Marinarii militari promovează cariera militară în județul Botoșani (GALERIE FOTO)

foto: Forțele Navale Române
Forțele Navale Române desfășoară, în perioada 8-10 noiembrie, o campanie de promovare a carierei militare în județul Botoșani, pentru a prezenta elevilor de gimnaziu și liceu ofertele educaționale ale instituțiilor militare de învățământ și formare profesională din Constanța și Mangalia.

În zilele de marți, 8 noiembrie, și miercuri, 9 noiembrie, în intervalul orar 09.00-17.00, la Sala Cinema „Unirea” din Municipiul Botoșani, marinarii, scafandrii militari, infanteriștii marini, studenții și elevii militari de la Academia Navală "Mircea cel Bătrân", de la Şcoala Militară de Maiştri Militari a Forţelor Navale și de la Colegiul Național Militar "Alexandru Ioan Cuza" Constanța organizează o expoziție interactivă, la care sunt așteptați sute de elevi botoșăneni., transmit Forțele Navale Române. 

La deschiderea oficială a campaniei, care a avut loc marți, 8 noiembrie, au fost invitați reprezentanți ai autorităților locale botoșănene, ai Inspectoratului Școlar Județean Botoșani și comandantul garnizoanei Botoșani.

Potrivit sursei citate, Joi, 10 noiembrie, reprezentanții Forțelor Navale Române vor interacționa cu elevii din Darabani, la Casa de Cultură din localitate, între orele 10.00-12.00, și cu elevii din Dorohoi, în intervalul orar 15.00-18.00, la Sala Cinema a municipiului.

La activitățile de promovare, elevii din Darabani și Dorohoi vor avea ocazia să viziteze expoziția de tehnică și armament și să cunoască mai bine oportunitățile și beneficiile oferite de o carieră în Armata României.

În cele trei zile de escală, echipajul Marinei Militare prezent în județul Botoșani și reprezentanți ai Centrului Militar Județean Botoșani se vor întâlni cu peste 1.500 de elevi de gimnaziu și liceu, cărora le vor adresa invitația de a face parte din marea familie a Forțelor Navale Române.


Mai multe imagini puteți vedea în secțiunea „Galerie foto“ a materialului.   
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Farul Constanța și cifrele care i-au dus pe „marinari“ în fruntea Superligii. De la David Kiki la Denis Alibec, evoluții de top

23 Dec 2022 1384

FC Hermannstadt - Farul Constanța 4-0! Prima înfrângere pentru „marinari“ după 13 meciuri la rând în care nu au pierdut

10 Dec 2022 1312

Ziua Dobrogei, sărbătorită de cei mai tineri marinari la Colegiul Național Militar „Alexandru Ioan Cuza” din Constanța

11 Nov 2022 679

Farul Constanța Adrian Mazilu, marcator în România - Serbia, la Under-18. Șase „marinari“ convocați

29 Oct 2022 1195

„Speranța” a acostat în constelația vedetelor

08 Oct 2022 6119

Doi fotbaliști de la Farul Constanța, convocați pentru meciurile României cu Finlanda și Bosnia-Herțegovina. În total, 22 de „marinari“ la loturi!

17 Sep 2022 1696

Liderul Superligii, Farul Constanța, victorie și contra Petrolului Ploiești. Denis Alibec, impecabil - dublă și pasă de gol

16 Sep 2022 1502

Farul Constanța Alexi Pitu pasează, Dina Grameni marchează! Cei doi tineri „marinari“ se înțeleg de minune pe teren

16 Sep 2022 2043

Doi fotbaliști de la Farul Constanța, incluși în echipa etapei a zecea din Superligă

13 Sep 2022 1169

Ce expoziții anunță Muzeul de Artă Constanța

22 Aug 2022 877

Louis Munteanu, la Farul Constanța, și pentru revenirea sub tricolor. „În România, se caută un atacant, nu?“

17 Aug 2022 1304

Primarul Vergil Chițac - „La mulți ani de Ziua Marinei, ziua neoficială a Constanței și a constănțenilor“

15 Aug 2022 1008

Autoritatea Navală Română - „Cu prilejul Zilei Marinei Române, să le aducem un omagiu tuturor celor care și-au pierdut viața într-un mod eroic“

15 Aug 2022 697

Editorial Este Ziua Marinei Române. Ce cadou să le facă statul marinarilor români, de ziua lor?

15 Aug 2022 1546

Fotoreportaj Imagini impresionante! Forțele Navale Române au marcat „Ziua Recunoștinței”

14 Aug 2022 1743