Mariana Gâju 600 de cadre medicale vor primi în dar mici simboluri ale primăverii

Foto Mariana Gâju
  • În ziua de marți, 8 martie 2022, începând cu ora 9.30, reprezentantele Organizației Femeilor Social Democrate Constanţa vor fi alături de doamnele și domnișoarele – medici, asistente medicale, infirmiere, care timp de doi ani de zile au devenit ’’ eroinele din umbră” pentru cei afectați de COVID – 19.

Iată mesajul transmis de Mariana Gâju, președinte al Organizaţiei Judeţene a OFSD Constanța.
!
 

„Femeia nu este sexul slab. E cel mai nobil dintre cele două, prin puterea sa de sacrificiu, de suferinţă în tăcere, de credinţă şi cunoaştere.”   
Mahatma Gandhi
 
Viaţa, arta, chiar şi energia se declină la feminin. Ambiţioase, dinamice, cu plăcerea muncii, emotive şi eficace, femeile fac ca intervenţia lor să fie mai intuitivă, mai psihologică, benefică întregii omeniri.
Pentru toate doamnele și domnișoarele, timpul se oprește puțin în loc la fiecare început de primavară să vă aducă un omagiu.


În ziua de marți, 8 martie 2022, începând cu ora 9.30, reprezentantele Organizației Femeilor Social Democrate Constanţa vor fi alături de doamnele și domnișoarele – medici, asistente medicale, infirmiere, care timp de 2 ani de zile au devenit ’’ eroinele din umbră” pentru cei afectați de COVID – 19.


Personalul medical care iși desfașoară activitatea în 5 unități spitalicești din județul Constanța :

Spitalul Militar de Urgență ’’Dr. Alexandru Gafencu’’ Constanța


Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sf. Apostol Andrei”
Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie Constanța
Spitalul Municipal Medgidia

Spitalul Municipal Mangalia 

Un număr de 600 de cadre medicale și personal auxiliar vor primi în dar mici simboluri ale primăverii.

 



 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Planul Roșu de intervenție activat la Techirghiol Mărturiile emoționante ale tatălui uneia dintre fetele rănite în urma impactului (VIDEO)

27 Mar 2024 5241

Planul Roșu de intervenție activat la Techirghiol Șoferița implicată în evenimentul rutier face declarații! (VIDEO)

27 Mar 2024 1960

#ConstanțaEsteBine Valul 4 de energie - partea întâi - ziua 2. 27 martie 2024. Am intrat în portalul eclipselor

27 Mar 2024 432

Imobiliare Constanța Grain Sistem Service SRL va ridica un bloc de opt etaje în zona La Butoaie din Mamaia

26 Mar 2024 768

Handbal CSM Constanța, succes confortabil cu CSM 2007 Focșani

24 Mar 2024 667

RAJA întrerupe furnizarea apei în anumite zone din Constanța! Lista completă

24 Mar 2024 12863

Eclipsă de lună în balanță și zodiile -25 martie 2024, ora 9.00, ora României

24 Mar 2024 801

Inspectoratul Școlar Județean Constanța 93 de elevi au participat la Olimpiada de Chimie, etapa județeană

23 Mar 2024 1048

Poliția Municipiului București - Dosar penal de tâlhărie calificată

22 Mar 2024 270

Licitații Tulcea Achiziții de peste 230.000 de lei pentru Școala Gimnazială „Nicolae Iorga“ din Grindu (DOCUMENT)

21 Mar 2024 798

Consiliul Județean Constanța cumpără servicii de întreținere și reparații curente la instalațiile sanitare

21 Mar 2024 473

ISU HarghitaUrși în proximitatea localității Ciucsângeorgiu

21 Mar 2024 271

Firme Constanța Midia Green Energy SA. Mandatul membrilor provizorii ai Consiliului de Administraţie, prelungit cu două luni

20 Mar 2024 448

Salariaţii Poştei Române organizează grevă de avertisment, miercuri

19 Mar 2024 560

#ConstanțaEsteBine Valul 3 de energie – partea a doua – ziua 8. 18 martie 2024. Astăzi este despre doza de joacă

18 Mar 2024 399