Marca Telecom, pe cale sa obtina un alt contract de la Confort Urban (galerie foto)

mentenanta_semafoare.jpgDupă anunţul de participare publicat în SEAP pe 30 martie, privind licitaţia pentru obţinerea serviciului de mentenanţă a sistemelor de semnalizare urbană din municipiul Constanţa, ieri, la prima etapă - practică şi eliminatorie, o singură firmă s-a prezentat, SC Marca Telecom SRL

De altfel, firma bucureşteană s-a ocupat de acest contract şi în ultimii doi ani, încasând pe rând de la autorităţile locale 457.698 lei(în 2008) şi 411.565 de lei (în 2009), cu TVA inclus.

Ieri, la prânz, toate firmele interesate de obţinerea unui contract de 505.000 de lei, fără TVA, de la SCIL Confort Urban SRL pentru a se ocupa în următoarele zece luni de întreţinerea semafoarelor din Constanţa, au putut să-şi probeze eficienţa şi profesionalismul susţinând o probă practică în prezenţa unui specialist din partea autorităţii contractante.

Practic, ofertanţii au avut de modificat timpii pe culoarea verde pe o anumită direcţie, la intersecţia semaforizată a străzii 1 Mai cu strada Theodor Burada. Numai că, în ciuda aşteptărilor reprezentanţilor Confort Urban dar şi a şefului Serviciului Iluminat Public din cadrul Primăriei Constanţa, Viorel Farcaş, doar o firmă a spus prezent experimentului. Nimeni alta decât firma care se ocupă până la 1 mai de contractul privind serviciul de întreţinere a semafoarelor, SC Marca Telecom SRL. Din partea societăţii, pentru proba practică, s-a prezentat specialistul firmei bucureştene cu punct de lucru în Constanţa, Petre Moga, iar din partea autorităţii contractante, Lucia Andrei. Delegatul firmei a declarat că operaţiunea pe care a efectuat-o a constat în scoaterea programul de automat a semaforului, schimbarea timpilor pe o anumită direcţie cu cinci secunde, verificarea timpilor vechi cu cei noi, modificarea programului şi reinsalarea celui vechi.

După această probă, reprezentanţii Confort Urban vor întocmi un proces verbal prin care vor califica sau nu firma interesată pentru următoarea etapă, depunerea ofertei. Data limită până când aceştia pot aduce la sediul autorităţii contractante oferta este vineri, 16 aprilie, ora 14.00.

Potrivit documentaţiei caietului de sarcini, contractul se va derula pe o perioadă de zece luni, cu posibilitatea prelungirii cu încă patru luni. Şedinţa de deschidere a ofertelor urmează să aibă loc pe 19 aprilie, de la ora 12.00.

Câştigătorul se va ocupa lunar de serviciile şi lucrările de întreţinere în funcţiune normală a Sistemului de Semaforizare, de monitorizarea zilnică a acestuia de la dispecerat, dar şi pe teren de către echipa de intervenţie. În plus, lunar se va face câte o revizie a fiecărei intersecţii de către echipa de specialişti de pe teren.

Marca Telecom, abonată la acest serviciu

SC Marca Telecom nu este deloc anonimă în peisajul local. Firma este cunoscută pentru colaborarea cu municipalitatea constănţeană în ceea ce priveşte întreţinerea semafoarelor, aceasta câştigând contractul scos la licitaţie, şi în 2008 şi în 2009. În 2008, firma a câştigat un contract de 457.698 de lei, ales în detrimentul altei oferte depuse. În 2009, trei ofertanţi s-au înghesuit să prindă contractul, însă şi de această dată succesul a surâs aceleaşi firme. La începutul lunii martie anul trecut, societatea a fost desemnată câştigătoarea unui contract de 411.565 lei pentru realizarea acestui serviciu.

Societatea îi are ca asociaţi pe Mihai Sergiu Ceacîreanu şi pe Liviu Gheorghe Puşcaru. Din 2007, firma are punct de lucru în Constanţa. De precizat că Puşcaru şi Ceacîreanu au fost asociaţi cu cinci taiwanezi în SC Kimo Telecom SRL: Yang Li-Mei Wang, Chen-Hsiang Wang, Chien Kang Road, Li-Hsia Yang şi Hsin Yi Road Taipei.

Ceacîreanu le este cunoscut constănţenilor din faptul că numele lui apare în rechizitoriul DNA privind retrocedările.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Organizația de tineret a PSD Murfatlar a trecut în corpore la filiala PNL din localitate

28 Mar 2024 394

Volei. CSM Constanța Cristian Imhoff - „Suntem cam dezamăgiți că nu am acces în semifinale, dar continuăm lupta“ (GALERIE FOTO)

28 Mar 2024 486

Handbal CSM Constanța - Steaua, în sferturile Cupei României

28 Mar 2024 417

Rugby CSM Constanța Under-20 a urcat pe locul doi, după victoria cu LPS Suceava (GALERIE FOTO)

28 Mar 2024 407

Handbal CS Medgidia, învinsă în Cupa României de CSM București (GALERIE FOTO)

28 Mar 2024 430

Academia Navală Mircea cel Bătrân Constanța Echipa de volei, medaliată la Campionatul Militar (GALERIE FOTO)

28 Mar 2024 486

Volei. CS Medgidia, înaintea turneului final Vicențiu Dumitrescu - „Obiectivul nostru e să promovăm în prima ligă“ (GALERIE FOTO)

27 Mar 2024 585

Un nou meci eveniment CSM Constanța joacă împotriva MK All Stars, echipa militarilor americani de la Mihail Kogălniceanu

27 Mar 2024 471

Volei. Miercuri, 27 martie 2024 Intrare liberă la meciul CSM Constanța - Rapid București

27 Mar 2024 422

Ianis Hagi și Florin Tănase, marcatorii României în amicalul contra Columbiei. Tricolorii, de la 0-3 la 2-3! (GALERIE FOTO)

26 Mar 2024 899

Doliu în sportul din România. S-a stins din viață o mare sportivă

26 Mar 2024 1196

26 martie 2024, amical România - Columbia. La ce oră începe și ce televiziune îl transmite

26 Mar 2024 952

Rezultate CSM Constanța Rareș Ștefan, 14 goluri în victoria handbaliștilor juniori 1 cu LPS Vaslui (GALERIE FOTO)

26 Mar 2024 535

Interviu online cu Erik Began, de la CSM Constanța „Atât antrenorii, cât și părinții mi-au spus să perseverez și să am încredere că voi reuși“

25 Mar 2024 1722

CSM Constanța volei Speranțele s-au calificat la turneul final al Campionatului Național (GALERIE FOTO)

25 Mar 2024 614