MApN Vizita Șefului Statului Major al Apărării în SUA


 
  • Șeful Statului Major al Apărării, generalul-locotenent Daniel Petrescu, s-a întâlnit cu preşedintele Comitetului Întrunit al Şefilor de State Majore din Armata SUA, generalul Mark A. Milley, în cadrul vizitei pe care a efectuat-o în Statele Unite ale Americii în perioada 12 - 18 iulie.

De asemenea, oficialul român a avut întrevederi și cu șeful Statului Major al Forțelor Terestre, generalul James C. McConville, șeful Forțelor Navale, amiralul Michael Gilday, cu locțiitorul șefului Statului Major al Forțelor Aeriene, generalul David W. Allvin, șeful Gărzii Naționale a SUA, generalul Daniel R. Hokanson, și cu locțiitorul comandantului suprem al Allied Command Transformation (ACT), generalul Paolo Ruggiero.

Pe timpul vizitei în SUA, șeful SMAp a participat la ceremonia de realizare a Capabilității Operaționale Complete a Comandamentului Forțelor Întrunite (JFC) Norfolk şi a purtat discuții cu reprezentanți ai unor importante grupuri de analiză din domeniul apărării.

În dialogul cu oficialii militari americani a fost subliniată importanța evoluțiilor mediului de securitate în regiunea Mării Negre, a fost analizată eficiența activităților de descurajare întreprinse în cadrul NATO și în plan bilateral, precum și asigurarea interoperabilității și operaționalizarea cât mai rapidă a sistemelor de armament recent achiziționate de Armata României. Totodată, întâlnirile au facilitat identificarea unor modalități concrete de intensificare a cooperării.

Discuțiile cu reprezentanții structurii de comandă a ACT s-au circumscris temelor privind dezvoltarea capabilităților aliate, abordarea strategică a situației de securitate și planificarea activităților comune de instruire. La ceremonia de la Norfolk, generalul-locotenent Daniel Petrescu l-a felicitat pe amiralul Andrew Lewis, comandantul  JFC, pentru eficiența cu care, în procesul de adaptare a Alianței,  s-a realizat o importantă capabilitate de comandă și control, inițiată la Reuniunea miniștrilor apărării din statele membre ale NATO, din iunie 2018.

O altă etapă a vizitei în Statele Unite ale Americii a fost constituită din întâlniri cu reprezentanți ai institutelor "Center for European Policy Analysis", "Atlantic Council" și "The Heritage Foundation", organizații care, prin analizele pe care le efectuează și prin legăturile pe care le promovează, pot influența politicile americane, inclusiv în regiunea Mării Negre.

Vizita șefului SMAp se încadrează în acțiunile de consolidare a cooperării cu Statele Unite ale Americii în domeniul apărării. Relațiile solide și dinamice de colaborare dintre militarii români și americani reprezintă o componentă vitală a Parteneriatului Strategic, care urmărește consolidarea securității României şi promovarea țării noastre ca vector de stabilitate în Europa de Sud-Est.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Știri Constanța Viceprimarul Ionuț Rusu a primit vizita delegației CIMIC România și Membri ai echipei de afaceri civile din armata SUA (FOTO)

21 Feb 2024 517

Premierul Marcel Ciolacu, întrevedere cu reprezentanții conducerii Comitetului pentru forțe armate din Camera Reprezentanților în SUA

05 Dec 2023 831

Președintele american, Joe Biden a sosit în Israel

18 Oct 2023 628

Joe Biden „Merg în Vietnam în curând, pentru că Vietnamul doreşte să schimbe relaţia noastră şi să devină un partener”

09 Aug 2023 984

Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al SUA, în vizită la Tulcea

08 Jun 2023 1241

MApNVizita în România a locțiitorului şefului Gărzii Naţionale a SUA

04 May 2023 526

Ministrul Tîlvăr, în SUA "Este nevoie urgentă de o strategie pentru Marea Neagră"

31 Mar 2023 938

Vizită la nivel înalt la Muftiatul Cultului Musulman din România Muftiul Muurat Iusuf a primit vizita Excelenței Sale Kathleen A. Kavalec, ambasadorul extraordinar și plenipotențiar al SUA în România

24 Mar 2023 1332

Noul dosar al lui Liviu Dragnea, fostul lider al PSD, a ajuns la instanță!

24 Oct 2022 1381

Tribunalul București, în pronunțare în dosarul lui Liviu Dragnea!

29 Sep 2022 1606

Subsecretarul de stat al SUA, Jose W. Fernandez, în vizită oficială în România

27 Sep 2022 820

Liviu Dragnea, fostul președinte al PSD, așteptat în instanță! (RECHIZITORIU)

13 Sep 2022 1543

Moscova susține că ţările occidentale încearcă să extindă „sistemul de tip NATO“ şi în regiunea Asia-Pacific

16 Aug 2022 1209

Purtătorul de cuvânt al Ambasadei Chinei în România răspunde la întrebările reporterilor cu privire la vizita lui Pelosi în Taiwan

13 Aug 2022 1210

Vizita la MApN a unui grup de studenți americani

06 Jul 2022 1340