la necesitatea identificării unei alte locaţii care ar putea face obiectul preluării în administrarea Ministerului Apărării Naţionale, în vederea înfiinţării unui cimitir militar.

În urma analizei efectuate la nivelul Ministerului Apărării Naţionale şi a corespondenţei purtate cu autoritatea publică locală, a fost identificat terenul în suprafaţă de 42.349 mp aflat în domeniul public al municipiului Constanţa, situat în intravilanul municipiului Constanţa, zona Metro 2, judeţul Constanţa, înscris în cartea funciară a municipiului Constanţa nr. 249783, nr. cadastral 249783, pentru care a fost obţinut acordul Primăriei Municipiului Constanţa, prin scrisoarea nr. 142603/2018, în vederea iniţierii de către Ministerul Apărării Naţionale a demersurilor care fac obiectul prezentei note.

Imobilul sus-menţionat nu face obiectul cererilor de revendicare / restituire ori ale unor litigii şi nu este grevat de sarcini, în conformitate cu extrasul de carte funciară actualizat, cuprins în documentaţia justificativă la prezenta notă.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Ministerul Apărării vrea cimitir militar la Constanța, de 3000 de locuri, între Metro 2 și BCCO! Se caută firmă pentru întocmirea actelor (DOCUMENT)

11 Feb 2024 2270

A apărut în Monitorul Oficial! Terenul din zona Metro 2, în administrarea MApN. Va fi amenajat un cimitir militar

10 Apr 2020 3057

Undă verde de la Guvernul României pentru înființarea unui cimitir militar la Constanța

03 Apr 2020 3028

Revista presei locale

13 Sep 2019 1853

Astăzi la Guvern. Discuţie privind înfiinţarea unui cimitir militar în Constanţa şi a unui monument dedicat Zilei Dobrogei

09 Sep 2019 2297

Consiliul Local Municipal Constanţa transferă un teren către MApN pentru amenajarea unui cimitir al militarilor şi veteranilor de război (document)

26 Sep 2018 3027

Comunicat MAE - Participarea secretarului de stat Daniel Ioniţă la inaugurarea primului cimitir militar românesc din Federaţia Rusă

25 Oct 2015 1300

Primul cimitir militar românesc din Federația Rusă

25 Oct 2015 2273

Participarea secretarului de stat Daniel Ioniţă la ceremonia oficială de inaugurare a primului cimitir militar românesc din Federaţia Rusă

25 Oct 2015 1243

Mircea Duşa - Vom inaugura în Rusia un cimitir al eroilor români

16 Oct 2015 2047

96 de ani de la Marea Unire Constănţenii au cinstit memoria celor care s-au jertfit pentru făurirea României unite (galerie foto)

02 Dec 2014 3095

FotoreportajCeremonial militar şi religios cu depuneri de coroane de flori, de Ziua României la Constanţa

01 Dec 2014 2920