MApN vrea să cumpere patru corvete de la o firmă olandeză (documente)

Ministerul Apărării Naţionale (MApN) al României a lansat în dezbatere publică un proiect privind cumpărarea a patru noi nave de luptă tip corvetă multifuncţională, care ar urma să le înlocuiască pe cele patru aflate în exploatare şi care vor fi scoase din uz.
 
Conform notei de fundamentare pentru această achiziţie, Ministerul a stabilit deja firma care se va ocupa de construcţia celor patru nave militare. Este vorba de Damen Schelde Naval Shipbuilding BV, companie olandeză care operează în şantierul naval de la Galaţi şi care, potrivit MApN, este unicul producător de nave militare din România.
 
Guvernul a redactat şi un text de hotărâre, ceva îi va fi prezentat spre aprobare premierului Dacian Cioloş privind încheierea acestui contract. În anexa care însoţeşte textul HG şi Nota de fundamentare, reprezentanţii MApN susţin că atribuirea contractului se va face prin procedură simplificată, respectiv invitaţie de participare.
 
Potrivit Notei de fundamentare, MApN a analizat 13 proiecte de corvete, din care patru au fost selectate ca satisfăcătoare pentru cerinţele Forţelor Navale Române. Iniţial s-a stabilit că optim ar fi modelul SIGMA 9813, însă ulterior s-a convenit ca producătorul olandez să furnizeze nave de tip SIGMA 10514, o versiune mai avansată, neluată iniţial în calcul din cauză, spun reprezenţii MApN, că nu era finalizată la momentul în care ministerul a realizat Studiul de concept. Tot în Nota de fundamentare se arată că în şantierul naval de la Galaţi unde operează constructorul olandez pot fi produse atât corvete de tip SIGMA 9813 şi SIGMA 10514. MApN nu specifică în documentele pe care le puteţi găsi anexate acestui articol care au fost celelalte oferte de nave pe care le-a primit.
 
Pe site-ul Damen Schelde Naval Shipbuilding BV navele de tip SIGMA 10514 figurează drept fregate, nu corvete.
 
Un argument invocate de conducerea MApN în favoarea companiei olandeze este că aceasta va construi navele în România, la Galați. Avantajul ar fi că se creează locuri de muncă pentru români, dar și "eliminarea riscului ca în cazul unei situaţii de criză internaţională sau chiar regională, realizarea navei/navelor să fie întreruptă/perturbată sau chiar nava/navele finalizată/e să fie blocată/e într-un port străin ori să nu se permită tranzitarea unor strâmtori, din motive diplomatice, politice, militare sau de orice altă natură".
 
Totuşi, accesul în Marea Neagră, unde trebuie să ajungă viitoarele corvete ale României, se face prin strâmtoarea Bosfor, controlată de Turcia, care este stat NATO, aliat al României. Iar în zona adiacentă Mediteranei există mai multe țări (Turcia, Grecia, Italia, Franța, Spania și - nu în ultimul rând - Israelul), având bune relații militare cu România și cu lungă tradiție în domeniul naval, scriu jurnaliştii România Liberă. 

Ministrul Apărării Naţionale, Mihnea Motoc, afirma recent, într-un interviu acordat agenţiei News.ro, că, după ce va fi parafat contractul, noile corvete ar urma să intre în dotarea Forţelor Navale Române până la finalul acestui deceniu.

În secţiunea Documente a acestui material puteţi consulta Nota de fundamentare a proiectului, textul Hotărârii de Guvern pe această temă şi Anexa privind procesul de atribuire a contractului

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

MApN Acord de cooperare în domeniul apărării între România și Republica Coreea semnat, în premieră, la Seul

23 Apr 2024 226

MApNConsiliul Afaceri Externe, la Luxemburg

23 Apr 2024 250

MApN Se fac înscrieri pentru cursurile de ofițeri în Armata Română! Vezi câte locuri sunt disponibile în Constanța

22 Apr 2024 476

România MApN se pregătește de a doua campanile de recrutare a soldaților. Vezi ce criterii trebuie îndeplinite

22 Apr 2024 445

MApNElemente din analiza procesului de angajare în armată a soldaților profesioniști

22 Apr 2024 248

Dosarul vizând pensia amiralului Vergil Chițac, primarul din Constanța, declinat la Curtea de Apel (MINUTA)

19 Apr 2024 834

MApN Primele aeronave F-16, cumpărate din Norvegia, au aterizat la Câmpia Turzii

19 Apr 2024 519

MApN împachetează cadouri pentru eroii supraviețuitori ai celui de-Al Doilea Război Mondial

19 Apr 2024 560

MApN23 aprilie - 165 de ani de existență a Forţelor Terestre Române

19 Apr 2024 312

MApNExercițiu de instruire cu termen scurt de notificare, în județul Tulcea

19 Apr 2024 309

Exercițiu militar de instruire cu termen scurt de notificare, în raioane din județul Tulcea

18 Apr 2024 452

LIVE TEXTAmbasadorul SUA în România, în vizită la Baza Aeriană „Mihail Kogălniceanu” Constanța (GALERIE FOTO+VIDEO)

17 Apr 2024 831

MApNÎntâlnirea conducerii MApN cu președinții comisiilor de apărare ale Parlamentului României

17 Apr 2024 327

MApNAngel Tîlvăr- „România își exprimă recunoștința pentru sprijinul esențial oferit de Statele Unite ale Americii în asigurarea securității și apărării Flancului Estic al NATO”

17 Apr 2024 268

MApNÎntrevederea ministrului apărării naționale cu omologul din Regatul Țărilor de Jos

16 Apr 2024 256